Un nou impozit pentru români. Ministrul Finanțelor explică cum se va face impozitarea gospodăriilor

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Finanțelor dorește revenirea la sistemul globalizării veniturilor, aplicat până în 2005, combinat cu un sistem de deduceri ale unor cheltuieli, precum cele privind pensiile private, asigurările de sănătate.

Ministrul spune că discuțiile au început acum două luni în colective mixte, ce includ experți, auditori etc, al căror scop este modificarea Codului Fiscal.

Globalizarea veniturilor nu este o nouă taxă, ci un sistem care a funcționat până în 2005. Viitoarea cotă de impozitare va fi de 10% însă ministrul nu a spus dacă vor exista și cote mai mari, cum au fost până în 2005.

„Acest lucru nu înseamnă sub nici o formă o nouă taxă sau o nouă formă de impozitare ci vorbim de aceeași cotă unică care este 16% azi. Începând cu 1 ianuarie 2018 aceasta va fi 10%. Aceasta se va aplica la toate veniturile globalizate, la venituri indiferent de sursa lor de proveniență. Numai în acest sistem putem introduce mecanismul de deduceri fiscale la care ne-am angajat în programul de guvernare”, a spus Viorel Ștefan.

Impozitul va fi reținut pentru venitul de bază lunar, ca și în prezent, însă până în luna mai a anului viitor se va face o regularizare. Aceasta va fi făcută de consutanți fiscali care nu vor fi angajați de către contribuabili, ci de către Guvern, a spus ministrul.

Ultima noutate privește introducerea impozitului pe gospodărie. „A apărut necesitatea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal. Ce înseamnă aceasta? Dacă un grup de câteva persoane gospodăresc împreună și au patrimoniu comun, se înregistrează ca atare la Fisc. Când se face calculul se are ca subiect de impunere gospodăria impozită fiscal. Este echitabil ca judecata să se facă pe media veniturilor”, a spus ministrul. El speră să dea cât de repede o formă finală acestor propuneri.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO