PIBPL – PIB pe locuitor, di – dolari internaționali în prețuri curente (dolarul internațional este un etalon monetar care are aceeași putere de cumpăreare în toate țările lumii); NG– nivel global. Sursa: https://data.worldbank.org/indicator.  

În al doilea rând, voi menționa faptul că, spre deosebire de deceniile precedente, creșterea economică peste așteptări de care a beneficiat România în perioada 2000 - 2018 a fost de tip intensiv și nu extensiv. Cu alte cuvinte, în cazul României, dinamica creșterii productivității muncii (PM) și cea a energointensivității producției de bunuri și servicii (EP) au devansat semnificativ dinamica creșterii PIB în perioada 2000 - 2018.

RRC – rate anuale reale de creștere în perioada 2000 - 2018; PIB – produsul intern brut estimat în dolari internaționali și prețuri constante; PM – productivitatea muncii estimată ca un raport între PIB și numărul de persoane ocupate (dolari internaționali în prețuri constante pe persoană); EP – energointensivitatea producției de bunuri și servicii estimată ca un raport între PIB și cantitate de energie consumată (dolari internaționali per kg echivalent petrol). Surse: 1. Ibidem; 2. BP Statistical Rewiev of World Energy 2019.

Într-adevăr, dacă analizăm datele din matricea precedentă, vom constata că PM, EP și PIB au crescut în termeni reali cu rate medii anuale de 5,6%; 4,7% și 4,1% în ultimii 18 ani. Rezultă, deci, că factorii intensivi (creșterea productivității muncii și creșterea eficienței energetice a producției) au avut un rol determinant în procesul de creștere economică de care a beneficiat România în perioada de preaderare la UE și după aceea. Datorită acestui fapt, România a înregistrat în perioada 2000 – 2018 cea mai mare rată anuală de creștere (4,1%) comparativ cu Bulgaria (3,6%), Cehia (2,8%), Polonia (3,7%) și Ungaria (2,3%), o rată mult mai mare comparativ cu cea înregistrată la nivelul UE (1,6%) și semnificativ mai mare comparativ cu cea înregistrată la nivel global (3,6%). Iar această performanță a fost obținută, așa cum am arătat, prin creșteri semnificative ale productivității muncii și ale eficienței energetice a producției.

2. Principalele disfuncții ale procesului de aderare a României la UE

 Așa cum era de așteptat, liberalizarea pe teritoriul UE a circulației persoanelor, a capitalurilor și a mărfurilor a generat o accentuare a migrației transfrontaliere a capitalurilor și a forței de muncă. În ceea ce privește migrația capitalurilor, mai ales în cazul investițiilor străine directe, acest fenomen a determinat, prin înnoirea tehnologiilor, o creștere semnificativă a productivității muncii și a eficienței energetice nu doar în România, dar și în Bulgaria, Cehia, Polonia și Ungaria. Nota bene, Ungaria a beneficiat în ultimile trei decenii de investiții străine directe care totalizează în acest moment 165,9% din PIB, nivelul acestui indicator fiind de 82% din PIB în Bulgaria, de 65,1% din PIB în Cehia, de 42,9% din PIB în Polonia și de 40,4% în România. (1) Pe de altă parte, migrația externă intempestivă a forței de muncă și a tinerilor a determinat declinuri demografice extrem de riscante în Bulgaria, România  și Ungaria, dar și în majoritatea țărilor din UE.

NL – numărul de locuitori la sfârșitul anului; SN – sporuri naturale ( născuți vii – decedați); MN – migrația netă. Surse: 1. https://ec.europa.eu/eurostat/data/database; 2. https://data.worldbank.org/indicator.   

Dacă analizăm datele din studiul de caz precedent, vom constata că rata sporului natural din perioada 2000 - 2018 a fost de -8,9% în Bulgaria, de -6,4% în Ungaria și de -4% în România, iar rata migrației nete a fost în aceeași perioadă de -9,5%în România și de -5,2% în Bulgaria. În ceea ce privește rata sporului natural din aceeași perioadă de timp, aceasta este a atins un prag critic și la nivelul UE (0,8%), în condițiile în care nivelul acestui indicator este de 24,2% la nivel global! Cu alte cuvinte, intensificarea declinului demografic reprezintă în acest moment un risc letal pentru toate țările din UE!

3. Concluzii

  Așa cum rezultă din studiile de caz prezentate în această lucrare, aderarea României la UE a reprezentat o „poveste de succes” în ceea ce privește dinamica și eficiența creșterii economice din perioada 2000 – 2018. Cu toate acestea, consecințele deosebit de pozitive ale racordării României la economia UE sunt minimalizate și mistificate de foarte mulți ziariști și lideri de opinie din presa românească. De exemplu, aserțiunea argotică conform căreia ratele ridicate de creștere economică înregistrate de România în ultimii ani sunt deosebit de riscante, deoarece este vorba de o „creștere pe consum”, reprezintă unul din cele mai difuzate sloganuri propagandistice din presa românească. Să nu știe oare cei care mediatizează atât de sistematic această „șopârlă” că România a înregistrat în ultimile două decenii cele mai dinamice ritmuri de creștere a productivității muncii și a eficienței energetice comparativ cu „colegele sale de suferință” din fostul CAER? Sau se prefac că nu știu? 

 În sfârșit, mi se pare extrem de ciudată, ca să nu spun stranie, atitudinea politicienilor de la Bruxelles care eludează sau tergiversează în mod sistematic contracararea declinului demografic generalizat care reprezintă în acest moment un risc extrem pentru perenitatea UE. Oare de ce există de atâta timp o politică agricolă comună și o politică de mediu comună, dar nu există încă o politică demografică comună la nivelul UE? Dorește cineva ca UE să-și rezolve problema stringentă a declinului demografic conform modelului american? Sau, dimpotrivă, se dorește transformarea UE într-un uriaș azil pentru vârstnici...