De ce sunt multinaționalele interesate de acțiuni contra guvernului României. Măsurile luate de PSD le-au afectat interesele

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Apar tot mai multe date legate de organizarea protestelor din Piața Victoriei. Dacă inițial se poate vorbi de o adunare spontană, treptat, manifestațiile au fost deturnate, iar cei care au făcut acest lucru au diverse legături cu multinaționalele din România.

Cei mai mulți protestatari din Piața Victoriei sunt angajați ai multinaționalelor. Prezența în număr ridicat a acestor angajați la proteste a fost remarcată chiar și de șeful Comisiei de Control a SRI, deputatul Adrian Țuțuianu. Acesta a anunțat că va cere "lămuriri SRI" cu privire la cele semnalate de presă, mai precis interesele unor multinaționale ca manifestația antiguvernamentală să nu se limiteze la deja abrogata Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Penal.

Cum s-a ajuns aici

Încă din campania electorală, PSD a promis că va lua unele măsuri de creștere a veniturilor unor categorii de oameni. Pe lângă pensionari, au fost vizați și angajații cu salariul minim. Ajunși la guvernare, cei din coaliția PSD-ALDE au modificat imediat Codul Fiscal și au mărit salariul minim la 1450 lei. Peste 1,2 milioane de salariați au beneficiat de această măsură, mulți dintre ei angajați la mari firme venite în România tocmai pentru că mâna de lucru este extrem de ieftină.

A urmat o măsură neanunțată în programul de guvernare: obligația de a plăti CAS și CASS pentru tot venitul, fiind eliminat plafonul de 5 salarii minime pe economie. Au fost loviți direct managerii acestor corporații, care au salarii foarte mari dar nu plăteau impozit decât pe o parte a venitului. Totodată, pe lista celor care trebuie să plătească impozitele complete pentru venitul realizat se află o mare parte a magistraților, procurori și judecători, dar și lucrători din serviciile de informații.

Modificarea unor prevederi la PFA-uri, o modalitate folosită de unele corporații pentru a-și plăti angajații, nu putea pica bine. Au fost introduse unele limitări legate de clasele de activități dar și de numărul de angajați.

Și asta nu e totul. În luna aprilie se va dezbate legea privind redevențele. O preconizată creștere ar lovi puternic în profiturile uriașe pe care le fac companiile din domeniul petrolier, dar nu numai, în România.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Lucas 09.02.2017 04:02
    OK, sa plateasca si cei cu salarii mari acelasi procent. Oricum au salarii mari!
    Iar procentul sa se reduca la salariile mici. Nu era demult normal sa fie asa?
    Era normal sa fie scutit tot cel cu salariu mare?!

    Cei cu salarii mari sa inceteze sa mai fie egoisti si lacomi! Sa invete sa se gandeasca si la cei cu venituri extrem de mici!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu