Fostul ministru al economiei, Ilie Șerbănescu, examinează în ultimul său editorial din Cotidianul mecanismul investițiilor străine din România.

Acesta arată că sunt trei instituții în România care evaluează  „ceea ce atât de des, dar, din păcate, atât de imprecis poartă denumirea de 'investiții străine' ”, dar „urmărind aspecte diferite, obțin estimări complet disjuncte”.

Ilie Șerbănescu arată că din statisticile Institutului Național de Statistică (INS) reiese faptul că „Participarea cumulată a capitalului străin este de puțin peste 1% (unu la sută!), în anii în care acesta s-a dovedit cel mai „generos", participarea depășind 3% din totalul capitalului fix investit”. „Asta apropo de elucubrația dezvoltării prin investiții străine!”, exclamă Ilie Șerbănescu.

Din datele  Oficiului Național al Registrului Comerțului reiese „ participare oficială în valoare de aproape 43 miliarde de euro a capitalului străin la capitalul companiilor din România în 2015, cu care capitalul străin a obținut jumătate din cifra de afaceri realizată pe ansamblul companiilor din România și peste jumătate din valoarea adăugată ”, scrie Ilie Șerbănescu.

Concluziile sunt „nete și dramatice”, afirmă Ilie Șerbănescu:

 

„Angajamentele financiare ale capitalului străin în România sunt derizorii. La un asemenea nivel, indiferent de calitatea angajamentelor, aceste participații nu pot aduce decât contribuții tot derizorii la dezvoltarea României, oricare ar fi aportul la creșterea economică sau ocuparea forței de muncă.

De fapt, capitalul străin urmează în România cea mai pură matrice colonială, obținând rezultate maxime cu cheltuieli minime din unghiul său de interes:

1) folosește capital ridicol de mic;

2) își realizează câștigurile amețitoare prin exploatarea salariilor mici de tip colonial din România și prin acces la resurse și active la costuri reduse;

3) își sporește cu asupra (de măsură) rezultatele financiare prin mascarea adevăratei rentabilități obținute, îndeosebi prin externalizarea înainte de fiscalizare a grosului profiturilor (probabil, în proporție de 80-90%).

 

Cele circa 45 miliarde de euro participații la capital în România - singura cifră cu un anumit suport obiectiv în aprecierea plasamentelor străine reale în economia din România (pentru că, pe lângă investiții propriu-zise include și fondurile pentru achiziții de active) – reprezintă doar 12-14% din efortul investițional făcut în țară în perioada 2000-2014. Cu această participație investițională rizibil de mică pentru dimensiunea capitalurilor străine implicate s-a ajuns să se dețină jumătatea de control a economiei din România și să se obțină peste jumătate din cifra de afaceri pe ansamblu. Nici în termenii PIB-ului situația nu este mai onorabilă: cu un capital de circa un sfert în echivalent PIB se realizează peste jumătate din PIB. Sunt rate nu din zona afacerilor, ci din zona furtului!

Prin afaceri legale și concurențial-capitaliste nu se pot obține asemenea rate. De aceea, răspunsul oferit de aceste date oficiale la tulburătoarea întrebare „cum se face că România furată de români se află de fapt la străini?" este, fără ezitări: România furată de români este un episod depășit, de acum România este furată de străini! Și încă la rate de jaf! ”