Profesori, economişti şi antreprenori le-au scris lui Iohannis şi Ponta pe tema Codului Fiscal: România este o ţară a taxelor mari. Scăderea poverii fiscale nu trebuie ratată!

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai mulţi profesori universitari, economişti, dar şi antreprenori i-au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, pe tema noului cod fiscal. 
 

Semnatarii scrisorii, care se recomandă "un grup de cadre didactice, economiști, antreprenori și manageri", afirmă că doresc să atragă atenţia asupra faptului că "oportunitatea politică a scăderii poverii fiscale generată odată cu elaborarea legii referitoare la Codul fiscal se constituie într-o șansă ce nu trebuie ratată". Între semnatari se regăseşte şi profesorul Costea Munteanu, editorialist ActiveNews.

"Credem în importanța scăderii taxelor, a simplificării fiscale și a reducerii birocrației. Între taxe mari, corupție și evaziune fiscală există o relație directă.
Considerăm deci oportun să ne exprimăm un punct de vedere care, sperăm, într-o primă fază, va determina aprobarea și promulgarea unui Cod fiscal care să-i despovăreze deopotrivă pe angajatori și pe angajați (la Codul actual s-a lucrat și împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri), iar ulterior va constitui o temă de discuție și un punct de plecare pentru formularea unor politici sănătoase de natură să sprijine bunul mers al economiei",  afirmă autorii documentului primit pe adresa ActiveNews.

Aceştia atrag atenţia că reducerea taxelor nu este o măsură populistă, ci este una cu un puternic fundament moral.

"În absența corelațiilor între strategia fiscal-bugetară și programul de convergență, precum și din cauza inconsistenței acestora, este ușor de vehiculat ideea că tocmai relaxarea fiscală este un exercițiu de demagogie. Atragem însă atenția că reducerea birurilor nu este o măsură populistă, ci are un adânc fundament moral și vaste consecințe materiale pozitive pentru societate. Populiste sunt acele măsuri care – împrumutând cuvintele unui gânditor clasic liberal – întrețin ficțiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creșterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale și alte favoruri clientelei politice, ștergerea datoriilor unor companii etc", se afirmă în scrisoare.

În continuare, autorii afirmă că România este o ţară a taxelor mai mari şi mai prost cheltuite decât alte ţări mai dezvoltate economic, dar cu un ritm al creşterii economice, inferior acelora.

"România este o țară a taxelor mari (comparativ cu a altor țări vivace economic), a taxelor multe și greu de plătit, a taxelor prost cheltuite. Statul român încasează la buget mai mulți bani decât încasează media țărilor în dezvoltare, dar ritmul creșterii economice este inferior acesteia. Această constatare nu poate surprinde pe nimeni: taxele mari inhibă dezvoltarea, în timp ce taxele mici cresc bunăstarea tuturor, putând aduce chiar și venituri mai mari la buget. Eficiența principalelor impozite este foarte redusă – statul colectează puțin peste jumătate din impozitele percepute –, dovadă deopotrivă că pragul de suportabilitate socială a fost atins și că Guvernul eșuează chiar și acolo unde ne-am aștepta mai puțin: la colectarea taxelor", arată documentul.

"Taxele reprezintă o povară suplimentară atât la nivel individual, cât și la nivelul firmelor existente, și așa decapitalizate de criza economică, și descurajează inițierea de noi afaceri", afirmă semnatarii. 
 
Iată textul integral al scrisorii:
 
Scăderea poverii fiscale nu trebuie ratată! 
Prioritizați scăderea cheltuielilor bugetare!

În atenția
Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României
Domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului
Domnului Victor-Viorel Ponta, Prim-Ministru 
Tuturor liderilor partidelor politice,

Având în vedere cererea de reexaminare asupra legii Codului fiscal trimisă de Președintele României, aducem în atenția opiniei publice următoarele:

Suntem un grup de cadre didactice, economiști, antreprenori și manageri preocupați de politicile publice care afectează climatul de afaceri și bunăstarea populației. 

Urmărind anumite luări de poziție din ultima perioadă cu privire la Codul fiscal, dorim să atragem atenția asupra faptului că, în opinia noastră, oportunitatea politică a scăderii poverii fiscale generată odată cu elaborarea legii referitoare la Codul fiscal se constituie într-o șansă ce nu trebuie ratată.
Înțelegem îngrijorările celor care îndeamnă la abordări prudente, responsabile privind starea finanțelor publice.
Considerăm că prosperitatea nu se poate construi pe deficite bugetare și datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul, și că politicile monetare și fiscale nu pot compensa absența reformelor reale. Este într-adevăr nevoie de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate și principii sănătoase, astfel încât să punem capăt experimentelor și vicioasei pendulări între politici stop & go care nu pot întreține decât un climat frustrant de incertitudine și letargie economică.

Credem în importanța scăderii taxelor, a simplificării fiscale și a reducerii birocrației. Între taxe mari, corupție și evaziune fiscală există o relație directă.
Considerăm deci oportun să ne exprimăm un punct de vedere care, sperăm, într-o primă fază, va determina aprobarea și promulgarea unui Cod fiscal care să-i despovăreze deopotrivă pe angajatori și pe angajați (la Codul actual s-a lucrat și împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri), iar ulterior va constitui o temă de discuție și un punct de plecare pentru formularea unor politici sănătoase de natură să sprijine bunul mers al economiei.
Fără îndoială că noul Cod fiscal nu este perfect. Însă reducerea taxelor este un lucru bun în sine, de aceea se cuvine să fie susținută necondiționat, indiferent de culoarea politică a Guvernului care a inițiat-o. Ideea că reducerile de taxe pot periclita stabilitatea financiară a țării este, stricto sensu, un truism: orice relaxare fiscală poate micșora încasările bugetare, dar acest efect nu constituie un motiv pentru respingerea ei. Soarta bugetului nu stă doar în dimensiunea poverii fiscale, ci în corelarea acesteia cu obligațiile angajate de stat. Coerența diverselor măsuri fiscal-bugetare nu poate fi dedusă din Codul fiscal, ci din strategia Guvernului în acest domeniu, din ansamblul inițiativelor legislative și din legea bugetului de stat. 

În absența corelațiilor între strategia fiscal-bugetară și programul de convergență, precum și din cauza inconsistenței acestora, este ușor de vehiculat ideea că tocmai relaxarea fiscală este un exercițiu de demagogie. Atragem însă atenția că reducerea birurilor nu este o măsură populistă, ci are un adânc fundament moral și vaste consecințe materiale pozitive pentru societate. Populiste sunt acele măsuri care – împrumutând cuvintele unui gânditor clasic liberal – întrețin ficțiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creșterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale și alte favoruri clientelei politice, ștergerea datoriilor unor companii etc.
Observăm cu îngrijorare că apetitul Guvernului pentru măsuri populiste a sporit în ultima vreme și suntem dezamăgiți că restul clasei politice mimează (în cel mai bun caz) un protest neconvingător împotriva acordării de alocații, subvenții și alte cadouri, fără să ofere soluții alternative. Ar fi însă și mai trist ca reducerea poverii fiscale să ajungă țapul ispășitor în toată această cacofonie politico-legislativă. Mai cu seamă cu cât scăderea impozitelor nu este un privilegiu, ci un deziderat firesc pentru o economie care vrea să intre pe un traseu de dezvoltare accelerată.
România este o țară a taxelor mari (comparativ cu a altor țări vivace economic), a taxelor multe și greu de plătit, a taxelor prost cheltuite. Statul român încasează la buget mai mulți bani decât încasează media țărilor în dezvoltare, dar ritmul creșterii economice este inferior acesteia. Această constatare nu poate surprinde pe nimeni: taxele mari inhibă dezvoltarea, în timp ce taxele mici cresc bunăstarea tuturor, putând aduce chiar și venituri mai mari la buget. Eficiența principalelor impozite este foarte redusă – statul colectează puțin peste jumătate din impozitele percepute –, dovadă deopotrivă că pragul de suportabilitate socială a fost atins și că Guvernul eșuează chiar și acolo unde ne-am aștepta mai puțin: la colectarea taxelor.

Taxele reprezintă o povară suplimentară atât la nivel individual, cât și la nivelul firmelor existente, și așa decapitalizate de criza economică, și descurajează inițierea de noi afaceri. Instituțiile statului au în fond drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață ale românilor. Nivelul de trai poate spori doar datorită creșterii productivității, care face ca un volum tot mai mare de bunuri și servicii să fie obținute cu prețul aceluiași efort depus. Pledăm deci pentru concentrarea pe acele politici care încurajează crearea de locuri de muncă, investițiile și productivitatea, iar noul Cod fiscal trebuie să facă un pas în această direcție.

Suntem, categoric, adepții echilibrului bugetar. Care sunt pilonii pe care trebuie să se bazeze scăderea poverii fiscale? De unde poate proveni spațiul fiscal necesar implementării unei reforme curajoase? Pe de o parte, din consolidarea fiscală, din mai buna colectare a impozitelor. Pe de altă parte, din reducerea cheltuielilor bugetare, prin reforma sistemului de pensii, restructurarea serviciilor publice și creșterea eficienței cheltuirii banului public. În măsura în care nu există un plan concret de raționalizare a cheltuielilor, de eficientizare a serviciilor publice și un control asupra investițiilor de capital, vom ajunge să creștem datoria până la un nivel nesustenabil, precum alte țări, ca să acoperim deficitul. Către acest tip de plan considerăm că trebuie să se îndrepte atenția tuturor partidelor, a întregii clase politice, pentru a evita căderea în derizoriu a ideii de relaxare fiscală, compromiterea unei măsuri vitale pentru progresul sustenabil al României.

Principial vorbind, este bine-cunoscut faptul că statul este cel mai prost administrator și, din această perspectivă, creșterea continuă a resurselor puse la dispoziția lui nu este eficientă economic. La fel de bine-cunoscut este și faptul că, tot principial vorbind, cea mai rapidă și sigură cale de eficientizare a unui sistem resursofag, trece prin reducerea resurselor alocate respectivului sistem. Insistăm asupra faptului că scăderea taxelor nu trebuie să fie rezultatul unei abordări simpliste, al unei analize superficiale. De aceea apelăm la întreaga clasă politică să contribuie la realizarea unui plan solid de racordare a cheltuielilor publice la posibilitățile de finanțare oferite de societatea românească. Ținând cont că o economie tânără precum a noastră nu poate căra poveri fiscale precum cele duse de economiile dezvoltate, tot așa cum nu este firesc pentru un copil să facă exerciții de culturism, se impune diminuarea cheltuielilor publice. Soluții precum plafonarea cheltuielilor bugetare în raport cu PIB sau interzicerea deficitelor bugetare ar putea întări credibilitatea reformei fiscale, asigurând caracterul ireversibil al acesteia. În rândul semnatarilor acestei scrisori se află cu siguranță mulți economiști care ar avea disponibilitatea și expertiza necesare sprijinirii unui astfel de demers, în măsura în care va exista interes din partea oricărei instituții a statului.

În încheiere, apreciem că un Cod fiscal cu valențe reformiste nu va fi niciodată perfect, iar incertitudinea care planează asupra magnitudinii efectelor sale este inerentă unui asemenea demers. De aceea nu consideram că aceste slăbiciuni și considerații ar trebui să ne facă circumspecți în sprijinirea adoptării lui. România are de altfel o lungă și pernicioasă tradiție a pașilor mărunți (de regulă, unul înainte și doi înapoi), a reformelor patologic-graduale. Credem că tocmai acum, într-o perioadă de creștere economică, este momentul oportun pentru scăderea fiscalității și că această reformă nu poate fi amânată în mod credibil – experiența recentă de pe plan intern și internațional arată elocvent că în condiții de recesiune politicienii nu au capacitatea de a întreprinde acest gen de măsuri, ci din contră.

Cu deosebită considerație,
Octavian Bădescu, economist, antreprenor, Sameday Courier
Bogdan Glăvan, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană
Florin Cîțu, economist
Cristian Păun, profesor universitar, Academia de Studii Economice
Costea Munteanu, profesor universitar, Academia de Studii Economice
Tudor Smirna, economist, Institutul Ludwig von Mises România
Petru Pacuraru - Managing Director HPDI și Presedinte Fundatia Leaders
Claudiu Năsui, economist, președinte SOLIB
Decebal Popescu, antreprenor, Cartrans Romania
Ovidiu Neacșu, economist, vicepreședinte SOLIB
Florin Vişa, Executive Director, Filipescu Visa Financial Advisors
Gabriel Mursa, conferențiar universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Mihaela Ifrim, lector universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Radu Mușetescu, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Adriana Alionte, antreprenor
Vlad Topan, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Dan Mașca, Reea Târgu Mureș
Mariana Sorlescu, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană
Dragoș Manac, antreprenor
Gabriel Staicu, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Victoria Burton, antreprenor, New Victoria
Victor Dragomirescu, C.E.O., Romanian Software
Radu Cujba, antreprenor
Marius Cristian Pană, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
Ruxandra Ogrendil, Managing Partner, Path-Finder Management & Consulting SRL
Vlad Mureșan, lector universitar, Universitatea Babes-Bolyai
Ion Radu Zilișteanu, analist economic
Valentin Mircea, doctor în drept și avocat
Mihail Neamțu, lector universitar și antreprenor
Mircea Maniu, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai
Adrian Mitroi, analist economic
Valentin M. Ionescu, consultant
George Mioc, CEO PSI Industries, Inc., Dallas, SUA, antreprenor
Radu Simandan, asistent universitar doctor, Universitatea Politehnică București
Radu Nechita, conferențiar universitar, Universitatea Babes-Bolyai
Octavian-Dragomir Jora, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice, jurnalist
Emanuel Mihail Socaciu, lector universitar, Universitatea din București
Marius Lăzărescu, antreprenor
Viorel Pascale, antreprenor
Iulian Tănase, economist și antreprenor

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Gabriel Iacob 21.07.2015 14:38
    In contrapartida iata comentariul lectorului in finante, economie monetara si managementul riscului la Academia de Studii Economice Bucuresti, Lucian Isar: "Reducerea fiscalitatii nu poate fi facuta fara alte masuri. Daca nu asiguri macrosustenabilitatea unei economii, poti sa te trezesti in situatia din 2008, cu deficite excesive, cu bani aruncati pe fereastra, cu nevoia de masuri dure pentru a reveni pe o anumita traiectorie stabila."
    Nu sunt economist, dar mi se pare un argument pertinent!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”