Apartamentele rămân mai scumpe decât în 2015. Prețurile pe orașe

De Narcis Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național s-a majorat ușor în noiembrie față de octombrie, cu 0,2%, de la 1.042 la 1.044 de euro pe metru pătrat util, dar valoarea actuală este cu 8,3% mai mare decât cea din perioada similară a anului 2015, respectiv 964 euro/mp.

Dintre marile orașe analizate, majoritatea au consemnat scăderi, excepțiile fiind Cluj-Napoca și Timișoara, unde marja de creștere a prețurilor la 12 luni depășește pragul de 10%, potrivit imobiliare.ro.


În Capitală, pretențiile proprietarilor s-au diminuat în noiembrie cu 1,1%, de la 1.141 la 1.129 euro/mp. În prezent, așteptările acestora se situează cu 3,1% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an, respectiv 1.095 euro/mp. Declinul din ultima lună a fost susținut în mod exclusiv de apartamentele noi, care s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.198 la 1.168 euro/mp), în timp ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.062 la 1.074 euro/mp).

În Brașov, prețul mediu solicitat de vânzători a scăzut cu 0,8% în ultima lună (de la 908 la 901 euro/mp), dar este cu 3,4% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 871 de euro pe metru pătrat). În noiembrie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9% (de la 904 la 912 euro/mp), dar cele noi au cunoscut un declin de 6,3%, de la 926 la 868 euro/mp.

În Cluj-Napoca, prețurile au înregistrat, conform studiului realizat de Imobiliare.ro, un avans de 1,7% în ultimele 30 de zile (de la 1.222 la 1.243 euro/mp), situându-se la o diferență pozitivă de 10,4% față de aceeași perioadă din 2015, când ajungea la 1.126 euro/mp. Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.257 la 1.279 euro/mp), iar cele noi cu 1,3% (de la 1.170 la 1.185 euro/mp).

În Constanța, apartamentele s-au ieftinit, în medie, cu 0,2% în ultima lună (de la 957 la 955 euro/mp), dar sunt cu 4,7% mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut (când costau 912 euro/mp). O tendință descendentă a fost consemnată doar de locuințele vechi care, conform Imobiliare.ro, s-au depreciat cu 0,3% (de la 949 la 946 euro/mp), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,6% (de la 988 la 994 euro/mp).

În Iași, prețurile au consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,6% în noiembrie, de la 900 la 895 euro/mp. Valoarea actuală este cu 3,8% mai mare decât cea valabilă la sfâșitul lui 2015 (862 euro/mp). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2% (de la 881 la 899 euro/mp), dar cele noi s-au ieftinit cu 3,7% (de la 925 la 891 euro/mp).

În Timișoara, prețurile au crescut cu 0,7% în ultima lună (de la 1.029 la 1.036 euro/mp) și sunt cu 10,6% peste nivelul consemnat în 2015, respectiv 937 euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% în ultimele 30 de zile, de la 1.026 la 1.032 euro/mp, iar cele noi cu 0,4% (de la 1.042 la 1.046 euro/mp).
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  7. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  8. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  9. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  10. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

17:28

Mesaj pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”