Cazul Puiul fericit sau cum a fost linșată mediatic o companie agricolă românească, de la un comentariu pe facebook

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Săptămâna trecută, compania Agricola Bacău a fost trecută prin foc și sabie de lumea presei și a internetului, din cauza „postări pe Facebook în care o doamnă oarecare a decis să facă dreptate. Asta pentru că tocmai descoperise chimia”, scrie jurnalistul Ciprian Muntele pe blogul său.

Mai precis, o femeie a scris pe facebook că celebrul „Pui fericit” al celor de Agricola Bacău, nu ar fi natural, acest lucru aflându-l în urma unui experiment: a pus o pulpă de pui în saramură pentru două ore, interval după care i s-a schimbat culoarea respectivului aliment.

„Dom’le, puiul fericit e vopsit, am pus eu puiul două ore în apă cu sare și s-a decolorat. Suntem prostiți, oamenii răi își bat joc de noi și ne iau banii și sănătatea. Huo!

E, cam așa începe povestea unui linșaj devastator, cu implicații amețitoare. Venit de nicăieri.Recunosc, m-a agitat puțin momentul, deși răspunsul celor de la Agricola, (îl veți găsi jos, în finalul articolului) era destul de elocvent. Nu e nicio vopsea, e doar o reacție chimică. Tardiv, însă. Tăvălugul se pornise. Iar bulgărele a fost gigantic. Ce a urmat apoi este uluitor și cu un impact pe care nici nu e foarte greu să-l anticipezi. Peste 40 de mii de share-uri și un val de ură greu de imaginat. Doar la postarea originală”, notează Muntele.

Acesta spune că va fi o minune dacă produsul va rezista pe piață în urma acestui tăvălug mediatic, deși controalele efectuate de către două comisii independente au confirmat faptul că produsul este crescut natural.

„Pentru că pe lângă zecile de mii de share-uri ale postării originale, pagini întregi și publicații online au preluat separat subiectul și au făcut din el o știre. Dacă dai acum o căutare cu Puiul Fericit te îngrozești ce apare la rezultate. Iar toate astea vor rămâne pe net. Nu le mai scoate nici dracu’ de acolo. 

Vă spun sincer, dacă produsul ăsta rezistă pe piață, intră la manual. La manualul ăla foarte subțire al cazurilor fericite în care un brand a rezistat unei crize majore. Dar va fi greu. Și iar îmi vine să dau cu basca de pământ și să mă gândesc la cât de nedreaptă e situația asta. Cineva scoate din neant un articol, scrie ce-i trece prin cap, o afacere întreagă intră în colaps, cineva-ul ăla șterge apoi postarea ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar în urmă rămâne apocalipsa.

Mai jos veți găsi rezultatele controalelor și analizelor făcute luni, 25 martie. De către două instituții independente. Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Bacău, respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău. Rezultate astea, pe care le găsiți mai jos în original, arată clar că pentru culoarea puiului sunt respectate toate reglementările existente. Că nu există  nicio formă artificială de colorare sau amplificare a culorii. Nici exterior, nici prin stropire, nici intern, prin injectare sau hrană artificială.

Acuma, eu nu-mi fac iluzii. Vor fi mulți convinși că Agricola a dat bani grei pentru măsluirea rezultatelor. Sunt convins că va fi așa și sunt convins că vor fi mulți. Iar cu așa ceva nu te poți lupta. Oricum, dacă își imaginează cineva că atât de mulți oameni își pun libertatea la bătaie pentru o firmă și pentru orice sumă de bani într-un caz cu o mediatizare atât de puternică, atât de evidentă, atât de pe față, atunci chiar nu mai are rost să discutăm”, scrie el pe blog.

Continuarea este aici.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • _dttw 28.03.2019 18:49
    Eu acum aflu cat de buni sunt puii astia, multumesc de informare.... chiar o sa cumpar!
  • Tache Mache 29.03.2019 03:29
    Am ajuns sa ma simt ca un extraterestru. Cred ca am ajuns in zona crepusculara..... Imi aduc aminte de puii crescuti de bunicii mei la tara, pe care bunica ii gatea in vase de lut, numai cu sare ; si ce gust fenomenal aveau. Ii taia, ii jumulea de pene in apa fierbinte, dupa care ii gatea simplu, doar cu sare. Si aveau pielea ALBA, asa cum au toti puii, dar erau mai mici, mai supli. Am aflat ca in China exista un pui cu pielea neagra ; supa din acest pui se da gravidelor dupa nastere, pentru ca are puternice proprietati tonifiante. Acum un an sau doi am aflat, pentru prima oara in viata mea, ca in Romania se vinde un pui cu pielea de culoare galben-oranj si se pretinde ca asa ar arata pielea puiului ecologic, crescut cu boabe, la tara. Nici tatal meu, care a crescut la tara, a dus vaca la pascut in copilarie, nu a auzit de asa ceva, ca un pui sa aiba pielea de culoare galben-oranj. Nu a cumparat niciodata un asemenea pui, fiind in mod clar fie vopsit, fie modificat genetic. O otrava este o otrava, te omoara, fie ca ti-o da un strain, fie ca ti-o da un roman. In Canada se vand pui crescuti cu boabe, ecologici sau pui crescuti de fermieri particulari, dar toti au pielea obisnuita ; nu prin culoarea pielii se diferentiaza puii, ci prin gustul carnii si prin dimensiuni ; sunt mult mai mici, cu carne mai putina pe oase, deci mai putin rentabili economic.
  • __ 29.03.2019 12:59
    Posibil să fie mai bine hrănite decât ce aveau mămăițele la curte. Mai greu cu restul, adică ar trebui scoase și in parc.
    https://www.agricola.ro/rezumat-etapa-2-1/
  • Pacatosu Cel Mai Mare 29.03.2019 18:50
    Vedeti mai Taica daca ati plecat la "Oras". Ati luat numele Taranilor in ras fara sa va dati seama ca ei va hranesc.....ma bucur pentru voi cei de la oras : Va curge apa din perete, va pisati in casa si mancati ...trash..(.asa numesc americanii gunoiele) Imaginativa ca se intrerupe curentul electric pentru o saptamana...luna (!?) Ce mancati??? Ce aveti in frigider se strica in 2-3 zile multi dintre voi au uitat cum sa gateasca... ...(sa nu veniti la mine la ferma ca pun cainii pe voi) Cand traia Taticu si Mamica umpleati porbagajul la masina si....gata, nici multumesc nu le spuneati, si ei va faceau cu mana cu lacrimi in ochi.....de aveau copii la oras.
  1. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  2. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  3. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  4. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  5. Pe cine recomandă Selly la vot

  6. Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

  7. MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

  8. George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

  9. Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

  10. George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

00:00

A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

23:30

Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

22:22

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

21:44

George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

21:30

Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

20:30

15 mai: 187 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște