La sfârșitul anului 2017 a avut lansarea volumului Familia țărănească în România. Un secol de fotografie. Autorii Cornelia Belcin Pleșca, Laura Toader și Cătălin Alexa sunt cercetători la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și reprezintă două dintre cele trei generații de etnologi care au elaborat Atlasul Etnografic Român.
Din recenzia făcuta de dr Constantin Secară aflăm că volumul este structurat în zece mari capitole și treizeci și cinci de subcapitole care „oglindesc tot atâtea aspecte fundamentale din viața și spiritualitatea omului tradițional din spațiul geografic și identitar românesc, având instituția familiei drept centru fundamental și sacru”.
În album sunt descrise elementele care ”au definit, de secole, dăinuirea românilor pe aceste meleaguri: familii țărănești; universul vieții de familie; vatra satului; adăposturi și drumuri; întemeierea familiei; copiii; masa cea de toate zilele; familia la lucru; familia și comunitatea; înmormântarea; pomenirea neamului; marile mese comune”.
Autorii imaginilor prezentate sunt fotografi celebri, români și străini, de la finele secolului al XIX-lea și începutul celui următor iar fotografiile sunt însoțite de note explicative în limbile română și engleză.
Familia țărănească în România. Un secol de fotografie / The Peasants’ Family in Romania. A Century of Photography se poate comanda direct de pe siteul Editurii Etnologice.
Mai jos redăm textul integral al recenziei volumului Familia țărănească în România. Un secol de fotografie, scrisă de dr Constantin Secară.
”Paradigmele prezentului se schimbă cu o viteză amețitoare; scara valorilor este de mult timp inversată; conștiința poporului este bulversată; anormalitatea, nefirescul, aberațiile de gândire și comportament sunt promovate cu obstinație și, în curând, vor fi impuse ca norme sociale acceptabile. Dragostea oamenilor față de semeni s-a răcit. Au mai rămas invidia, arivismul, egoismul, răutatea. Mai suntem oare interesați să căutăm repere superioare, spirituale, de gândire și comportament sau am fost deja „programați” să ne schimbăm gândirea, sufletul și întreaga noastră existență terestră așa cum se dorește de la nivelul unor entități nedefinite?
În acest context nefavorabil, realizările științifice, culturale și spirituale de înaltă ținută academică sunt cu atât mai necesare pentru definirea și păstrarea unei verticalități a spiritului românesc cu cât mai mult se întețesc acțiunile de minimalizare, desconsiderare, denigrare și distrugere a lui. Volumul bilingv Familia țărănească în România. Un secol de fotografie / The Peasants’ Family in Romania. A Century of Photography (București, 2017), avându-i ca autori pe etnografii bucureșteni Cornelia Belcin Pleșca, Laura Toader și Cătălin Alexa (cercetători la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române), este cu mult mai presus decât ceea ce ar părea la o primă (sau superficială) vedere, anume un album cuprinzând câteva sute de prețioase fotografii de arhivă (foto copertă: Nereju, Județul Vrancea, 1930, autor Iosif Berman, A.I.E.F. [f.a.]). Este o mărturie, peste decenii, despre sufletul românesc.
Volumul este structurat în zece mari capitole și 35 de subcapitole care oglindesc tot atâtea aspecte fundamentale din viața și spiritualitatea omului tradițional din spațiul geografic și identitar românesc, având instituția familiei drept centru fundamental și sacru. Sunt descrise, vizual și explicativ elementele care au definit, de secole, dăinuirea românilor pe aceste meleaguri: familii țărănești; universul vieții de familie; vatra satului; adăposturi și drumuri; întemeierea familiei; copiii; masa cea de toate zilele; familia la lucru; familia și comunitatea; înmormântarea; pomenirea neamului; marile mese comune.
Autorii imaginilor prezentate sunt fotografi celebri, români și străini, de la finele secolului al XIX-lea și începutul celui următor, continuând până după deceniul al șaptelea al veacului trecut, care au surprins universul social și spiritual al satului românesc. Îi amintim aici pe: Leopold Adler (1848, Praga, Cehia–1924, Brașov), Emil Fischer (1873, Plovdiv, Bulgaria–1965, Sibiu), Adolphe A. Chevalier (1881, Broșteni, SV–1962, Lausanne, Elveția), Kurt Hielscher (1881, Strzegom, Polonia–1948, Lichtenstein), Iosif Berman (1890, Burdujeni, SV–1941, București), Tache Papahagi (1892, Avdela, Grecia–1977, București), Alexandru Bădăuță (1901, Zâmbreasca, TR–1983, București) și Constantin Popescu (fotograf al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” între 1953–1973).
Fotografiile sunt însoțite de note explicative în limbile română și engleză, însă, dincolo de expunerile riguros științifice, fiecare dintre ele afirmă, ilustrează și demonstrează tematica, asumată și programată, privind principalele studii și concluzii despre familie și neam susținute de-a lungul deceniilor de etnologia românească. Aceste fotografii (în ansamblu și fiecare dintre ele, în parte) reprezintă tot atâtea potențiale studii de caz, exprimând însăși oglindirea unui univers aproape infinit (dar foarte bine definit!), având drept fundament viața omului trăită cu rost, înțeleasă și potrivită cu înțelegerea rostului său pe pământ, așa cum a fost așezat de Ziditorul lumii, în nemurirea rostuirilor esențiale.
Tot din această perspectivă, lucrarea se articulează atât ca „un prețios omagiu adus familiei românești, primei unități de viață socială pe care se întemeia în societatea tradițională neamul, pe mai multe neamuri satul, pe totalitatea satelor, multe devenite târguri și orașe, statul” dar și ca „un valoros manual de etnologie vizuală de care învățământul universitar și preuniversitar are astăzi mare nevoie” (Cuvânt-înainte, p. 6, semnat de Ion Ghinoiu, coordonator al Atlasului Etnografic Român).
Pe de altă parte, transpare cu fermitate „intenția clară de a transmite prin acest album un mesaj fără echivoc: familia în general, fie ea țărănească, fie urbană, cu valorile ei tradiționale, adaptându-se, fără să cedeze presiunilor dizolvante ale modernității, trebuie să se afirme și în prezent ca un autentic pivot al unității națiunii române, generatoare și păstrătoare de identitate națională, așa cum a fost dintotdeauna” (Camelia Belcin Pleșca, Introducere, p. 8).
Tot din punctul de vedere al autoarei citate (exprimat în numele colectivului de autori) „imaginile vorbesc de la sine despre viața de la țară, în aspectele ei esențiale. Din fotografii ne privesc figuri emblematice care trimit natural, prin port și atitudine, la strămoșii daco-romani. [...] Vedem veșnicia țărănimii surprinsă în rostuirea ei cea mai înaltă, aceea de a trăi într-o neobosită strădanie creatoare” (ibidem).
Nu în ultimul rând, volumul Familia țărănească în România. Un secol de fotografie poate fi receptat și ca „un act de recuperare, de restituire și recunoaștere a eforturilor și realizărilor mai multor generații de cercetători și fotografi (români și străini)” (ibidem) dar și ca o mărturie contemporană asupra trecutului. Un trecut care nu trebuie nici idealizat și nici supus unor clișee nostalgice și paseiste, ci doar „văzut”, „citit” și „interpretat” ca un posibil reper în rânduiala rostului și rostuirii, a înveșnicirii cu valențe soteriologice și ca o pavăză în fața ofensivei neorânduielii, înstrăinării și neobarbariei vremurilor contemporane.
Articol preluat din publicația „Condeiul ardelean”, bilunar de atitudine și cultură, anul XIII, serie nou, nr. 349 (384), 2 ianuarie–8 februarie, p. 9
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Recordon mai adaugă că își țes singure stofele, că-și țin casa într-o curățenie perfectă, iar în final revine pentru a spune că în ciuda atâtor treburi ele par totdeauna îmbrăcate în haine de sărbătoare.
Pe scurt, un portret atât de frumos încât dacă n-am ști că elvețienii sunt oameni pragmatici și cântăriți, aproape că l-am bănui pe Recordon de idilism semănătorist. Căci aici ne trimite cu gândul o astfel de descriere: o societate rurală arhaică, necoruptă și nealterată, bazată pe o gospodărie în mijlocul cărei domnește o femeie frumoasă, bună soție și mamă care face să se articuleze toate componentele acelui univers. -- Din studiul "Imaginea femeii române în scrierile călătorilor străini din prima jumătate a secolului al XIX-lea" de Constanța Pirotici. (http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/romancele-vazute-de-straini-4-Tarancile-si-orasencele-obscenitatea-limbajului-la-cucoane-criza-morala-de-la-inceputul-sec-al-xix-lea)