Dispariția celui mai important dintre coifurile dacice descoperite până acum, în recentul jaf scandalos din Olanda, ne apasă sufletește dar totodată ne oferă prilejul de a cunoaște și a împărtăși mai multe despre alte creații similare ale strămoșilor noștri. La ora aceasta 4 dintre coifuri sunt în afara țării iar despre al cincilea nu avem informații unde se află. Coiful de la Coțofenești este furat; Coiful de la Băiceni-Cucuteni a fost văzut în expoziția din Olanda; Coiful de la Peretu este posibil să se afle în cadrul aceleiași expoziții; Coiful de la Agighiol se afla în Los Angeles-ul în flăcări în urmă cu o săptămână; iar Coiful de la Porțile de Fier este în Detroit, nerecuperat de statul român. Practic este posibil ca în acest moment nici unul să nu se mai afle în țară.
Rolul civilizației geto-dacice în evoluția culturii românești de-a lungul timpului este unul inestimabil, fiind vorba de o moștenire considerabilă pe care strămoșii nostri au lăsat-o să evolueze nealterat în multe aspecte ale vieții poporului român. Folclorul, arta, muzica, meșteșugul ceramicii sunt câteva dintre aceste elemente, dar cel mai impresionant aspect rămâne lexicul românesc, a cărui rădăcini cuprinde peste 100 de cuvinte de origine geto-dacică. De aceea, civilizația dacică este vie chiar și astăzi, respirând prin porii limbii române și aducând aminte de bogata istorie a acestui popor.
Dacii și geții sunt o ramură însemnată a tracilor, fiind unul și același popor, aspect recunoscut în Antichitate. Triburile dacilor ocupau Transilvania și Banatul, iar geții locuiau în câmpia Dunării, în Moldova și Dobrogea de astăzi. Cultura geto-dacică a cunoscut o bogată înflorire în spațiul carpato-dunărean timp de câteva sute de ani, originalitatea sa reușind să împletească rădăcinile adânc înfipte în credința autohtonă și influențele externe de la celelalte civilizații. Dacii nu au preluat pur și simplu informația brută, ci le-au îmbogățit și au transformat totul într-o creație impresionantă și originală.
Una din ocupațiile relevante ale geto-dacilor este reprezentată de atelierele care se ocupau cu prelucrarea metalelor prețioase. Înafară de ustensilele necesare pentru trai, dacii mai confecționau și podoabe sau accesorii pentru îmbrăcămăminte: catarame, nasturi, paftale, brățări, aplice etc. Unele dintre aceste piese prețioase erau folosite în luptă de reprezentanții importanți ai aristocrației de la acea vreme.
Datoria noastră este, fără îndoială, o profundă responsabilitate în raport cu puținele obiecte de tezaur care mai dăinuesc pe pământurile natale, obiecte a căror izvoare istorice merită consemnate și citite de cât mai mulți dintre noi.
De-a lungul timpului s-au descoperit pe teritoriul României o serie de obiecte dacice inestimabile ca valoare, o parte din ele făcând parte din tezaurul național. Povestea lor este una plină de evenimente, ceea ce face ca expunerea unora din aceste aspecte istorice să fie absolut necesară.
În ceea ce privește coifurile dacice, cinci au fost descoperite până acum, în următoarele localități: Mehedinți - Porțile de Fier, Agighiol - Tulcea, Băiceni-Cucuteni - Iași, Peretu - Teleorman și Poiana Coțofenești - Prahova. Acestea mai sunt denumite ”coifurile princiare”, conform enciclopedia-dacica.ro, deoarece au fost atribuite doar unui anumit segment de populație, și anume: șefi militari sau conducători ai timpului, aristocrați.
Muzeul de Istorie a Artelor din Detroit - Detroit Institute of Arts, SUA, adăpostește și astăzi unul dintre acestea, un coif de argint mai puțin cunoscut din rândul aristocreției geto-dace. Acesta a fost descoperit în zona Porților de Fier din județul Mehedinți în jurul anului 1913. Profesorul universitar Dumitru Berciu a demonstrat pentru prima dată originea geto-dacică a coifului de la Mehedinți și a tezaurului de la Craiova, despre care vom vorbi ulterior. Aceste obiecte prețioase s-au aflat pentru o vreme în mâinile unui colecționar din Craiova, înaintea izbugnirii Primului Război Mondial. Acesta le-a vândut altui colecționar din Viena, pe nume Franz Trau, în perioada neutralității armatei române (1914-1916). Colecționarul român a rămas doar cu aplicele din tezaurul de la Craiova, pe care se presupune că le-ar fi vândut ocupanților germani. Huber Schmidt menționează în studiul său faptul că aplicele dacice erau în număr de 77, dar doar 60 au fost returnate țării noastre.
O parte din tezaurul de la Mehedinți se află la muzeul Porților de Fier, iar o altă parte s-a răsfirat prin muzeele din America, astfel încât vasul dublu-tronconic din argint, ”Cupa Marii Uitări”, a ajuns la Metropolitan Museum din New York, iar coiful de argint a rămas la muzeul din Detroit, de unde ar trebui recuperat de statul român.
În ceea ce privește tezaurul de la Craiova, nu există date clare despre momentul găsirii, locația exactă sau cine ar fi contribuit la descoperirea sa. Din tezaur nu au rămas decât aplicele. Nu se știe nimic de coif, de ryton și de alte elemente care ar fi trebuit să se afle împreună. Totuși, există anumite presupuneri care afirmă legătura dintre coiful de la Detroit, rytonul de la Metropolitan Museum și tezaurul de la Craiova.
Coiful de argint prezintă forma unei căciuli țuguiate, specifice dacilor, în timp ce bogăția deocrativă, reprezentată de simboluri antropomorfice și din sfera zoologică, atestă un obicei caracteristic acestei civilizații. În zona frontală sunt gravați o pereche de ochi proeminenți, care privesc pe sub sprăncene. O căprioară împodobește obrazul stâng, în timp ce un vultur în zbor este reprezentat pe obrazul drept, ținând un iepure în gheare și un pește în cioc, elemente comune întâlnite și în celelalte tezaure dacice.
În anul 1931, pe teritoriul comunei Agighiol din județul Tulcea, într-un loc numit Movila lui Uță, a fost descoperit un mormânt dacic, obiectele prețioase de tezaur fiind ulterior recuperate de autorități. Este vorba de o serie obiecte de aur, argint, fier, bronz și ceramică ( sec. IV î.Hr.), dintre care menționăm: un coif impunător, apărători de picior, aplice cu motive zoomorfe, pocale, nasturi, mărgele etc. Coiful de argint, asemenea celui de la Mehedinți, are o formă țuguiată specifică și este placat cu aur, fiind bogat în decorațiuni. Cei doi ochi frontali sunt nelipsiți.
Coiful de la Agighiol - Tulcea s-a aflat recent la o expoziție de la Getty Villa din Los Angeles, unde incendiul din oraș s-a apropiat periculos și de clădirea muzeului, potrivit presei americane de acum o săptămână.
În 1969, în apropierea sitului de la Cucuteni din județul Iași, a fost descoperit un alt coif de aur fragmentat. În cele din urmă, specialiștii l-au reconstituit, relevând un model deosebit ce imită o căciulă din blană de miel ca o cușmă dacică. Partea frontală a Coifului de la Băiceni-Cucuteni nu a putut fi recuperată, așadar lipsește motivul ochilor frontali atât de caracteristici stilului dacic.
Și acesta a fost dus de directorul Muzeului de Istorie la controversta expoziție de la Muzeul Drents din orășelul Assen din Olanda. FOTO din cadrul expoziției:
În 1970 a fost descoperit tezaurul princiar de la Peretu, județul Teleorman, fiind și cel mai complex ca număr de obiecte. Acesta cuprinde printre altele și un coif din argint, suflat cu aur, foarte asemănător cu cel de la Detroit. FOTO:
În același ton, coiful de la Peretu este bogat în decorație și prezintă în zona frunții doi ochi impetuoși, hipnotici. Asemeni coifului din America, cel de la Peretu are reprezentat un vulture care ține în cioc un pește, iar în gheare un iepure.
Coiful getic de la Coțofenești este probabil cel mai celebru din toată seria găsită până acum (foto deschidere, detaliu mai sus), fiind un element des înfățișat în albume de artă, expoziții și muzee. Este coiful care a fost recent furat din Muzeul olandez Drents. Realizat din aur masiv, coiful este ornat cu rozete conice paralele, iar în zona frontală întâlnim din nou motivul ochilor proeminenți. Specific stilului dacic, acest coif este împodobit cu elemente decorative de ordin antropomorfic și zoomorfic. Deși partea superioară a calotei lipsește, celelalte elemente descriptive sunt intacte.
Coiful de aur a fost descoperit de Ion Marinescu din Moreni, un comerciant respectat, înrolat voluntar în Primul Război Mondial. Există o mărturie a două persoane care au reținut povestea din spusele copiilor lui Marinescu:
„Acesta este omul căruia i s-a adresat în ianuarie 1929, cu încredere, un fost camarad de tranșee, Simion Alexandru, din satul Coțofenești, comuna Poiana Vărbilău. Acesta aducea cu el un ciudat obiect din aur pe care ar fi dorit să-l valorifice. Copiii săi, care împreună cu alții, păzeau vitele la păscut pe malul râului, au văzut în mal un obiect strălucind foarte tare în razele soarelui de vară, în 1928. Jucăuși, copiii au scormonit în mal de unde au scos ceea ce ei numeau «o căciulă strălucitoare». Au început să și-o smulgă unul altuia din mâini până când i-au rupt partea superioară. Copiii lui Simion Alexandru au rămas cu corpul căciulii pe care l-au adus acasă. Partea superioară și-a pierdut urma. Ajunge din mâinile celorlalți copii la părinți care, nerealizându-i decât valoarea strict materială, au valorificat-o probabil ca metal prețios", conform valeateleajenului.ro
Moreanu cumpără de la Simion Alexandru obiectul prețios, ca mai apoi să fie donat istoricului I. Andrieșescu, ce avea să îl facă cunoscut.
Coiful a fost îngropat și descoperit ca element singular pe un teritoriu geto-dacic (sec. IV î.Hr.), fiind fără îndoială un element care a aparținut unui rege din acea vreme.
„Modelarea ochilor este excepțional de exagerată, ea accentuându-se și prin cele două răsuciri, nenaturale, ale sprâncenelor. Prin aceasta se sublinia și mai mult caracterul convențional, apotropaic al coifului", scrie profesorul Berciu.
Istoria consemnează faptul că aceste obiecte au fost prelucrate de meșteșugari și artiști locali, utilizând metodele de confecționare specifice ale tehnologiei elevate de atunci. Talentul și priceperea cu care meșterii orfevrieri au realizat aceste obiecte de artă este de netăgăduit, fiind o mărturie vie a dinastiei dacice, cum este, de exemplu, superba diademă de la Bunești-Averești, și ea aflată în acest moment la Muzeul olandez din Assen (foto mai jos).
Prin urmare, ca să conchidem, toate coifurile dacice
prezintă elemente artistice și simbolice comune și relevante pentru
cultura bogată a dacilor, atât materială, cât și spirituală, ceea ce
demonstrează caracterul uniatar al acesteie pe tot cuprinsul actualei
Românii.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Este o minciuna inoculata perfid de cei care se tin de minciuni. Limba geto-dacilor a fost proto-latina,
mama latinei ca sa zicem asa, dupa cum spune Tudor Diaconu care a spart codul daco-get.
Limba romana se trage din proto-latina deto-daca (latina "vulgara") si nu din latina "noua", vorbita de clasa scolita si administratia si clasa conducatoare a Romei. Ovidiu care a fost exilat la Tomis (Constanta) se intelegea cu bastinasii geti, dar acestia radeau de limba lui, asa cum spune in scrierile sale. Am vorbit cu un englez pasionat de Istoria Daco-Getilor care m-a intrebat ironic cum de a putut fi "latinizata" populatia geto-daca de pe teritoriul Romaniei de azi de catre romani in 150 de ani intr-o treime din teritoriul ei care era Dacia Felix, in timp ce britanii de pe teritoriul Angliei n-au putut fi deloc latinizati in 400 de ani de aceeasi romani ? A nu se uita "dacii liberi", aflati in afara Daciei Felix , doua treimi din teritoriul de azi al Romaniei care ar fi trebuit sa ramana cu limba lor si sa nu poata sa comunice cu cei din Dacia Felix, "latinizatii", dupa ce administratia si armata romana a inceput sa paraseasca Dacia Felix la 256 dH. N-au avut nevoie sa invete nimic pentru ca vorbeau aceeasi limba.