Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul și Aitala, diaconul au trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Sapor, regele perșilor, scrie crestinortodox.ro.
Achepsima a fost arestat în timpul prigonei împotriva creștinilor din timpul domniei lui Sapor și aruncat în temniță, unde a pătimit vreme de trei ani. După torturi bestiale, acesta a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil, care, potrivit Tradiției a intrat în casa acestuia și l-a sărutat pe cap spunându-i: ”Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa!"
Iosif și Aitala pentru că au avut curajul să mărturisească credința în Hristos au fost îngropați în pământ până la mijloc, iar torționarii i-au silit pe creștini să îi bată cu pietre. Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir cu ale cărui frunze și ramuri oamenii primeau vindecare de orice boala erau cuprinși. Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.