Stimați membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării,

Deși multe lucruri sunt neclare privind actuala criză COVID, unul este sigur: România va avea nevoie de bani pentru a-i face față. De bani mulți. De unde preconizați că vor fi luați?

În această scrisoare vă propun cinci direcții de acțiune ce pot duce la soluții măcar parțiale. Cu siguranță se pot găsi și altele, dar este tot atât de cert că se impune o dezbatere serioasă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe această temă.

Mai întâi fac o analiză a contextului, după care urmează cele cinci propuneri.

Într-o scrisoare deschisă către decidenții statului român Paul Ghițiu face o evaluare pertinentă a situației de fapt și a perspectivelor sumbre pentru România. Eu subscriu analizei sale dar vă sugerez alte măsuri care consider că se impun pentru a face față catastrofei economice și sociale ce ne amenință.

Măsurile pentru care vă cer să luați decizii sunt urgente. Ele trebuie să aibă întreaga forță imperativă a C.S.A.T., a cărui existență, potrivit Constituției și legii 415/2002, are o singură rațiune: să ia decizii privind organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.

Toate semnele prefigurează un colaps societal și economic la nivel planetar. Este nevoie și în România de măsuri ferme, profesioniste, luate cu viziune, patriotism și responsabilitate, pentru a contracara măcar în parte dezastrul care se anunță. Dar în loc de asta avem lideri care asistă cu cinism la prăbușirea unei țări.

Deși au avut la dispoziție de acum trei luni informații despre riscul ca pandemia să ajungă în Europa și România, politicienii și guvernanții nu au făcut absolut nimic pentru a pregăti sistemul medical, de ordine publică, economia și societatea pentru dezastrul care s-ar fi putut totuși anticipa, fiind iresponsabil ocupați cu alegeri anticipate și lupte politicianiste.

Acum apar carențe grave: lipsesc echipamente de protecție, kituri de testare, extractoare automate de material genetic și alte dispozitive de laborator, personal medical, medicamente, capacități de diagnostic și tratament. Președintele apare doar ca să debiteze locuri comune cu morga solemnă uzuală, premierul îl contrazice pe primarul general, ministrul sănătății e forțat să demisioneze de propria incompetență, Arafat e lăsat să apară cu parcimonie pentru că prin contrast calibrul profesional și intelectual mediocru al altora iese dureros în evidență. Institutul Cantacuzino a fost de mult pus pe butuci. Este vizibil că sistemul public central e depășit. Nici cel local nu stă mai bine – Suceava și cazul Flutur stau ca lamentabilă dovadă. La Timișoara par a exista șanse reale ca dr. Păunescu și echipa să fi găsit un remediu; dar în loc să fie sprijinit imediat de la bugetul central, sunt lăsați să se descurce cum pot, fiind forțați să apeleze la chinezi sau germani.

Peste tot haos, nepregătire, improvizație, dezordine, bulibășeală, neprofesionalism, lobby și interese de grup mafiot, mai ales la nivelul de vârf al deciziei politice și al managementului superior din administrația publică. Avem deja sute de cadre medicale infectate, iar numărul lor crește. Medicii și asistentele se plâng că nu li s-au distribuit nici măcar măști adecvate și mănuși, ce să mai vorbim de combinezoanele de protecție pe care le vedem doar în filmări din alte țări. Nici poliția nu stă mai bine cu materiale de protecție minimală.

Dacă cineva era atât de naiv să creadă că furtul prin metoda para-ndărăt s-a oprit pe perioada crizei, s-a înșelat. El înflorește în continuare, doar produsele s-au diversificat: o licitație organizată de ministerul de finanțe – ONAC pentru măști (5 euro bucata) e câștigată de firma ROM WINE & COFEE cu profil de comercializare vin și cafea.

 

Virusul lăcomiei nu are antidot, fiind mai otrăvitor decât proverbialul vasilisc, și mai ucigător de suflete decât moartea însăși. Iar de faptul că sunt implicate la vârf instituții centrale ale statului nu pare a fi deloc dornică sau grăbită să se sesizeze o justiție infectată ea însăși cu două maladii vechi și incurabile: corupția și obediența politică.

Au intrat în țară în februarie-martie 1,5 milioane de români reveniți din diaspora, majoritatea fără nici un filtru, testare sau carantinare. O parte dintre ei sunt purtători asimptomatici ai COVID și deja îl împrăștie peste tot în mod complet necontrolat. Zilnic continuă să vină din regiuni de risc mii de români, care așteaptă să intre în țară înghesuindu-se la graniță, cu risc maxim de a se infecta unii pe alții. Văzând evoluția Spaniei, Italiei sau SUA, este sigur că numărul de cazuri va exploda în aprilie.

La nivel global va urma o criză fără precedent, comparabilă poate cu efectele unui război mondial. Și asta fără conflict armat ci doar cu un virus – foarte probabil, produs artificial în laborator.

 

În toată lumea se vor prăbuși industrii, corporații, companii, bănci, fonduri de investiții și de pensii, IMM-uri. Ne așteaptă o recesiune economică atât de gravă încât cea din 2008 va părea minoră pe lângă ea.

Uniunea Europeană ne alocă 3 miliarde de euro, dar România nu are un proiect de utilizare a acestor fonduri.

 

Există riscul să nu le putem absorbi sau să le absorbim prea târziu, după ce o enormă parte a sectorului privat se va prăbuși ireversibil. Mulți cetățeni vor trece printr-o perioadă neagră, suferind de lipsa unor bunuri de primă necesitate, sau chiar vor plăti cu viața. Vor trece printr-un infern emoțional și material prea mulți compatrioți ai noștri, de care liderilor noștri politici dau semne că puțin le pasă. Le pasă doar de propria lor imagine. Chiar și când se iau măsuri aparent în favoarea lor, de fapt sunt măsuri deghizate tot în favoarea „marilor contribuabili”. Așa este cazul amânării ratelor la bănci, care de fapt ajută tot băncile să nu piardă pe termen lung, dobânzile fiind cumulative. De amânări vor beneficia tot marile companii, nu cetățeanul de rând care va avea de plătit dobânzi la dobânzi.

Conaționalii noștri întorși în țară au nevoie de locuri de muncă (cu excepția celor, nu chiar atât de puțini cum ați vrea să credeți, care s-au întors deoarece n-au mai putut continua acolo cerșitul, furtul sau prostituția, și vor căuta să facă același lucru și aici). Dar locurile de muncă vor deveni, din păcate, extrem de rare și vor continua să se împuțineze în următoarele luni, pe măsură ce sectorul privat își va închide porțile și va da faliment sau va intra în „conservare” (vezi Dacia-Renault). Milioane de cetățeni români vor rămâne fără surse de venit. Șomajul tehnic va susține, o vreme, o parte dintre ei. Dar câți vor beneficia de el? Și cât timp va putea susține bugetul aceste alocații? Cu bani de unde?

E deja evident că nici măririle salariale nici de pensii nu se vor putea acorda. Dar largi categorii de populație vor fi în situația de a nu mai avea nici măcar venituri minime necesare pentru subzistență. Ce se va întâmpla atunci? Ce va fi când inflația ne va anihila economiile, iar prețurile vor escalada de la o zi la alta? Când sistemele de aprovizionare cu alimente vor colapsa? Când situația socială va scăpa de sub control? Când clanurile vor devaliza magazinele și vor face legea pe străzi? Veți scoate armata? Nu va fi prea târziu și prea violent pentru situații ce ar putea fi evitate cu măsuri luate acum?

Fără discuție, populația trebuie protejată medical, dar și masiv susținută financiar, preferabil cu ajutoare bănești acordate direct categoriilor afectate, cum face guvernul SUA.

Tot fără discuție, trebuie serios sprijinită economia. Se impune urgent susținerea cu capital și facilități fiscale a firmelor românești, mai ales a IMM-urilor, a sectorului productiv și de servicii. Trebuie sprijinită producția industrială, alimentară și agricolă autohtonă. Ea va acoperi o parte din nevoile interne, astfel încât să nu mai fim (atât de) dependenți de importuri. Trebuie sprijinită agricultura, mai ales micii fermieri trebuie ajutați să producă și să livreze hrană românilor. Consumatorii interni trebuie încurajați prin campanii publice să cumpere produse românești. Singurul ministru care pare a ști de ce e nevoie, cel al economiei, propunea o relansare și reindustrializare a României. Păi da, iar momentul e acum.

Dar de unde bani? Pentru a face față tuturor problemelor enumerate mai sus și a multor altora este nevoie de sume enorme. De unde va lua statul resurse pentru a susține aceste cheltuieli de combatere a efectelor COVID?

Este de bun simț să nu privim împrumutul ca o soluție, căci datoria externă va trebui rambursată, iar serviciul datoriei va fi o povară care va agrava criza. Iar banii vor deveni tot mai scumpi pe piețele de capital.

Nici tiparnița de bani a BNR nu e o soluție. Emiterea de monedă fără acoperire nu generează decât inflație, fiind un impozit indirect aplicat nouă.

Dar ce măsuri poate lua statul? Care ar fi soluțiile posibile?

O simplă analiză macroeconomică arată următoarele: în ianuarie 2020, înainte de criza COVID, Consiliul Fiscal estima că deficitul bugetar al României va crește la 4,8% din PIB în 2020, 6%  în 2021 și 7%  în 2022. Bugetul pe 2020 a fost construit pe o proiecție a creșterii economice de 4,1%, deficit bugetar de 3,59%, inflație de 3,1%. Dar e clar că aceste estimări nu mai sunt valabile. Vom avea o gravă criză economică cu sectoare întregi, dacă nu întreaga economie paralizată. În 2020 vom avea scădere, nu creștere. Scenarii optimiste prevăd un deficit bugetar peste 10%.

În 2019 PIB-ul României a fost 1054 miliarde lei (200 miliarde euro). Anul acesta vom avea un PIB ce se anunță minuscul. De unde bani pentru a acoperi nevoile?

Cum putem economisi bani din bugetul, auster până la mizerie, al anului 2020? Cum putem atrage mai mulți bani la acest buget?

Propun cinci surse – pentru care sunt necesare decizii urgente ale CSAT. Dar pentru ca ele să poată funcționa ca soluții, Consiliul Suprem de Apărare a Țării trebuie să pună piciorul în prag:

Un comunicat al MApN din decembrie 2019 arăta că România a cumpărat din Portugalia la mâna a doua încă 5 aeronave F-16 Fighting Falcon. Contractul a fost semnat în decembrie 2019 de ministrul apărării Nicolae Ciucă. Noul lot a completat cele 12 avioane F16 aflate deja în dotarea armatei, achiziționate din Portugalia în 2014-2017 în cadrul programului de înzestrare ,,Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Parlamentul a adoptat pe 11.12.2019 legea de achiziționare a 5 avioane F-16 plus pachetul de bunuri și servicii pentru modernizarea (Mid-Life Upgrade) avioanelor F-16. Costul celor 5 avioane este 280 milioane euro plus TVA (150 milioane SUA, 130 milioane euro Portugalia). În total pentru 17 avioane F-16 România a plătit un miliard de euro în 6 ani. Pe viitor România are de cumpărat încă 36 de avioane pentru alte două escadrile. Guvernul Orban a mai alocat sume fabuloase pentru a cumpăra un sistem de rachete Patriot, transportoare blindate etc. 

În cadrul bugetului pe 2020 Ministerului Apărării i s-a menținut alocarea a 2% din PIB, procent cerut de NATO și convenit prin Acordul politic național privind creșterea finanțării pentru Apărare. Acești 2% ar însemna 23,7 miliarde lei (5 miliarde euro). 

Dar își poate permite România să cumpere rachete, bombardiere, corvete sau alte asemenea tipuri de armament în actualul context?

Desigur, multe cheltuieli sunt obligatorii și nu se pot tăia în nici un caz (întreținerea armatei etc.). Dar, în condițiile crizei economice majore, își poate permite România chiar toate aceste cheltuieli de înarmare și modernizare cu escadrile de bombardiere și rachete, din care profită doar economia altor țări?

România este în război cu COVID-19. De aceea este legitim ca o parte din măsurile sanitare și economice de combatere a efectelor crizei COVID să fie considerate cheltuieli de apărare națională.

Aceasta ar însemna 2,5 miliarde euro pentru personal și echipament medical și măsuri de combatere directă a pandemiei. Deși suma se va reduce proporțional cu micșorarea PIB-ului, totuși va rămâne o sursă semnificativă.

În 2020 pensiile speciale vor însuma peste 9 miliarde lei (1,9 miliarde euro) (peste 1 miliard lei pentru 9300 privilegiați – foști demnitari, parlamentari, magistrați, personal din instanțe și parchete, angajați ai Curții de Conturi, diplomați, piloți ai Aviației Civile, plus 8 miliarde lei pentru foști angajați ai Ministerului de Interne și militari).

Când milioane de cetățeni vor suferi efectele nefaste ale unei crize de proporții nemaivăzute, este cazul să facă sacrificii și categoriile privilegiate. 

Oare principiul solidarității se aplică doar unilateral, în sensul că noi toți trebuie să fim solidari în a-i plăti pe demnitari și politicieni, dar nu și invers? Solidaritatea se aplică doar la bine, sau și la rău?

Așadar, împreună, în 2020 alocațiile bugetare pentru pensii speciale plus apărare vor însuma 30 miliarde lei (6 miliarde euro). Adunate, cele 2,5 miliarde euro (jumătate din cei 2% din PIB pentru apărare) plus 1,9 miliarde euro pensii speciale ar aduce 4,4 miliarde euro pentru combaterea COVID, în primul rând protejarea personalului medical și a populației.

O soluție e în mod cert implicarea și activarea enormelor forțe ale sectorului privat. El are creativitatea și dinamica necesară pentru a scoate țara din criză, dacă e încurajat și lăsat să lucreze. Statul trebuie să ia sectorul privat ca partener în această criză, nu să-l blocheze. Privatul este soluția, nu amenințarea sau inamicul.

Privatul nu e povara ce trebuie dusă în spate, precum un invalid neputincios. El este o enormă resursă ce trebuie mobilizată și catalizată. Oamenii vor găsi soluții, lăsați-i! Nu-i mai manipulați cu amăgiri, sprijiniți-i! 

Un caz particular al aplicării acestei direcții strategice este valorificarea de către România a resurselor de care (mai) dispunem:

Aceste rezerve sunt estimate la 200 miliarde metri cubi, din care jumătate sunt deja atribuite . Chiar la prețurile de azi, valoarea lor totală este de aproape 40 miliarde euro. Adică un sfert din PIB. La prețuri mai mari valoarea lor s-ar putea dubla, ajungând la 40% din PIB-ul României.

Așa săraci cum suntem ca țară, stăm pe rezerve egale cu un sfert sau o treime din PIB.

Într-un articol excelent documentat Petrișor Peiu și Dan Dungaciu fac o analiză lucidă a dosarului gazelor din Marea Neagră.

Reiese că, fără nici o explicație – alta decât trădarea intereselor naționale ale României – guverne succesive ale României au favorizat consecvent interesele altor state (în principal Ungaria) și ale unor companii străine (OMV, MOL) în detrimentul clar al României și al cetățenilor ei.

Lipsa de coordonare și claritate strategică a instituțiilor române a fost atât de strigătoare la cer încât ea poate – și trebuie – privită ca atentat la siguranța națională. Nu e aici locul să reiau întreaga descriere a acestui dosar, bine prezentat în articolul citat și alte informări publice.

Important este că încă dispunem de resurse enorme nevalorificate.

În actualul context de o gravitate fără precedent, CSAT-ul României trebuie să ia urgent în discuție tema gazelor din Marea Neagră și să ia o decizie în favoarea românilor. Este o posibilă sursă de venituri de care România nu se poate lipsi anul acesta și în următorii ani. Sunt convins că România poate exploata și singură măcar o parte din aceste resurse. Trebuie doar să îndrăznim și să vrem, soluții se găsesc. Întrebați-l pe dl. Peiu, care într-o emisiune tv acum câteva zile sugera câteva, profesioniste, pe care nu le mai pot dezvolta aici.

Economia subterană în România este estimată la 40 miliarde euro anual, adică 20% din PIB 

Fenomenul economiei nefiscalizate constă în principal în munca la negru și sub-raportarea veniturilor sau a profitului. Toate țările au economie neagră, dar în România ea are o pondere mult mai ridicată în PIB decât alte țări (Bulgaria 31%, Elveția, Austria, Olanda, Marea Britanie 8-10%). 

Evaziunea fiscală și spălarea de bani pe o scară uriașă înseamnă sume uriașe care nu mai ajung să fie încasate de stat. Iar gaura bugetară o suportăm noi, cetățenii. Marea evaziune fiscală privează bugetul de venituri enorme și noi acoperim paguba rezultată. Însă în actualul context asta înseamnă sume necesare în combaterea crizei COVID.

Trebuie luate măsuri drastice ca măcar o parte din această evaziune să fie recuperată la buget. CSAT trebuie să ia decizii dure în acest sens.

Soluțiile sunt cunoscute de finanțiști. Problema este că a lipsit permanent voința politică de a lua aceste măsuri.

Este o temă de mare complexitate ce implică ample investigații financiare antifraudă, confiscarea extinsă, instituirea de măsuri asiguratorii / sechestre, creanțele provenite din materie penală etc. 

Important este doar să se vrea.

Recuperarea prejudiciilor și confiscarea bunurilor dobândite ilegal este o soluție adesea pomenită dar niciodată legiferată până la capăt. În 2015 de pildă ANAF a încasat doar 5,23% din valoarea prejudiciilor . Raportul proiectului „Inițiativa pentru o Justiție Curată” www.justitiecurata.ro, www.freedomhouse.ro arăta că „ultima verigă a procesului de recuperare a produsului infracțiunii este ANAF. Dar rata mică – sub 10% – de recuperare a creanțelor provenite din sentințe penale și explicațiile neconvingătoare au ridicat semne de întrebare privind activitatea ANAF ca organ de executare și valorificare.” Un procuror constată la angajați „o reticență mare, încercau să-și protejeze șefii.” Un judecător afirmă explicit: „Nu există nicio prevedere legală care să ducă la această rată mică. Este a vrea sau a nu vrea. Iar concluzia de bun simț a oricărui om, nu trebuie să fii nici judecător, nici procuror, nici jurnalist, e că nu se vrea.”

Acest fenomen este cunoscut, dar nu se vrea ca el să fie eradicat, sau măcar redus, deoarece sunt implicate interese deloc surprinzătoare. „Principalii responsabili pentru nerecuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție sunt foștii șefi ai ANAF, care au fost numiți tocmai de partide”.  Presiunile și lobby-ul în favoarea grupurilor de interese trans- și supra-partinice dictează deciziile și multe prevederi legale, inclusiv cele privitoare la recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni. Para-ndărătul (nu vă faceți că nu cunoașteți acest termen ne-academic) este zeul căruia i se închină părțile contractante ale oricărei tranzacții în România de azi. El trebuie să înceteze ACUM. Solicit CSAT-ului să ia în discuție cazul ROM WINE & COFEE. Asemenea cazuri nu au voie să se petreacă în general, dar acum, în vreme de criză națională, ele trebuie privite ca atentate la siguranța națională și pedepsite ca atare.

Este momentul să se vrea. E timpul ca măsurile anti-mafiote, anti-evaziune și anti-hoție să fie aplicate serios. E un timp care nu mai are răbdare cu „băieții deștepți” nărăviți la furt, corupție, șpăgi și evaziune.

Este imperios necesar să se ia măsuri mult mai dure acum, când România urmează să treacă printr-o inimaginabilă tragedie socială și economică.

Azi România nu-și mai poate permite luxul de a tolera acest jaf, această hemoragie financiară egală cu o cincime din PIB. Sunt bani furați de o caracatiță infracțional-mafiotă care a operat și operează fără scrupule, jefuind resurse de care ar trebui să beneficiem cu toții.

Rețelele de crimă organizată, contrabandă și trafic de persoane, o întreagă faună interlopă, au proliferat și continuă să prolifereze la adăpostul indulgenței și complicității unor încrengături infracționale cu ramificații până foarte sus în aparatul instituțional. Acest jaf se va agrava, deoarece la rețelele existente se vor adăuga cele care au operat în străinătate după 2007, dar au fost obligate să se repatrieze de măsurile luate de țările europene afectate de covid.

Acum, în timp ce vorbim, defrișările ilegale continuă mai abitir ca oricând, provocând nu doar avarii ireversibile mediului natural, ci și enorme pierderi economice țării 

În concluzie, este datoria și obligația CSAT-ului să ia urgent decizii clare, ferme, pentru a mobiliza aceste resurse. Și a pune capăt jafului, sub pedeapsa atentatului la siguranța națională.

Am enumerat cele cinci măsuri într-un crescendo, de la cele care ar genera economii bugetare mai mici (apărarea, pensiile speciale) dar ar fi mai simple, la cele cu pondere mare în PIB (economia subterană și gazele naturale) dar mai dificil de aplicat. Cumulate, toate ar aduce venituri cu adevărat semnificative. Ar fi o utopie să ne imaginăm că ele s-ar putea realiza integral. Dar chiar și o fracțiune din ele ar aduce resurse extrem de valoroase în acest an și în cei ce vor urma.

Andrei Dîrlău este scriitor, teolog, editor, publicist, traducător. Are licențe la Universitatea București în filologie (anglistică) și teologie, și în relații internaționale. Este doctor în teologie (disciplina Istoria și filosofia religiilor, teza Religiile Chinei și creștinismul). Master în teologie (Doctrină și cultură, dizertația Viziunea Părintelui Galeriu – schiță hermeneutică). Cărți publicate: Vocația pascală a Creației: înviere și transfigurare de Părintele Galeriu (Basilica 2019, editor, postfață); China harului: studiu intercultural, istoric și hermeneutic (Anastasia 2018, autor); Oașa 2013. Părintele Galeriu–Astăzi (Reîntregirea 2018, editor, co-autor); Cartea Lucrurilor Tainice; variațiune pe o temă de Borges (Tracus Arte 2017, autor); Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins (Lumea credinței, 2012, editor, co-autor); Corectitudinea politică (Rost 2015, Reîntregirea 2017, editor, co-autor); Fața nevăzută a homosexualității (Christiana 2014, co-autor împreună cu Virgiliu Gheorghe).