Lobby-ul bancar defilează în toată splendoarea

De Cristian Dogaru  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Votarea legii "dării în plată”, prevedere legislativă prin care debitorii care nu mai fac față la plata ratelor pot preda cheile băncii scăpând de povara creditului ipotecar, a obligat destui "echidistanți” care performau că ziariști sau analiști independenți să treacă de urgență în barca băncilor.

Nu mai e un secret că BNR-ul  funcționează mai degrabă că o agenție bancară de lobby decât că un organism de supraveghere și control, dovadă opoziția Băncii Centrale față de toate inițiativele legislative care ar fi amenințat profitul băncilor, fie că s-au numit legea falimentului personal, a conversiei creditelor din CHF în lei sau, mai recent, legea dării în plată. Am văzut o defilare impresionantă de forțe din zona BNR, care au amenințat fie cu falimentele bancare (directorul direcției de supraveghere), fie cu blocarea pieței imobiliare, fie cu propagarea hazardului moral (exemplul furnizat de PR-ul patronatului bancar cu debitorul care vine în Ferrari să dea cheile băncii e savuros). Am scris mai pe larg aici despre divizia media a BNR așa că n-aș mai recapitula mesajele lansate din această zonă și găzduite cu dărnicie de presa independentă, uneori fără să se precizeze ce poziție ocupă semnatarii articolelor în cadrul Băncii Centrale. Nu vrea să insist nici pe partea contraargumentelor-am explicat aici cât de subțiri sunt gogorițele Băncii Centrale. Mă interesează însă contestațiile din zona
independentă. Cea mai bizară o vedeți aici. "Nu m-ar mira prea tare dacă după analiză legii dării în plată, președintele Iohannis nu o promulgă și o retrimite în Parlament”.
 
Opinia din ZF îi aparține Andreei Paul Vass, printre inițiatorii legii și proaspăt votant al său în Parlament. O mostră de "dublugandit”. E adevărat, după votarea din Camera Deputaților s-a dezlănțuit orchestra contestatarilor. Într-o emisiune de pe TVR, profesorul de la ASE Cristian Păun demola legea pe motiv că sărmanele bănci ar putea primi niște imobile deteriorate pe care nu le pot refuza. Că să ilustreze nedreptățile pe care le-ar putea introduce aceasta, Păun a dat următorul exemplu: ce se întâmplă dacă vor există părinți care, pentru a obține un domiciliu în raza grădiniței pe care au ochit-o pentru odrasle, vor lua un credit ipotecar pentru un imobil din respectiva zonă, doar cât timp își înscriu copilul urmând apoi să dea cheile bănci? (de parcă pierderea avansului și 1-2 rate ar fi un mizilic!). Radu Zilișteanu, fost analist imobiliar, actual profesor la ASE, este și el împotriva legii, din felurite motive. Cel mai auzant este "Încălcarea dreptului de proprietate al băncilor”.
 
Legea obligă băncile să reintre în posesia bunurilor ipotecate în favoarea lor, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate asupra banilor împrumutați. Astfel, băncile sunt deposedate de o parte a proprietăților lor, explică Zilișteanu. Deși se recomandă profesor de materii bancare, Zilișteanu se face că uită cum funcționează creditul. Băncile nu au banii împrumutați decât în mică măsură (ponderea acestora în creditul acordat este egală cu rata rezervei minime obligatorii), ele generează împrumuturi "din nimic” pretinzând apoi debitorilor să le achite disciplinat sau să își lichideze bunurile ipotecate și să plătească în continuare rate dacă suma rezultată e mai mică decât soldul împrumutului restant.
 
O altă poziție interesantă am remarcat-o la Dan Popa, jurnalist Hotnews, care insinua pe blogul personal (text preluat însă de Hotnews), că legea dării în plată este rezultatul unor telefoane oportune date de toți investitorii imobiliari în prag de executare, fiind deci o lege cu dedicație. Tot Popa se întreaba dacă e normal că parlamentarii cu credite să se pronunțe într-o chestiune care i-ar interesa direct. 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”