Trist, dar adevărat. Industria de rafinare, VÂNDUTĂ pe bucăți la fier vechi. Cum a păcălit OMV statul român și a dus profituri URIAȘE în Austria din exploatarea petrolului si gazelor naturale din România

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce au preluat Petromul, austriecii de la OMV au avut profituri importante, iar sistematic în fiecare an de peste 50% din profitul întregului grup era adus de piața din România.

Acum, odată cu prețul scăzut al țițeiului, compania a anunțat concedieri, restrângerea activității și chiar falimente. Însă, acest lucru nu înseamnă că marile companii petroliere sunt în faza de colaps. Dimpotrivă, ele pot supraviețui fără probleme până când prețul va reveni la nivelul de cerere care le convine, cu condiția să-și gestioneze mult mai bine cheltuielile.

Astfel, la un preț de 30 de dolari/barilul de țiței nu are cum ca acesta să nu fie rentabil, mai ales acolo unde costurile de producție nu trec de 10-12 dolari/baril. De la acest nivel și până la 30 de dolari e profit, scriu cei de la energy-center.ro.

Acest preț scăzut al petrolului, coroborat cu un consum relativ constant al produselor finite, a determinat ca rafinăriile să devină din nou profitabile. Un exemplu este reprezentat de rafinăria Petromidia, care după zece ani de pierderi,  a început să lucreze în profit.

Numai că, cei de la OMV Petrom intenționează să închidă rafinăria Arpechim din Pitești, acolo unde compania ar fi trebuit să investească câteva sute de milioane de euro în ultimii 11 ani. Dar, la nivel de grup, această investiție era ineficientă atâta vreme cât OMV dispunea deja de o capacitate de rafinare ce nu mai înghițea și Arpechim.

Pentru OMV, preluarea celor două rafinării din România nu a reprezentat vreo miză, asta deoarece austriecii erau interesați doar de resursele interne de petrol și gaze ale țării noastre.

După zece ani de exploatare a acestor resurse, pentru compania austriacă acestea au devenit din ce în ce mai costisitoare. Drept urmare, OMV a început să vândă din exploatările mici și nerentabile din România, orientandu-se spre Federația Rusă, ca să-și mențină profitul cu orice preț.

Această criză a prețului petrolului le permite austriecilor să treacă la fapte și să închidă rafinăria Arpechim, pe care vor să o vândă la fier vechi.

”Grupul OMV Petrom va mentine inchisa rafinaria Arpechim, dar va folosi rezervoarele pentru depozitarea titeiului, iar in lipsa unui cumparator va desfiinta probabil unitatea, a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

„Toate argumentele pentru care am inchis Arpechim raman valabile. E vorba de o rafinarie foarte mica, care din punct de vedere al partii economico-operationale nu are justificare. Cert este ca la nivel european ne asteptam la inchideri in continuare de rafinarii, tocmai pentru ca este o supraoferta in intreaga Europa, deci si la noi. Nu uitati ca Romania are in continuare capacitati operationale de peste 18 milioane de tone, in contextul in care nevoia pe piata este de circa noua milioane de tone de produse”, a mai spus Gheorghe.

Aceasta nu a precizat însă faptul că în cazul în care ar dori să redeschidă Arpechim, OMV Petrom ar trebui să investească mai multe sute de milioane de euro, lucru pe care compania nu l-a făcut în trecut pentru a nu diminua din profitul câștigat din resursele României.

În acest caz, putem asista doar cum un segment de vârf al economiei românești se vinde sub formă de fier vechi, cu implicații nebănuite asupra întregii economii naționale.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști