

Filmul „Nu mă atinge-mă”, declarat câștigător la Festivalul de Film de la Berlin, readuce în discuție finanțările obținute de filme cu temă LGTB.
Monica Andronescu, profesor universitar și critic de teatru, scrie pe Yorick.ro, publicație săptămânală de teatru, despre promovarea și finanțarea filmelor cu tematică și ideologie LGBT.
Comparând festivismul fără fond care se practică în unele cazuri cu teme legate de Centenarul Unirii, ea scrie despre ce înseamnă „problemele lumii contemporane”.
„Se practică un alt fel de „festivism”, aproape mai periculos decât cel ce ține de centenar, pentru că sigur nu va adormi la sfârșitul anului și e treaz de ceva vreme. E vorba de felul cum mare parte din mediul artistic – cu precădere teatrul și filmul – și-au însușit în ultimii ani agenda socială și agenda politică, transformându-se într-un fel de mijloace de propagandă din ce în ce mai bine susținută. Căci nu e un secret pentru nimeni care sunt de obicei proiectele promovate, care sunt proiectele care câștigă finanțări, spre exemplu la AFCN. Tot ce înseamnă „problemele lumii contemporane” – deși e o privire atât de redusă asupra a ceea ce înseamnă azi „problemă contemporană”… – e a priori mai prețios decât va fi vreodată un proiect pentru orice alt tip de spectacol. Vă imaginați că ar alege cineva vreodată să finanțeze un Pirandello? Sau, mai degrabă, un proiect despre integrarea romilor? Ori despre drepturile LGBT? Etc., etc., etc. Nu e greu de ghicit… Și cu toată doza de ipocrizie care decurge de aici. Căci, da, să nu ne ascundem după deget, toate aceste tipuri de propagandă ascund o doză uriașă de ipocrizie. Practicată în acest moment la scară mondială. Și bine susținută de un cor de voci înregimentate, care o fac pe jumătate din convingere, pe jumătate pentru că s-au prins că ăsta e trendul, așa cum făceau pe vremuri activiștii de partid”, scrie Monica Andronescu.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Filme frumoase si interesante care prezinta fapte istorice, legate de trecutul unor popoare, nu vor ajunge sa ia nici ursul de aur, nici leul de aur, oscarul sau marele premiu de la Cannes! Acum totul sta sub zodia corectitudinii politice.
Iata cateva exemple de astfel de filme nepremiate de vreun mare festival dar care sunt foarte interesante si spectaculoase prezentand evenimente istorice importante:
1. Film polonez despre Batalia de la Varsovia din 1920, unde poporul polonez a rezistat in fata tavalugului bolshevic:
https://www.youtube.com/watch?v=ksf7fmTGuUc
2. Film coproductie europeana, inclusiv cu actori romani despre asediul Vienei din 1683 unde Europa a fost salvata de invazia otomana:
https://www.youtube.com/watch?v=X8zCv0AHnCs
Lista mai poate continua.
Din pacate filme cu tema istorica in Romania nu s-au mai facut demult!
Nu sunt bani pt asta dar sunt bani, asa cum bine spune doamna, pt filme despre situatia tziganilor in timpul fanariotzilor sau aceste filme lgbt bolnave!
incerce stergerea memoriei nationale ale popoarelor,totul pentru pierderea identitatii nationale si lingvistice pentru a se transforma totul intro babiloniada a NOM.