Creștinii ortodocși se află în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.
Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Seara se săvârșește slujba Prohodului. Sfântul Epitaf - care reprezintă în această zi trupul Mântuitorului, trupul mort care este pregătit de ucenicii apropiați împreună cu femeile mironosițe pentru a fi îngropat - rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind așezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului când va fi așezat la locul său în biserică.
Părintele Petroniu Tănase spunea: "Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.
Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat". Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul – „Astazi vei fi cu Mine in rai!".
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii:
"După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: "Profețește-ne, cine Te-a lovit ". Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: "Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica", și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, "și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile". Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: "Care este vina Lui?" Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: "Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L". Ei au spus iarăși: "Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni". Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: "Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta".
Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: "Bucură-Te împăratul iudeilor". După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: "Nu găsesc în El nici o vină de moarte". Ei însă au spus: "Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu". Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: "Răstignește-L, răstignește-L". Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: "Pe împăratul vostru să-L răstignesc?". Ei au răspuns: "N-avem alt împărat decât pe Cezarul".
Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: "Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului". În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: "Să nu faci nimic dreptului acestuia". Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: "Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!".
Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: "Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!". Și iarăși: "Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască". Și iarăși: "Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!".
Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute? Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: "Împăratul iudeilor". Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: "Ce-am scris, am scris!".
Apoi Mântuitorul a strigat: "Mi-e sete!". Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: "Săvârșitu-s-a!". Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă - izvor de viață vie; pentru ca să se vadă că era om și totodată mai presus de om.
Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Seara se săvârșește slujba Prohodului. Sfântul Epitaf - care reprezintă în această zi trupul Mântuitorului, trupul mort care este pregătit de ucenicii apropiați împreună cu femeile mironosițe pentru a fi îngropat - rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind așezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului când va fi așezat la locul său în biserică.
Părintele Petroniu Tănase spunea: "Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.
Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat". Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul – „Astazi vei fi cu Mine in rai!".
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii:
"După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: "Profețește-ne, cine Te-a lovit ". Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: "Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica", și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, "și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile". Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: "Care este vina Lui?" Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: "Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L". Ei au spus iarăși: "Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni". Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: "Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta".
Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: "Bucură-Te împăratul iudeilor". După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: "Nu găsesc în El nici o vină de moarte". Ei însă au spus: "Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu". Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: "Răstignește-L, răstignește-L". Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: "Pe împăratul vostru să-L răstignesc?". Ei au răspuns: "N-avem alt împărat decât pe Cezarul".
Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: "Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului". În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: "Să nu faci nimic dreptului acestuia". Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: "Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!".
Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: "Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!". Și iarăși: "Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască". Și iarăși: "Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!".
Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute? Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: "Împăratul iudeilor". Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: "Ce-am scris, am scris!".
Apoi Mântuitorul a strigat: "Mi-e sete!". Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: "Săvârșitu-s-a!". Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă - izvor de viață vie; pentru ca să se vadă că era om și totodată mai presus de om.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
*Descoperire a*
*Îngerului Domnului*
*făcută Sfânului Dimitrie al Rostovului despre patimile Domnului nostru Iisus Hristos*
*„Povestire dureroasă despre toată multă mulțimea patimilor Domnului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”*
*Pentru ca să înțeleagă tot creștinul cât a suferit Mântuitorul pentru noi și cum că noi Îl răstignim iarăși și pe Maica Domnului o întristăm până la plângere cu fiecare păcat pe care îl facem.*
[…]
*În anul de la zidirea lumii 5504, Martie în 23, deci după ce a săvârșit Pilat hotărârea morții lui Iisus și L-a dat ostașilor ca să-L răstignească, le-a zis și aceasta: “Iată, vi- L dau ca să-L munciți cum știți, numai aceasta să știți, că El este dator ca pe Cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veți fi foarte rău pedepsiți”.*
*Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostașilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pe Simon Chirineul ca să ducă* *Crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pe Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Și ducă Crucea, slăbit fiind cu totul și însângerat de multele și cumplitele bătăi.*
*Iar pentru toată mulțimea* *Sfintelor Lui Patimi să se scrie că numai suspinuri umilite din inimă, mai înainte de moartea pe* *Cruce, a scos, 109; asemenea, picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67200, iar picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost de 10 ori câte 108 mii și 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci și opt de mii douăsute douăzeci și cinci.*
*De părul capului și de barbă, tras și târât a fost de 78 de ori, poticnindu-se și căzând la pământ, începând de la grădina unde L-au prins, până la Anna Arhiereul, de 7 ori.*
*Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare și la fluiere 173; ridicat fiind de la pământ de păr și de funia cu care era legat de gât, de 23 ori.*
*Tifle peste obraz și peste gură, și între ochi, a primit 28.*
*Peste gât a fost lovit de 25 ori.*
*Peste cap și peste piept a primit lovituri 28.*
*De stâlpi a fost izbit o dată de moarte, iar de pământ, de 3 ori.*
*La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroși, cu biciuri noduroase înveninate și cu lanțuri cu fier în muchii.*
*A primit lovituri 6666; iar deosebite răni au fost 5000, și încă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai* *cumplite, încât de multe ori după fire ar fi urmat să moară precum s-a mai zis.* *Însă Dumnezeirea I-a întărit omenirea, ca după aceea prea multe și grele pătimiri, pe Cruce să aibă.*
*Deosebite răni și vânătăi au fost, pe Trupul Domnului, 1199, pe cap au fost împunsături de spini 1000, fiindcă cununa s-a pus și s-a luat de pe cap de peste 50 de ori.*
*Lovit a fost peste cap și peste cununa de spini, cu trestia și cu toiegile din toată puterea, de 40 de ori, un număr de ghimpi au intrat mai adânc decât alții în capul Domnului, 5 ajungând până la creier.* *Și după învierea Domnului au rămas în cap trei ghimpi.*
*Scuipări în Sfânta față a primit 100, tras fiind încoace și încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi, de asemenea, a fost scuturat de 30 de ori.*
*A mai căzut foarte rău când își ducea Crucea la deal la Golgota, de 5 ori, și a primit lovituri de moarte de 19 ori.*
[…]
*A pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său și cu tot Trupul Său, izbăvind pe om din moartea cea sufletească și trupească; cu sufletul a pătimit: scârbă, tânguire și temere de moarte peste toate puterile sufletești, adică peste minte, peste înțelegere și peste voie.*
*Iar cu Trupul gol a pătimit bătăi, răni și dureri peste toate mădularele și simțirile trupești.*
*Peste cap îmboldiri, pe mâini și pe picioare pironire, pe coastă și pe inimă împungere, peste obraz și tâmple lovituri și scuipături.*
*Cu pipăirea a pătimit baterea întregului Trup, cu gustarea, adăpare cu oțet și cu fiere.* *Ca simțul mirosului, a suferit puturoasa duhoare a temniței.*
*Cu simțul auzului, a suferit furtuna batjocurilor, hulelor, ocărilor și huiduielilor grosolane.* *Cu simțul văzului, a pătimit la vederea dezgolirii Trupului Său, PreaCurata Sa Maică acoperindu-i coapsele cu mahrama Sa, și a pătimit și văzând cum cei ce stăteau și plângeau sub Crucea Lui vărsau lacrimi pentru El.*
*Însă trei mari dureri a simțit Domnul la Sfintele Sale Patimi: mai întâi, când* *Domnul nu multe suflete a văzut pocăindu-se cu mulțumire pentru pătimirea Sa, pentru care în zadar Sângele Lui a fost vărsat.*
*Al doilea, când Domnul a văzut sufletul Maicii Sale sub Cruce pătruns de durere.*
*Al treilea, când Trupul Lui pe Cruce L-au pironit, atât de tare întinzându-l de mâini și de picioare, încât s-au desfăcut toate alcătuirile Lui, în ceasul acela împlinindu-se proorocirea psalmistului:* *“Numărau toate oasele Mele”.*
*Toate pătimirile Domnului au fost 100146.*
*Dacă cineva, suferind din inimă pentru atâtea răni ale Domnului Iisus Hristos și în fiecare zi va face rugăciunea Dumnezeiască: “Tatăl nostru” de 15 ori, acela* *într-un an de zile câte o rugăciune în cinstea fiecărei răni Îi va aduce* *Domnului, sau câte 15 mătănii într-un an, în fiecare zi, în cinstea Patimilor Domnului făcând, acela va aduce câte o metanie la fiecare rană a Domnului.*
*"Iar despre cât de folositoare îi sunt omului cugetările la Patimile* *Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli a scris: “Dacă cu adevărată cugetare și cu desăvârșită sfărâmare a inimii vei cugeta la patimile lui* *Hristos, mai mult folos vei avea decât atunci când cineva ar ține post tot anul numai cu pâine și cu apă, sau și-ar omorî zilnic trupul său până la vărsare de sânge, chinuindu-se, sau de-ar citi Psaltirea în fiecare zi“.*
———————————-
[Articolul de față este o selecție din această vedenie. Sursa: http://www.scribd.com/doc/111357737/Sfantul-Dimitrie-Mitropolitul-Rostovului-Rusia-f%C4%83c%C4%83torul-d un he-minuni-1629-1709-28-octombrie-%C5%9Fi-21-septembrie%5D
Dacă ne gândim puțin, vom vedea că nu ar fi fost bine nici ca poporul să îl aleagă pe Iisus și să îl dea pe Barabas la moarte. Salvarea Domnului și Mărturisirea nu se puteau face prin moartea unui om, fie el vai de mama lui. Așa cred eu. Și mai cred că răspunsul bun al poporului ar fi fost să îi ceară lui Pilat să îi cruțe pe amândoi.