Profund afectată de actuala criză economică, România a înregistrat în ultimii șase ani cele mai mari deprecieri salariale comparativ cu celelalte state din UE. Astfel, salariile lunare brute din anul trecut – estimate în prețuri constante -  au scăzut în cazul României cu 15,1% (!) comparativ cu anul 2008, ceea ce reprezintă cea mai mare depreciere salarială din UE în perioada menționată.

 

pc – prețuri constante (2010). Sursa datelor: Eurostat, National accounts (including GDP).

Pe de altă parte, amputarea în termeni reali cu 15,1% a salariilor și diminuarea cu 7,3% a numărului de salariați în ultimii șase ani (6,513 milioane de salariași în 2008 vs 6,035 milioane de salariați în 2014) au determinat o reducere a ponderii salariilor în produsul intern brut de la 32,7% la doar 25,8%, ceea ce înseamnă că România ocupă penultimul loc în UE în ceea ce privește nivelul salariilor și numărul de salariați la 1000 de locuitori (1,2).

Dar ce anume a determinat acest declin dramatic al salariilor și al numărului de salariați din România ? În opinia mea, principala cauză a acestei difuncții social-economice majore o constituie politicile iresponsabile impuse României acum șase ani de Fondul Monetar Internațional și de Comisia Europeană: creșterea  abruptă a poverii fiscale și amputarea masivă a salariilor în sectorul public. Evident, aceaste politici iresponsabile, suținute cu slugărnicie de tandemul Băsescu – Boc, au generat pe termen lung o regresie vicioasă a producției, a consumului și a investițiilor. Drept urmare, România a înregistrat în perioada 2008 – 2014 următoarele contraperformanțe: produsul intern brut a scăzut cu 0,4%, consumul populației s-a comprimat cu 2,7%, iar investițiile s-au diminuat cu 53,2% (1).

În acest context nefericit, este evident că redresarea economico-socială a României implică, înainte de orice, o reducere accentuată a poverii fiscale. Apoi, pe termen mediu și lung, România are nevoie, mai mult ca oricând, de o creștere accentuată a investițiilor de tip intensiv, investiții care să genereze o creștere semnificativă a productivității muncii.

În ceea ce privește reducerea poverii fiscale, actualul executiv a obținut , cu toată împotrivirea brutală a Fondului Monetar Internațional și a Comisiei Europene, rezultate remarcabile. Îmi face o reală plăcere să subliniez acest fapt, deși nu sunt un fan al guvernului Ponta.

 

În sfârșit, trebuie spus că actualul executiv a amânat nepermis de mult rezolvarea, fie și parțială, a  problemei creșterii productivității muncii prin investiții intensive de capital. Ori, este evident că amânarea la calendele grecești a rezolvării acestei probleme cruciale implică riscuri devastatoare.

Surse de date: 1. Eurostat, National accounts (including GDP); 2. Eurostat, Population and social conditions.