România, țara pământului de vânzare. Ce s-a întâmplat cu promisiunea protejării terenurilor și restricționarea vânzării către străini

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În campania electorală s-a făcut mare tapaj privind protejarea terenului și restricționarea vânzării către străini. S-a vorbit, la un moment dat, despre o propunere legislativă pe care ulterior declarațiilor unui ministru al Agriculturii nu a mai văzut-o nimeni. Acum, niciun personaj politic nu mai spune nimic. Dar înstrăinarea terenurilor continuă în același ritm accelerat și în aceleași condiții, scrie Cotidianul.

România a liberalizat piața funciară la 1 ianuarie 2014, conform „obligațiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană", ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere fără număr și restricții terenuri agricole. La fel ca în toate domeniile, politicienii români au preferat fie să nu facă nimic, fie să se ascundă cu tupeu în spatele sintagmei „așa ne obligă Uniunea Europeană".

Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România a obținut o perioadă maximă de tranziție pentru libera circulație a terenurilor din extravilan, adică șapte ani, la fel precum cele mai multe state candidate care au aderat între 2004 și 2007 (inclusiv Polonia, Ungaria). Iar pentru terenurile din intravilan, am avut o perioadă de tranziție de cinci ani, tot la fel ca și celelalte state care au aderat la Uniune, în perioada menționată.

Tot Tratatul de Aderare dădea posibilitatea României ca în cazul unor perturbări, distorsiuni de piață, în primii trei ani după aderare, să solicite prelungirea cu încă trei ani a perioadei de tranziție (decizia de prelungire aparține Consiliului, la propunerea Comisiei, ca urmare a solicitării și argumentării statului membru), sau să propună alte măsuri de protejare.

Art. 36 (1) din Tratat spune: „În cazul în care, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, survin dificultăți semnificative și susceptibile să persiste în orice sector al economiei sau care ar putea provoca deteriorarea serioasă a situației economice într-un anumit domeniu, România poate solicita să fie autorizată să adopte măsuri de protecție în vederea remedierii situației și a adaptării sectorului la economia Pieței Interne". Dar reglementarea de bază trebuia să se realizeze în țară, de către autoritățile statului, ceea ce au făcut toate statele membre, mai puțin România. Deci deși statul român putea notifica UE pentru a pune condiții străinilor la vânzarea de terenuri agricole, nu a făcut-o. Prevederea de mai sus, din Tratat, se regăsește și în Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat Tratatul de aderare la UE. Anexa VII, Capitolul 3, punctul 2 stipulează măsuri tranzitorii de care țara noastră nu a dorit să beneficieze.

Citește AICI articolul integral

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu