Două mii de grădinari oferă gratuit semințe românești, pentru a salva gustul nostru vechi al legumelor și fructelor

De Raluca Oanță  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Două mii de grădinari, membri ai asociației „Semințe cu suflet”, străbat țara, organizând piețe libere, unde oferă gratis semințe tuturor celor care doresc să cultive și să mănânce legume și fructe românești, a declarat, pentru Agerpres, președintele asociației, Rodica Meiroșu.

„Noi, începând de sâmbătă (19 ianuarie-n.red), vom organiza piețe de semințe gratuite în toată țara, din săptămână în săptămână. Deci, avem de organizat 11 piețe, printre care și Sibiul. Și vor fi distribuite semințe gratuite și, dacă este posibil, venim și cu plante, cu lăstari. Prin aceasta căutăm să promovăm și să păstrăm semințele vechi românești, cât încă le mai avem, soiuri cu gustul nostru vechi", a explicat Rodica Meiroșu.

În piețele organizate de acești grădinari se pot primi și dărui semințe de la legume, fructe, flori, plante medicinale autentice, românești.

„Eu vin la piețe cu semințe de la o sută de soiuri de plante, legume, fructe, plante medicinale, flori. Tot felul de semințe pe care le cultiv în grădină", a arătat Rodica Meiroșu.

Potrivit sursei citate, o parte dintre semințele care se vor găsi în aceste piețe provin și de la preotul-cercetător Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice. 

„Mulți se miră, pentru că, încă, în România mai sunt oameni care știu să dăruiască fără să ceară nimic în schimb. Dar scopul și mesajul acestui grup este să înmulțească semințele și să le răspândească mai departe. (...) Aceste semințe sunt pe cale de dispariție și noi căutăm să le răspândim și să le înmulțim. Noi vrem oameni buni, pasionați de grădinărit. Avem 2.000 de membri cu care colindăm toată țara. Avem 24 de piețe organizate în țară cu semințe și avem și două festivaluri făcute anul trecut", a spus Rodica Meiroșu.

Potrivit acesteia, cei care doresc să salveze semințele soiurilor românești fac totul voluntar. Iată calendarul 
piețelor libere de semințe organizate în 2019 de grupul de voluntari „Semințe cu suflet”:

26 ianuarie – Piața Semințe cu suflet în Sf Gheorghe, județul Covasna. Piata liberă de semințe va avea loc sâmbătă, 26 ianuarie 2019, între orele 10-14, la Cafeneaua Szimpla din strada 1 Decembrie 1918, nr.37.
2 februarie – Piața Semințe cu suflet în Ploiești, la Palatul Culturii, cu începere de la ora 10.00.
9 februarie – Piața Semințe cu suflet în Sibiu
16 februarie – Piața Semințe cu suflet în Timișoara
23 februarie – Piața Semințe cu suflet în Deva și Chișinău
2 martie – Piața Semințe cu suflet în Baia Mare
9 martie – Piața Semințe cu suflet în Cluj-Napoca
16 martie – Piața Semințe cu suflet în Brașov
23 martie – Piața Semințe cu suflet în Teiuș
Intrarea la evenimentele Asociației ”Semințe cu suflet” este liberă.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Tache Mache 22.01.2019 15:37
    Un cunoscut al unui cunoscut spunea ca, in zilele noastre, nu mai poti sa cresti nimic, daca nu stropesti recolta cu insecticide. Fara insecticide nu ai nicio recolta. Si asa se face ca taranul roman este principalul agent exterminator al poporului roman. Acum s-a ajuns ca si copiii sa se imbolnaveasca de cancer, fenomen care se va agrava, prin distrugerea pamantului si a apei freatice cu aceste insecticide. Sa cumparam de la taranul roman, care vorbeste in piete in limba bulgara, si sa ne sinucidem patriotic, spun unii.
    Henry Kissinger spunea : controleaza aprovizionarea cu alimente si vei controla popoarele. Nu numai Romania este un dezastru total, intreaga Europa, mare parte din omenire, este in aceeasi situatie. Firma de agri-business Monsanto este in plin proces de distrugere a intregii flore si faune din intreaga Europa si din America de Nord. Acest fenomen se raspandeste in intreaga lume, cu unele exceptii. Ei isi condtruiesc un monopol asupra semintelor si asupra insecticidelor, care sunt obligatorii pentru cresterea acestor plante. Semintele lor sunt monetizate si patentate, adica Monsanto are monopol asupra vietii. Problema o reprezinta totusi taranii, care sunt ignoranti creduli si coopereaza total cu aceste mari corporatii de agri-business. Daca popoarele nu vor reusi sa-si protejeze baza de seminte, foarte curand vom trai intr-un viitor foarte distopic. Monsanto este unul dintre cele mai mari pericole la adresa supravietuirii rasei umane.
    In Franta exista banci de seminte traditionale, care sunt fertile si se inmultesc singure, nu trebuie cumparate seminte noi in fiecare an. Cetatenii sunt incurajati sa le planteze pe proprietatile lor, in cazul ca le au, sau oriunde considera potrivit, daca nu au nicio proprietate. Cetatenii trebuie educati ca este o indatorire umana ca in fiecare an sa planteze ceva, copaci sau seminte fertile, daca vor sa mai existe viata.
    Fie omenirea va opri Monsanto, fie Monsanto va opri omenirea.
    http://kokopelli-semences.fr/boutique
  • Hopa Mitica 26.01.2019 08:20
    Niste oameni deosebiti care fac un lucru extraordinar. Altfel ar arata tara asta daca am avea mai multi ca ei.
  • Pacatosu Cel Mai Mare 06.01.2020 01:26
    Inainte de ultimul razboi, a existat un soi de grau in Romania a carui productie era in fiecare an cumparata inainte insamantare de negustorii de grane francezi. Productia era mica si acest grau crestea numai in anumite zone dar comanda preturi duble. Dupa venirea la putere a "Miciurinistilor" au fost importante soiuri straine de grau care aveau productii duble dar calitate proasta (bune pentru fidea, macaroane etc.) Ma intreb daca mai exista acest grau autohton, probabil ca nu, pentru ca nu au existat tarani independenti.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu