Ziua Națională a României, marcată la Bădăcin, satul unde s-a născut Iuliu Maniu, artizanul Marii Uniri

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Școala Gimnazială Nr.1 din satul Pericei, unde s-a născut Iuliu Maniu, liderul țărănist care a contribuit la Marea Unire, a păstrat și în acest an tradiția de 1 Decembrie. De Ziua Națională, in fiecare an, aici au loc  acțiuni menite să le insufle copiilor dragostea de neam și de țară și respectul pentru marii înaintași.

Ideea de unitate, dragostea de neam și țară și respectul pentru înaintași au fost elementele care au stat la baza manifestărilor organizate la Bădăcin, cu ocazia zilei Naționale a Romăniei, de către cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr.1 Pericei împreună cu școlile partenere.

Potrivit salajulpursisimplu.ro, manifestările au început într-un cadru festiv la Școala din Pericei după care au continuat la Monumentul Eroilor din localitatea Vârșolț unde elevii celor două școli au depus o coroană de flori și au intonat Imnul Național.  Au continuat manifestările cu depuneri de coroane la cele două Monumente ale Eroilor aflate în localitatea Pericei, după care s-au deplasat la Bădăcin, satul în care s-a născut Iuliu Maniu, principalul artizan al Marii Uniri. S-au depus coroane și jerbe de flori de către elevii de la Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei îndrumați de către cadrele didactice Delia Remeș, Liana Chiș și Rusu Sanda, de la Grupul Școlar „Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei, prof. Rad Monica, de la Scoala Gimnazială Vârșolț, Grădinița cu Program Normal Bădăcin, educator Liana Man și de la Școala Gimnazială Nr.1 Pericei.
„Să ne cunoaștem trecutul are la bază cunoașterea istoriei naționale”, a afirmat părintele Cristian Borz, care le-a vorbit celor prezenti despre importanta contribuție pe care a avut-o Iuliu Maniu în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

,,Împreună în diversitate și multiculturalitate’’ este denumirea unui proiect care stă la baza unor activități demarate împreună cu instituții școlare din județ precum și din afara acestuia. Am primit câteva gânduri din partea elevilor școlilor partenere.

Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, profesor coordinator Otilia Vasil: ,,Fiind principalul eveniment al istoriei României, o pagină plină de încărcătură eroică, unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă rezultatul faptelor întregului neam, a cărui râvnă și strădanie a condus, în cele din urmă, la constituirea statului național unitar român. Rememorarea jertfei înaintașilor noștri, ne trezește astfel conștiința istorică, de patrie și de neam, care ne îndeamnă sa celebrăm această zi, să ne arătăm respectul și recunoștința pentru cei care au făcut posibil actualul statut național. Dorim ca noi, tinerii, să întrerupem tăcerea, să susținem laolaltă cu întreg poporul victoria noastră, să ne bucurăm cu toții de gloria unui neam cu demnitate triumfător. Unirea înseamnă mai mult decât o zi, înseamnă un țel atins de o țară care, contrar opiniei occidentalilor, este una plină de valori și însuflețire, nu numai prin istorie, ci și prin adevărații săi cetățeni”.

Școala Gimnazială Ieud Maramureș, profesori coordonatori Ilea Maria și Ilea Liviu: ,,Acum, când ne apropiem cu pași repezi de aniversarea a 98 de ani de la Marea Unire noi, profesorii, avem o datorie morală de a organiza activități specifice acestui eveniment. În seria activităților organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie se înscriu și activitățile de parteneriat între Școala din Pericei și Școala din Ieud,județul Maramureș. Astfel, încercăm să creăm o punte de legătură între cele două localități emblematice pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bădăcinul lui Iuliu Maniu – artizanul Marii Uniri -, și Ieudul reprezentat de dr. în drept Vasile Chindriș, conducătorul delegației maramureșenilor la Adunarea de la Alba- Iulia. Un alt aspect care ne leagă este Biserica Română Unită cu Roma, două oaze de latinitate, patriotism și credință strămoșească. Bădăcinul cu Casa Memorială a familiei lui IuliuManiu și Ieudul, cea mai numeroasă comunitate rurală care a dat foarte mulți intelectuali și preoți gr. catolici, mulți dintre ei martiri în închisorile comuniste. De fiecare dată participăm cu emoție la activitătile desfășurate în cadrul școlii, dar și la evenimentele organizate de parohia Greco-Catolică Bădăcin”.

Colegiul Național ,,George Barițiu”, Cluj-Napoca, profesor coordonator Novăcescu Gabriela: ,,Pentru mine «a fi român» înseamnă a nu-mi fi rușine de țara în care m-am născut și trăiesc, să vorbesc cu mândrie limba română, să nu-mi neg originile, să pot afirma cu mândrie în fața unui străin că aici este patria mea, să port portul popular ori de câte ori am ocazia, să nu-mi alterez credința și valorile în care am crescut și care m-au format, să nu-mi fie rușine cu familia mea, să pot face deosebiri între ceea ce e bine și rău, fără a lua totul de-a gata, să pot să câștig prin strădanie și muncă cinstită, să nu-mi pierd stima față de origini și să nu neg sacrificiile făcute pentru ca eu să fiu cea de acum.

Consider că ar trebui introduse în orarul de la școală cât mai multe ore în care să fie prezentată doar istoria țării, și nu pentru a o cunoaște în a XII-a datorită faptului că avem Bacalaureat. La aceste ore, istoria să fie prezentată astfel încât să ne mândrim cu ea și să avemcât mai multe «arme» pentru a ne putea apăra de «atacurile» externe. Să fie prezentată altfel decât la TV. sau pe internet, cu toate adevărurile sale, căci așa cum spunea George Barițiu: Istoria fără adevăr își pierde însemnătatea, ea nu mai este istorie. Să fie prezentate aspectele pozitive care au rezultat și de care mulți dintre noi probabil nu ne dăm seama.

Generația noastră are profunda datorie de a «lupta» și a ne asigura că nu ne vom pierde credința, obiceiurile, limba și chiar patria. Că nu vom rămâne indiferenți la ,,atacurile” externe și că nu ne vom lăsa atrași în «teatrul de păpuși», în care noi să fim «marionetele». Dimpotrivă, noi trebuie să găsim soluții pentru a nu se destrăma ceea ce alții au clădit cu multă trudă și chiar cu prețul vieții. Nu avem voie să ștergem totul cu buretele. Trebuie să cunoaștem bine care ne sunt radăcinile și pe ce principii ne bazăm. Să facem o selcție din ceea ce ni se «oferă» , să analizăm «ofertele» și «ofertanții» și să nu ne batem joc de înaintașii noștri, astfel vom ajunge să ne batem joc de noi înșine. De asemenea, să ne păstrăm speranța și să nu ne pierdem credința în Dumnezeu”, sunt gânduri, sentimente și trăiri transmise de elevele Badiu Ana-Maria și Sandor Marciana, din clasa a XII-a A.

Tânăra generație trebuie să cunoască valorile locale și culturale ale poporului român, să respecte jertfa înaintașilor, să conștientizeze contribuția lui Iuliu Maniu la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO