Mai țineți minte cum sunt înfățișați homosexualii în sitcomurile americane? Eu nu mă mai uit de mulți ani la televizor, de când m-am enervat și am rupt o telecomandă ca un vreasc pe genunchi și apoi, ca să fiu mai sigur, am dus televizorul cu totul la ghenă. Dar tot mai țin minte. Hollywood-ul ne livrează în general cu eticheta "homosexual” un flăcău frumușel, dezghețat, sufletist și cu mult umor. Nu incomodează pe nimeni, nu e niciodată agresiv, are visuri frumușele și în tot ceea ce face urmărește fericirea celor din jur sau, dacă nu se poate, măcar să-i facă să râdă copios. Îi plac florile, câinii, copiii, muzica, sportul, gazonul și relaxarea. Ca nouă, tuturor.

Monografia lui Virgiliu Gheorghe și a lui Andrei Dîrlău, sprijinindu-se pe o bibliografie de peste treizeci de pagini, ale cărei surse se găsesc parțial pe internet, vine să ne demonstreze contrariul. Homosexualitatea este un comportament sexual patologic, o piesă dintr-un complex de aberații care, de-al lungul timpului, au fost investigate științific, iar autorii ne oferă un portret-robot îngrijorător al celui care le-a căzut victimă. Propaganda intens vehiculată că homosexualul ar fi  un om ca noi toți, însă cu gusturi puțin diferite (dar în mod neesențial, ca preferința pentru blonde sau roșcate, de exemplu), nu rezistă în fața unui studiu meticulos.

Homosexualitatea nu este o preferință legitimă, ci partea vizibilă a unei raportări conflictuale la norme. Nu e o ieșire accidentală, o abatere de moment, este viața unui om care alege să trăiască pentru un  timp, dacă nu pentru totdeauna, într-o lume în care multe dintre lucrurile care pentru noi sunt din fire inadmisible, pentru el sunt pardonabile sau chiar de dorit. Repulsia pe care oricine o simte față de homosexuali este înrudită cu cea față de tâlhari, violatori și criminali, iar toate au în comun senzația de nesiguranță pe care o avem față de toți cei care nu respectă regulile și față de dezordine. Dacă admitem că viața poate fi asemuită unui joc, și din anumite puncte de vedere putem s-o vedem astfel, atunci homosexualii sunt niște trișori. 

Dreptul homosexualilor de a se căsători este o falsă problemă. Lăsând deoparte faptul că scopul fundamental al căsătoriei, nașterea de prunci, nu s-ar putea împlini într-o astfel de relație, nici măcar ei înșiși nu-și doresc confuzia cu o astfel de instituție. Și asta pentru că asumarea, dragostea, compasiunea și atașamentul cunoscute de familia naturală le sunt complet străine. Nivelul la care astfel de întâlniri vizează satisfacerea unor fantasme sexuale (contactul anal, dar și: mâncatul fecalelor, băutul urinei, penetrarea rectului cu pumnul strâns, felație și înghițirea spermei, forme extreme de sadomasochism) nu mai lasă individului suficientă energie pentru dragoste. 

În țările unde căsătoria dintre homosexuali este legală, aceștia nu s-au înghesuit să-și oficializeze relațiile. Și asta pentru că dragostea demnă de acest nume este asociată fidelității, iar relațiile homosexuale sunt prin definiție poliamorii, ori pur și simplu întâlniri anonime de-o sâmbătă noapte. La ce bun o căsătorie între oameni care au incapacitatea funciară de a crea o punte interioară, psihologică și biologică, pe termen lung? Relațiile sexuale deschise sunt norma pentru bărbații homosexuali, și cei mai mulți dintre ei nici măcar nu locuiesc împreună cu o altă persoană, preferând să-și păstreze maximum de libertate

Argumentul juridic conform căruia căsătoria dintre homosexuali ar rezolva anumite facilități fiscale pentru cupluri precum și dreptul de a transmite patrimoniul după moarte este cât se poate de falacios. Dacă vrei să modifici fiscalizarea și regimul moștenirilor, nu-i nevoie să te duci la dreptul familiei, ai la dispoziție dreptul fiscal și dreptul succesoral. Dacă legiuitorul se poate arăta suficient de flexibil ca să modifice instituția juridică a căsătoriei, atunci poate face același lucru și cu altele. Ca să ne asigurăm în privința minciunii care se servește, este suficient să ne uităm la experiența altor state: în Franța s-a legalizat recent căsătoria între homosexuali, deși aveau de peste cincisprezece ani PACS-ul (concubinaj cu facilități fiscale ca și pentru familie), iar în SUA îți poți lăsa averea și copacului din fața casei printr-un legat care acoperă integralitatea bunurilor. Nu pentru scăderea impozitelor și posibilitatea de a lăsa totul prin testament unei persoane s-a legalizat căsătoria homosexualilor în aceste țări. De fapt, extinderea căsătoriei la cuplurile homosexuale vizează cu totul altceva.

Dar să presupunem că marele scop al familiilor homosexuale ar fi înfierea copiilor. Trecem peste faptul că în România și o persoană necăsătorită poate avea un copil înfiat, dacă întrunește condițiile legii, bineînțeles. Homosexualii care trăiesc în cuplu întrețin relații sexuale cu opt parteneri anual (ceilalți, de câteva ori mai mulți). De-a lungul vieții, aproape jumătate dintre homosexuali au 500 de parteneri sexuali, iar un sfert dintre ei, de două ori mai mulți. Trei sferturi dintre homosexuali au avut o boală cu transmitere sexuală, iar SIDA a fost asociată în primii ani homosexualității. Rata consumului de droguri și alcool este de trei ori mai mare decât la persoanele heterosexuale. Sunt de peste trei ori mai depresivi iar probabilitatea sinuciderii este de paisprezece ori mai mare decât la restul populației. Practic, o treime dintre homosexuali au o tentativă de sinucidere de-al lungul vieții. Toate acestea fac ca homosexualii să aibă o speranță de viață de 39-44 de ani, în vreme ce heterosexualii ajung la 70-75 de ani. V-ați dori astfel de părinți?

Dacă încă mai credeți că o familie homosexuală constituie un mediu adecvat creșterii unui copil, hai să vedem care e relația acestora cu violența. O treime dintre ei asociază în mod constant sexul și violența. Probabil că este explicabil acest lucru dacă luăm în calcul faptul că pedofilia este principalul mijloc prin care acest tip de comportament sexual se poate reproduce și perpetual, homosexualii de azi fiind majoritar molestați în copilărie. De fapt legătura dintre homosexualitate și pedofilie este atât de strânsă, încât aproape unul din doi copii crescuți în familii de acest fel este violat în copilărie. În trei sferturi din cazuri, părinții homosexuali și apropiații acestora expun copiii la pericole (lipsă de îngrijire, seducție, stres emoțional, hipersexualizare), spre deosebire de părinții heterosexuali, unde astfel de situații se găsesc doar în proporție de una din douăzeci familii. În cele din urmă, probabilitatea ca un copil crescut de homosexuali este de doisprezece ori mai mare decât în familiile clasice. Are rost să adaug faptul că pentru unii dintre ei crima se asociază satisfacției erotice? Probabil că nu.

Și atunci, este drept să ne întrebăm, de unde înverșunarea în direcția extinderii căsătoriei și pentru cuplurile bărbat-bărbat sau femeie-femeie? Bătălia este de foarte lungă durată și datează, probabil, din zilele revoluției franceze de la 1789. După ce a acuzat monarhia de "absolutism”, una dintre primele manevre ale regimului democratic a fost distrugerea tuturor formelor de rezistență în fața statului: parlamentele și limbile locale, autoritățile regionale, viața religioasă creștină. Este o ironie faptul că Franța centralizată a început ca reacție la o diversitate de forme de organizare menite să atenueze șocurile venite de la cei din vârful ierarhiei Puterii, pe care le-a numit însă, într-o deplină ipocrizie: "monarhie absolutistă”. 

Singurul lucru care a dăinuit de-a lungul vremii de atunci și până în zilele noastre este familia. Atacată puternic de revoluția sexuală a anilor 60, măcinată fir cu fir de relativismul valorilor, astăzi se vede redusă la irelevanță prin poluarea adusă de corectitudinea politică și toleranța dezaxată a postmodernității. În fiecare civilizație, în spatele lucrurilor care se văd există altele, care nu se văd. Iar nevăzutele sunt mai mari și mai importante decât văzutele. Toți cei care se străduiesc să ne convingă că nimeni nu va pierde nimic dacă doi sodomiți s-ar căsători la primărie, și cât de degrabă în biserică, sunt pradă prea lesne erorii conform căreia lumea ar fi perfect plată, eventual lipsită de alte semnificații decât vrem noi să-i acordăm. Cei care știu că trăiesc într-un univers simbolic, încărcat de sensuri imuabile, nu se vor lăsa păcăliți de toată farsa asta ieftină.