Țară bogată, România a fost nevoită să renunțe în ultimii 10 ani atât la o parte a resurselor și monopolurilor din distribuție, jerfite pe altarul eficientizării prin privatizare, cât și la tarifele sociale practicate ca dovadă a solidarității cu...companiile europene. 

Să începem povestea cu Petrom. Chiar înainte de privatizarea cu OMV (peștele mai mic l-a înghițit în acest caz pe cel mare) compania românească intrase pe pierdere. Cumpărătorul austriac a salvat-o deci de căpușare și a adus-o în 10 ani la un profit de aproape un miliard de euro și alte câteva miliarde oferite între timp cu generozitate statului ca TVA, accize, CAS, impozite pe profit și dividende, etc. Cam așa sună povestea de PR a OMV Petrom, pentru cine are răbdare s-o asculte în țara lui Andrei. Pentru cine vrea să privească lucrurile în profunzime, rozul nu mai predomină. La privatizare Petrom avea 50.000 salariați acum au mai rămas 20.000. O pierdere care ar putea fi calculată tot prin prisma sumelor necolectate la asigurările de pensii și sănătate și care contribuie viguros la subțierea cererii din economie. 

Apoi, am avut alinierea rapidă a prețurilor la combustibili la media europeană deși resursele românești erau corelate inițial cu puterea românească de cumpărare. Dar nu se poate impune unui privat prețul la care urmă să vândă, nu?

Din păcate, pe lângă țiței OMV-Petrom a preluat și jumătate din gazul României, resursele de hidrocarburi găsindu-se împreună și fiind exploatate la pachet.  Din fericire, mai exista și Romgazul, operator de stat, care n-a marjat la politica OMV de creștere a prețurilor la gaze astfel încât, prin intermediul UE, ni s-a impus ulterior o politică de ajustare forțată sub numele de calendar de liberalizare. Teoretic, o măsură care să înlăture concurență neloială. Companiile din România ar fi beneficiat astfel de gaz/electricitate ieftine pentru a face concurență neloială celor europene, mulțumită prețurilor de producție mai mici. În urma calendarului de liberalizare asumat- realizat deja la electricitate, bifat până în 2019 la gaze-românii se vor "bucura” de prețuri europene la gaze și electricitate urmând apoi că statul să se întoarcă cu taxe asupra producătorilor pentru a filtra profiturilor lor excepționale și a mai recupera ceva bani de protecție socială. Asta dacă, bineînțeles, lobby-ul eficient depus de acestea nu vor transforma inițiativa într-una decorativă, cum se întâmplă deja. 

România nu s-a limitat doar la a-și privatiza o parte a producției ci a vândut și monopolurile din distribuția de gaze și electricitate (cu excepția Electrica), cele mai sigure afaceri pe plan local având în vedere că distribuitorii au asigurată recuperarea investițiilor din tarifele practicate și nu se confruntă cu epuizarea resurselor la care sunt expuși producătorii. Din când în când mai aflam de cate un abuz al companiilor private din distribuție ca la Enel, mai explodează un scandal de mituire a decidentilor ca la Apa Nova, ANRE mai acceptă sa taie din marjele reglementate de profit ale acestora, dar per total afacerile rămân sigure iar profiturile de zeci de milioane de euro pleacă în exterior, acum și cu promisiunea reducerii impozitului pe dividende la 5%. 

Deocamdată, sub lupa DNA au intrat rareori mituitorii din marile companii private, procurorii anticorupție focalizându-se pe politicenii și afaceriștii locali. Întrebarea care se pune post-factum este de ce ne-am mai grăbit cu privatizarea dacă avem acum capacitatea de a  reteza căpușarea companiilor de stat? De ce am mai privatiza din puținul rămas (Hidroelectrica, Electrică, Transgaz, Romgaz, Transelectrica) de vreme ce avem procurori mai pregătiți și legislație anticorupție mai severă? Întreb asta pentru că există destule voci nemulțumite de faptul că de pe agenda noului Guvern Cioloș lipsește un viguros angajament pro-privatizare în timpul mandatului sau. 

Rămânem deci cu prețurile europene la energie și puterea românească de cumpărare. Cu un număr mai mic de angajați în respectivele sectoare-privații știu să "optimizeze” schemele de personal- și un lobby constant, intern prin media ușor de cumpărat și extern pe filiera UE, pentru obținerea de noi privilegii sau măcar păstrarea cât mai mult posibil a celor vechi pentru privații din energie.