

Potrivit datelor Eurostat România a importat anul trecut unt de peste 34 de milioane euro și a exportat de aproape un milion de euro, potrivit Ziarului financiar.
„Românii au început prin 2016 să consume mai mult unt, până nu de mult mâncau margarină", a spus Dorin Cojocaru, președintele APRIL.
Țările din care importăm unt sunt Polonia, Germania și Franța, polonezii acoperind aproape jumătate din valoarea totală a importurilor de unt din 2016, potrivit Eurostat.
„Laptele din România nu prea are grăsime. Rasele noastre, Holstein și Bălțata Românescă, dau lapte cu o grăsime medie de 3,5%-3,7%, față de 4,4% cât dau vacile din Olanda. Fermierii din România preferă să producă smântână. Ca să faci unt trebuie să separi laptele, să stochezi, și pentru că există cerere de smântână, nu mai fac unt", a spus președintele APRIL.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.