Senatorul PNL Daniel Zamfir face acuzații GRAVE: Peste jumătate din firmele străine care exploatează resursele naturale ale României NU au plătit niciun leu din redevențele datorate statului român. Agenția Națională a Resurselor Minerale, COMPLICE

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Senatorul PNL, Daniel Zamfir, a făcut acuzații foarte grave atât la adresa statului român, cât și la adresa companiilor străine care exploatează resursele naturale ale țării. Zamfir susține că sunt companii care nu au plătit, timp de 20 de ani, niciun leu din redevențele pe care trebuiau să le achite, conform contractelor.

Mai mult, acest veritabil jaf a fost realizat cu concursul Agenției Naționale a Resurselor Minerale, iar ministrul economiei a confirmat informația.

„INCREDIBIL!!!! INIMAGINABIL!!!
Astazi la audierile din Comisia economică a Senatului, ministrul economiei, Gheorghe Simon, confirma jaful pastorit de Agenția Națională a Resurselor Minerale!

Am aflat că sunt societăți comerciale care n-au plătit NICIODATA, rețineți NICIODATA, niciun leu redevență Statului Roman, deși exploatează resurse de peste 20 de ani!!! 
Angajații Statului n-au urmărit, și când au urmărit și au constat că nu plătesc, nu le-au retras licentele și nici nu s-au preocupat de recuperarea datoriilor!

Am solicitat de urgență conducerii nou instalate a ANRM sa recupereze de urgență sumele datorate Statului român și să prezinte un raport detaliat al situației.
S-a tot vorbit de jaf in tara, dar așa ceva, de atâția ani, cu complicitatea autorităților Statului, eu nu mi-am imaginat!!!

Apropo, n-ar trebui sa intervină și alte organe ale Statului??”, a scris senatorul pe facebook.

Mai târziu, într-o emisiune de la Antena 3, senatorul a precizat că afirmațiile sale sunt susținute de un raport al Curții de conturi, în care se constată că „din 69 de societăți verificate, 32 nu au plătit niciodată, numai una avea plata redevenței la zi”. Conform acestuia, statul român a fost păgubit  cu sute de milioane de euro.
 
Un raport al Curții de Conturi dat publicității în 2016  arăta că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu a aplicat legea și a stabilit un preț de referință a gazelor naturale extrase în România în alte condiții decât cele stabilite prin Legea petrolului din 2004. spune instituția de control.

Aceasta a determinat scăderea redevenței petroliere cuvenită bugetului de stat, pentru perioada 2011-2015, cu aproximativ 4,67 miliarde lei (1,39 miliarde dolari), arată un raport de audit al performanței privind concesionarea resurselor minerale ale țării în perioada 2011-2015, publicat de Curtea de Conturi, informa atunci, ActiveNews.ro.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Orizont 07.12.2017 20:31
    Probabil ca au platit la timp spagile catre javrele nomenclaturiste sau securiste/in functie de situatie si acum stau linistiti.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu