Fermierii români vor referendum: „Pământul trebuie să devină patrimoniu național!”

De Alexandra Rizea  /  

FOTO: Aureliacristea.ro

FOTO: Aureliacristea.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) anunță că va strânge semnături pentru organizarea unui referendum menit să schimbe Legea vânzării terenurilor agricole, în acord cu ceea ce vor românii, informează AgroIntel. Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, a declarat pentru Agrointeligența că aceasta este singura soluție pe care România o mai are pentru a-și proteja pământul în fața marilor tranzacții pe care le fac străinii la noi în țară și că, până la acest moment, propunerile cu care au venit fermierii nu se regăsesc în nici una dintre drafturile discutate la MADR pentru modificarea! 

„În ceea ce privește legea vânzării terenurilor, nu se mai întâmplă nimic! O lege pentru care ne tot luptăm nu va ieși în veci și dacă va ieși, nu va spune nimic sau va fi mai rea decât a fost până acum. Tot avem discuții, consultări, mergem la MADR cu propuneri și partea MADR pare să vrea numai să ne convingă că nu avem dreptate. Nu putem facem nicio modificare pentru că îi deranjăm pe alții: la noi, întâi ai grijă de ceilalți, și pe urmă de tine, ca popor. Chiar azi (n.r. – 31 august a.c.) am fost la minister și am întrebat în ce stadiu se află legea vânzării terenurilor. Mi-au fost arătate niște draft-uri care, din punctul nostru de vedere, nu au nici o legătură cu propunerile noastre. Am plecat foarte dezamăgit de acolo și în acest sens m-am gândit la o altă soluție, una care o să fie mai eficientă decât modificarea unor legi, și anume la strângerea de semnături pentru a determina Președinția României să organizeze un referendum privind vânzarea terenurilor către străini”, a declarat președintele LAPAR.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România va trimite o poziție oficială către Președintele României și către Guvern, pentru a-i informa despre demersurile pe care asociația le va întreprinde în perioada următoare, demersuri ce au ca scop final modificarea Constituției.

„În același timp vom trece și la treabă, adică la strângerea de semnături, pentru a-l determina pe Președintele României în vederea inițierii unui referendum privind vânzarea terenurilor către străini. Văd că prin lege nu vom face nimic. Prin referendum se va lămuri pentru totdeauna ce vrea poporul român: vrea să-și vândă pământul sau nu vrea să-și vândă pământul. Inițiativa noastră urmărește schimbarea Constituției României, astfel încât terenurile agricole să fie patrimoniu național, și nu un bun oarecare ce poate circula oricum. Ca orice bun patrimonial, pământul trebuie să aibă un statut special”, spune președintele LAPAR.

Vânzarea terenurilor agricole către străini a luat proporții și, fără o situație exactă asupra suprafeței pe care străini o au în proprietate, fermierii se tem că în scurt timp vor pierde și puținul pământ ce le-a mai rămas. 
Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot. În cazul cetățenilor care inițiază revizuirea Constituției, aceștia trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Ȋn proiectele guvernului, statul român e ultimul pe listă

Tot ieri, premierul Dacian Cioloș a anunțat că Guvernul va propune o serie de măsuri „menite să limiteze vânzarea terenurilor agricole și să încurajeze achizițiile de terenuri de către cei care doresc să le lucreze”, anunță Agerpres.
„Cred eu că, în maxim trei săptămâni, o lună de zile, o să putem să punem pe masă câteva propuneri noi la care se lucrează acum la Ministerul Agriculturii. Aici analizăm pe de-o parte, oportunitatea de a veni cu o propunere legislativă nouă sau ordonanță de urgență, sau de a merge cu propuneri de amendamente pe proiectele de legi care sunt deja în Parlament pe acest subiect și avem discuții cu parlamentari. Lucrăm pe câteva idei care să revadă puțin dreptul de preempțiune, să favorizeze pe cel care lucrează terenul sau colectivitățile locale, chiar statul”, a declarat Cioloș, la TVR.

El a vorbit și despre soluții privind încurajarea achizițiilor de terenuri. „Pe noi ne interesează ca terenurile să nu fie achiziționate pentru a fi speculate, ci să fie lucrate și de asta ne gândim inclusiv la anumite termene minimale de la care, după ce s-a cumpărat un teren, el să poată fi dat în folosință tocmai pentru a încuraja achizițiile de terenuri din partea celor care doresc să le lucreze”, a mai spus Cioloș.

Cine vor fi proprietarii terenurilor și cine lucrătorii, domnule prim-ministru? Și ce rost mai are să ne răscumpărăm Cumințenia lui Brâncuși, dacă ne vindem Pământul?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • bumerang 02.09.2016 00:02
    tarziu foarte tarziu
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  5. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  6. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  7. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  8. MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

  9. Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

  10. PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025