Unde este întunericul cel mai mare? Acolo unde strălucește cea mai puternică lumină, care apoi se stinge. Acolo este întunericul cel mai mare. În piața unde strălucesc sute de lumini și unde noaptea se întrece în lumină cu ziua, când toate luminile se sting, atunci, în acea piață se face un întuneric mai mare decât în corturile neluminate ale șatrelor țigănești. O, frații mei, în zilele noastre i-am înălțat pe conducătorii noștri și am deschis ochii și am văzut o asemenea piață, și era așa de luminată, încât se întrecea cu cerurile însorite. Dar toate luminile s’au stins, iar noi am privit de pe înălțimile Balcanilor și am văzut o vale fără lumină, întunecată precum hruba subpământeană a cârtiței. Acea piață este trecută pe hărțile lumii cu numele de Europa, iar la toate popoarele ei cu numele de atheism și nemilostenie.
Ce este, oare, Europa?
Este lăcomie și inteligență. Amândouă omenești: lăcomie omenească și minte omenească. Iar acestea două sunt întruchipate de Papă și de Luther. Ce este, așadar, Europa? Papa și Luther. Culmea împlinirii lăcomiei omenești și culmea împlinirii minții omenești. Papa european este întruchiparea lăcomiei omenești după putere. Luther cel european – hotărârea omenească de a lămuri totul prin mintea sa; Papa ca stăpân al lumii și omul de știință ca stăpân al lumii. Aceasta este Europa în miezul ei, în esența ei și în toată istoria ei. Cea dintâi înseamnă aruncarea omenirii în foc, cea de-a doua înseamnă aruncarea omenirii în apă. Iar amândouă înseamnă îndepărtarea omului de Dumnezeu. Căci prima înseamnă tăgăduirea credinței, iar a doua tăgăduirea Bisericii lui Hristos. În acest chip lucrează în trupul Europei duhul rău de, iată, câteva veacuri! Cine poate oare alunga acest cumplit duh rău din Europa? Nimeni în afară de Cel ce e trecut cu slovă roșie în istoria neamului omenesc ca singurul izgonitor al dracilor din oameni. Bănuiți la cine mă gândesc. Mă gândesc la Domnul Iisus Hristos, Mesia și Mântuitorul lumii, Cel născut din Fecioară, ucis de evrei, înviat de Dumnezeu, adeverit de veacuri, arătat de ceruri, proslăvit de îngeri, mărturisit de sfinți și primit de strămoșii noștri.
Câtă vreme Europa a urmat lui Hristos, „Soarele dreptății”, și apostolilor, mucenicilor, sfinților și nenumăraților Săi cuvioși și drepți, ea s-a asemănat pieței celei luminate de sute și mii de lumini mari și mici. Dar când lăcomia și mintea omenească au lovit în Hristos precum două furtuni puternice, luminile de dinaintea oamenilor s-au stins, și întunericul a cuprins piața, precum într-o hrubă subpământeană de cârtiță.
Potrivit lăcomiei omenești, fiecare popor și fiecare om caută putere, plăcere și slavă întocmai după chipul Papei de la Roma. Potrivit inteligenței omenești, fiecare popor și fiecare om se socotește cel mai deștept, zicând că i se cuvin toate bunătățile pământești. Cum să nu fie atunci războaie între popoare și între oameni? Cum să nu fie nebunie și mânie între oameni? Cum să nu fie molime, secetă, revărsări de ape, bube și tuberculoză, revoluții, și războaie, și iar războaie? Trebuie să fie toate acestea, așa cum trebuie să iasă puroiul din rana infectată, așa cum trebuie să se răspândească putoarea necurățiilor îngrămădite.
Papalitatea se folosește de politică, deoarece numai așa poate ajunge la putere. Lutheranismul se folosește de filosofie și știință, deoarece așa crede că va ajunge la cunoaștere. Așa că lăcomia a pornit război împotriva minții, iar mintea împotriva lăcomiei. Acesta este noul turn al Babilonului, aceasta este Europa. Dar în vremurile noastre s-a ridicat o nouă generație europeană, care a cununat, prin ateism, lăcomia cu mintea și s-a lepădat de Papă și de Luther. Acum nimeni nu ascunde lăcomia și nici nu laudă mintea. Lăcomia omenească și mintea omenească sunt în zilele noastre cununate, într-o căsătorie care nu este nici catolică, nici lutherană, ci vădit și fățiș satanică. Europa zilelor noastre nu mai este nici papistă, nici lutherană. Este în afară de acestea și dincolo de acestea. Este cu totul pământească, fără vreo dorință de a urca la cer – nici cu pașaportul infailibilului Papă, nici pe scara minții protestante. Ea se leapădă de călătoria din această lume. Dorește să rămână aici. Dorește ca mormântul să-i fie acolo unde i-a fost leagănul. Nu știe de vreo altă lume. Nu simte mireasma cerească. Nu vede în vis îngerii și sfinții. De Născătoarea-de-Dumnezeu nu e în stare să audă. Curvia o întărește în ura pe care o poartă fecioriei. Întreaga piață este în întuneric. Toate luminile sunt stinse. O, ce întuneric cumplit! Frate la frate împlântă sabia în piept, crezându-l vrăjmaș. Tatăl se leapădă de fiu, iar fiul de tată. Lupul îi este lupului prieten mai credincios decât omul îi este omului.
O, frații mei, oare voi toți nu vedeți acestea? Oare n-ați simțit întunericul și fărădelegile Europei anticreștine pe spinarea voastră? Vreți cu Europa sau cu Hristos? Cu moartea sau cu viața? Întrebați-vă! Luminați-vă! Hotărâți-vă! Moartea sau viața! Acestea două le-a pus Moise oarecând înaintea poporului său. Și noi le punem în fața voastră. Să știți: Europa este moarte, Hristos este viață. Alegeți viața, ca să fiți vii în veac. Amin.
Autor: Sfântul Nicolae Velimirovici, fragment din volumul Prin fereastra temniței, apărut la Editura Predania
Biografie
Nicolae Velimirovici s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voilovița (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârșitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creștine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania și Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei și Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.