Părintele Dan, fost director al Bancorex în anii '90, spune că undeva, sus, s-a decis îngroparea Flotei României: Flota era foarte bine, era pe picioare, naviga, se putea salva. Au fost lichidate, una câte una, peste 230 de nave
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Părintele Ilarion Dan de la Mănăstirea Crucea, unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai Dobrogei, a fost, înainte de a îmbrățișa chemarea către Dumnezeu, directorul sucursalei Constanța a Bancorex, cea mai mare bancă din România în anii '90.
În această calitate, părintele Dan a aprobat finanțarea Flotei Maritime a României, a patra din Europa la acel moment. Într-un dialog cu Eugenia Vodă, la Profesioniștii, părintele Dan a mărturisit că undeva sus, s-a stabilit ca Flota Românească să nu fie salvată și că activitatea sa de finanțare a companiilor maritime românești nu este apreciată.
„Au fost acolo niște lucruri...
Sucursala Constanța a fost implicată în activitatea de creditare a Flotei Românești...
Noi am acordat credite navelor românești. Din această postură, am înțeles că nu se dorea ca această flotă să rămână pe apă. Flota era foarte bine, era pe picioare. La un moment dat, implicarea mea în activitatea de creditare a Flotei nu a mai fost apreciată.
Se putea salva această Flotă, ea naviga. A deranjat poziționarea sucursalei Constanța în finanțarea Flotei. Garanțiile creditelor erau navele însăși, o parte dintre credite au fost recuperate, numai că flotele au fost lichidate într-o dezordine desăvârșită. Navele au fost vândute una câte una. Cele trei companii maritime aveau împreună peste 230-240 de nave”, a spus părintele Dan.
Contramiralul Vergil Chițac a spus, acum doi ani, că Flota Românească era într-o stare foarte bună: „ Mai mult de 65% din nave aveau vechimea de până în 15 ani. Astăzi, în momentul ăsta în care noi discutăm. 50% din flota mondială, numai 50%, sunt nave de până în 15 ani. Deci cum pot eu să cred că o flotă, care avea, la vremea aceea, 65% din nave tinere nu putea fi performantă pe piața shipping-ului, iar astăzi o flotă care are numai 50% nave tinere este performantă?!”
Conform Digi 24, în 1989 Flota Comercială a României avea în componență 311 de nave și încă 80 în construcție.
Ieromonahul Ilarion Dan este duhovnicul Mănăstirii de maici „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Crucea, județul Constanța. Părintele Ilarion a intrat în monahism în 2008, la îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc, duhovnicul său.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.