Angajații români sărbătoresc astăzi, 4 iulie 2019, ziua libertății fiscale. De astăzi și până în 31 decembrie 2019 vor lucra pentru ei înșiși. Până acum, adică între 1 ianuarie 2019 și 4 iulie 2019 au lucrat pentru a-și plăti impozitele.

Prezentăm mai jos o listă a taxelor plătite de un salariat român

•Nume, Prenume angajat Popescu, Ion

•Obligații angajat, Valoare

•Cheltuială totală societate (salariu brut) 2556 lei

•Contribuție Pensie 625 lei

•Contribuție Sănătate 250 lei

•Impozit 128 lei

•Comisioane etc 56 lei

•Salariul net (în mână) 1497 lei

 

După cum se poate vedea mai sus, pentru a primi un salariu de 1497 lei un angajat trebuie să producă cel puțin 2556 lei angajatorului său. Diferența dintre 2556 lei – suma reală plătită de angajator – și cei 1497 lei primiți de angajat în mână constă în diverse taxe și impozite. Nu există nici un fel de diferență între dările plătite direct de salariat și cele plătite de angajator în numele angajatului, acestea din urmă fiind artificii contabile menite a ascunde dimensiunea reală a taxării muncii în România. Acest adevăr nu poate fi contestat, în momentul în care angajatul va fi produs firmei doar 2555 lei angajatorul va fi nevoit să-l licențieze pentru a evita pierderi. Este de menționat că salariul de încadrare este o ficțiune contabilă, din punct de vedere economic are sens doar cifra de 2556 lei.

Considerăm așa numitele contribuții la sistemele de Sănătate și de Pensie ca fiind impozite mascate. Faptul că suntem siliți să lăsăm altora decizia privind boala și bătrânețea noastră și că nu avem nimic de spus privind sumele de bani pe care poate că am vrea să le punem de-o parte în vederea retragerii din activitate sau în eventualitatea bolii nu înseamnă decât că Statul ne consideră minori politic, dimensiunea acestui minorat situându-ne, așa cum vom descoperi mai jos, undeva între starea de iobăgie și cea de sclavie. Obligativitatea participării este marca indelebilă a sclaviei moderne, acestă obligativitate ne îndreptățește să considerăm ”contribuțiile” menționate anterior ca fiind de fapt taxe.

Rezumatul celor de mai sus este simplu: dl. Popescu muncește pentru 2556 lei primind la fiecare salariu 1497 lei.

Din păcate Statul nu-i va lăsa cei 1497 lei domnului Popescu. În momentul în care acesta va dori să cumpere bunuri, folosind efectiv banii munciți cu greu, comercianții vor încasa, în contul Statului, taxa pe valoare adăugată – TVA-ul – de 19% (produsele alimentare precum și medicamentele fiind taxate cu 9%, produsele bio având un TVA de 5%). Având în vedere că dl. Popescu are un salariu de doar 1497 lei este foarte probabil că acesta va cheltui cel puțin 40% din venituri cumpărând mâncare rezultând astfel un TVA mediu sub cifra de 19%, undeva în zona 14% - 16%. Aplicând această taxă din cei 1497 de lei rămân 1287,42 lei.

Cum trăim într-o epocă a monedelor fiduciare, veniturile monetare sunt afectate de inflație, o altă taxă, impusă prin intermediul Băncii Naționale a României – BNR. Este dificil de estimat rata inflației, aceasta se calculează folosind un indice al prețurilor (CPI) stabilit arbitrar de Institutului Național de Statistică – o agenție a guvernului.

 

Manipularea ponderilor diverselor prețuri și deci falsificarea datelor referitoare la inflație este practica curentă a majorității guvernelor. Conform BNR rata inflației este în jurul cifrei de 5% pentru primele trei trimestre ale anului 2018 și în jurul cifrei de 4% în 2019. Acceptând aceste date, inflația va face ca din cei 1287,42 lei domnul Popescu să rămână cu 1223,05 lei (adică 1287,42 împărțit la 1.05). Dat fiind că dl. Popescu are disponibili doar 1287,42 lei lunar este prea puțin probabil că va reuși să economisească bani care să înceapă să fie afectați de inflație. Nu vom lua deci inflația în considerare, însă-l avertizăm pe dl. Popescu că veniturile-i vor fi afectate de inflație de îndată ce va începe să economisească sugerându-i totodată să negocieze salariul astfel încât acesta să crească lunar cel puțin în ritmul inflației.

Considerând venitul inițial pentru care domnul Popescu a muncit – suma de 2556 lei – și suma finală de 1287,42 lei vom ajunge la concluzia că domnul Popescu muncește pentru Stat – adică pentru a plăti taxele – mai bine de jumătate de an. O regulă de trei simplă și un calcul calendaristic ne arată că în cursul anului 2019 domnul Ion Popescu muncește pentru Stat 184 zile pe an, anume până în 4 iulie.

Este de menționat că taxele de proprietate (plătite direct de dl. Popescu dacă are o proprietate iar dacă nu indirect fiind incluse în chirie de proprietar), diversele taxe (numite accize doar pentru a se evita cuvântul taxă) aplicate unor produse având în general cerere inelastică precum carburanții, gazele naturale sau energia electrică sau unor produse precum cafeaua, băuturile alcoolice, produsele din tutun sau autoturismele etc nu au fost incluse în calculul de mai sus.

Este dificil să cuantificăm nivelul taxelor de proprietate, al accizelor etc asupra sumei de 1287,42 lei care aparent îi rămâne lunar domnului Ion Popescu.

În încheiere nu putem să nu observăm că este pur și simplu imoral să muncim mai mult pentru a ne plăti taxele decât muncim pentru noi înșine. Această stare de imoralitate are un nume. Se numește iobăgie.