

Camera Deputaţilor a adoptat cu 183 voturi "pentru", 91 "împotrivă" şi 10 "abţineri", modificarea Ordonanţei 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale.
Potrivit celor adoptate de deputaţi, la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maximum 100 de premii.
Unitatea teritorială a administraţiei fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câştigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.
Pentru asigurarea transparenţei, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanţei Publice şi pe cel al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală.
Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.