Averile de până la un milion de euro, care nu pot fi justificate, primesc de la ANAF o perioadă de grație: până în primăvara anului viitor, potrivit profit.ro.
Cei care își declară aceste averi până la sfârșitul lunii martie, anul viitor, vor fi impozitați cu 16%. În caz contrar, dacă Fiscul descoperă averile, atunci le va taxa cu 75%, potrivit unei variante de modificare a Codului Fiscal aflată pe masa de lucru la Ministerul Finanțelor.
Gabriel Biriș, secretar de stat Ministerul Finanțelor: „Analiza legislației în vigoare în ultimii 5 ani de zile în ceea ce privește impozitarea averilor nejustificate ne arată că aceste măsuri au fost complet ineficiente și trebuie îmbunătățite”.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.