România are cel mai mic număr de kilometri de autostradă din Uniunea Europeană, iar autoritățile nu fac nici cel mai mic efort pentru a îmbunătăți condițiile de trafic.
Așa se face că în 2016 nu va fi dat în folosință niciun kilometru de autostradă, în condițiile în care ținta ar fi fost de numai 18 kilometri. Este vorba despre un tronson al drumului de mare viteză Lugoj-Deva ar fi trebuit să fie deschis circulației la sfârșitul acestui an.
În plus, nici cei 3 kilometri din autostrada București-Ploiești, între centura Capitalei și strada Popasului din Voluntari, nu au fost dați în folosință, deși autoritățile au promis că vor fi gata până la finele anului.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.