Paradoxal, deși capitalul autohton și cel străin au ponderi aproximativ egale în economie, sumele din impozitul pe profit colectat de la români sunt semnificativ mai mari. De vină sunt prețurile de transfer, găselniță prin care profitul din România este mutat în exterior văduvind contribuabilii autohtoni de fonduri suplimentare pentru învățământ, sănătate, siguranța cetățeanului. Practic, prin acest gen de optimizare, companiile străine deturnează fonduri din programele românești de asistență socială.

Practicarea unor prețuri de transfer mult peste prețul pieții reprezintă cea mai folosită modalitate de companiile străine pentru a muta profitul din România, o altă soluție fiind alegerea unei entități-tampon, înregistrată într-o țară cu regim fiscal mai prietenos, prin care compania înregistrată în România să își deruleze operațiunile. Exemple? O companie străină se împrumută la dobânzi exorbitante de la compania-mamă, modalitate prin care profitul este mutat în țara de origine (este generat de dobânzile mari, peste nivelul pieții) iar statul român rămâne cu impozit mic pe profit ( a fost diminuat de pierderile financiare) sau deloc. Sau achiziția unor active (cazul Petrom-benzinăriile OMV din trecut) sau utilzaje la prețuri supraevaluate de la compania-mamă. Ori cumpărarea unor servicii de consultanță exorbitante care diminuează profitul subsidiarei din România dar îl crește exponențial pe cel al subsidiarei dintr-o țară cu regim fiscal mai avantajos care oferă respectiva consultanță. 

Un caz interesant a fost documentat în primăvară de România Liberă care a observat că traderii de cereale, cu afaceri de sute de milioane de euro în România, plăteau impozit pe profit la nivelul unui supermarket de cartier mai răsărit.  De exemplu, la nivelul anului 2013, cinci mari exportatori de cereale cu o cifră de afaceri însumată de 2 miliarde de euro, au declarat profituri brute însumând 3,3 milioane euro iar la o cota de impozitare de 16% rezultă că respectivele companii au plătit statului un impozit pe profit total de numai 540.000 euro. Asta într-unul dintre cei mai buni ai agricoli ai României de după 1989.  Cum de a fost posibil? România Liberă a găsit o explicație...tocmai în Germania.

 

"Potrivit publicației germane Abendblatt.de, firma Alfred C. Toepfer Internațional (ACTI) a fost implicată în urmă cu câțiva ani într-un scandal în Ucraina. Modelul de afaceri al ACTI presupunea achiziționarea cerealelor din țara vecină printr-o firma de comerț intermediară, Yurol, cu sediul la Londra. Această vindea apoi cerealele mult mai scump în Germania (...). Exportul cerealelor printr-o firma aflată în afara Ucrainei ar fi permis ACTI să plătească în Ucraina taxe mici, proporționale cu profitul mic înregistrat”. Un model asemănător pare să folosească și Google care își plătește în Irlanda grosul taxelor pe profit și nu în România.

Rezultatul acestor optimizări l-a radiografiat foarte bine, indirect, Ziarul Financiar în cadrul suplimentului sau privind capitalul românesc. Astfel, la ponderi apropiate ("firmele cu capital privat românesc au avut o pondere  de circa 47% în totalul cifrei de afaceri de circa 1.088 mld. lei în 2014, cele străine - de 49%, restul de 4% fiind firme de stat”) firmele private românești au declarat un rezultat net consolidat (profituri nete plus pierderi) de 14 miliarde de lei în 2014, față de 2 miliarde de lei pierderi declarate de firmele străine. "Între 2008 și 2014, firmele private românești au înregistrat un rezultat net consolidat de 54 de miliarde de lei, față de 3 miliarde de lei rezultatul firmelor străine”. Iar faptul că statul încasează sume derizorii din impozitele pe profit plătite de firmele străine se reflectă în ponderea redusă a veniturilor statului în PIB (31% anul trecut) și implicit, în calitatea serviciilor publice oferite. Avem servicii precare în sănătate, învățământ subfinanțat, lipsa de dotări pentru Poliție și pentru că astfel de firme aleg să nu își plătească taxele în România iar statul este nevoit să caute subterfugii. O inițiativă care  să compenseze sumele modeste colectate din impozitul pe profit, aspru criticată de presă și analiștii independenți de dreapta, a fost de altfel "taxa pe stâlp”,  modalitate prin care statul impozita activele companiilor așa cum se impozitează și proprietățile persoanelor fizice. 

Din fericire, încet-încet ANAF începe să învețe cum să se descurce cu cei care practică strategii agresive de optimizare fiscală. Anul trecut s-a realizat o treime din totalul controalelor pe prețuri de transfer efectuate până în prezent  iar într-un comunicat ANAF după primul semestru din 2015, Autoritatea anunță că a stabilit în urma controalelor obligații fiscale suplimentare de plată de 136 milioane lei,  a diminuat pierderile fiscale raportate strategic de companii cu 207 milioane lei și a crescut suplimentar baza impozabilă declarată de contribuabili cu 614 milioane lei. Este încă puțin dar este totuși un început.