Românii nu pot scăpa de datorii! Ultima lovitură a lui Cioloș: Guvernul amână din nou Legea insolvenței persoanelor fizice

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Una dintre legile de care se temeau băncile suferă o nouă amânare. Legea insolvenței persoanelor fizice nu va mai fi aplicată de la sfârșitul acestui an, deoarece a fost amânată din nou de Guvern, de această dată până la 1 august 2017.

Guvernul justifică amânarea cu încă 7 luni a intrării în vigoare a acestui act normativ prin faptul că, pentru aplicarea noilor reglementări, este nevoie "de un sistem complex": înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii.

"Pentru ca aceste noi structuri să poată funcționa, trebuie alocate resurse umane și financiare. Mai exact, este nevoie de specialiști care vor parcurge o etapă de pregătire profesională cu durata între una și trei luni. Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplificate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare", susține Guvernul într-un document remis presei.

Legea privind insolvența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015,  iar în decembrie anul trecut Guvernul a decis prorogarea cu un an a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice, respectiv până la 31 decembrie 2016.

Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-și declare falimentul personal. Aceștia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în fața unei comisii de insolvență, își vor putea face un plan de reeșalonare a datoriilor pe 5 ani, și o procedură de lichidare în fața instanțelor de judecată.

Nu este pentru prima oară când legi care se adresează direct consumatorilor sunt contestate sau amânate de guvern sau președinte: Legea Dării în plată, legea conversiei creditelor în CHF sau desființarea celor 102 taxe, lege pe care Klaus Iohannis refuză să o promulge chiar dacă a fost validată de CCR.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Sanda 17.12.2016 10:11
    Guvernul Ponta a amânat aplicarea legii un an și șapte luni (mai 2015 - 31 decembrie 2016), iar Guvernul Cioloș a amânat aplicarea aceleiași legi șapte luni (31 decembrie 2016 - 1 august 2017). Desigur, guvernul cel rău este Guvernul Cioloș, deși a explicat motivele amânării.
  • Zevedei 17.12.2016 20:37
    Nu stiu altii cum sunt dar eu cand aud "explicatii" pt evidente...am niste simptome interesante. :D
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu