Sfântul Ierararh Iacob, Episcopul din Nisibe, Siria

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sfântul Ierararh Iacob este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 13 ianuarie.

Acesta a fost unul dintre ierarhii cei mai de seamă ai Bisericii din Siria. A scris o rânduială a Sfintei Liturghii și 26 de cărți în limba siriană și a compus 18 cântări în limba armeană. 

Sfântul Ierararh Iacob a trăit la început prin păduri, îmbrăcat în piei de capră și de cămilă ca Sfântul Ioan Botezătorul, hrănindu-se cu rădăcini și ierburi. Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul săvârșirii minunilor. 

Teodoret în "Istoria bisericească", Teofan în "Cronica Alexandriei" și chiar Filostorghie arianul istorisesc cum Sfântul Iacob a scăpat în chip minunat orașul Nisibe de năvălirea perșilor. În anul 348, Spor al II-lea a năvălit cu armata asupra orașului Nisibe. 

Sfântul Iacob s-a rugat lui Dumnezeu și din văzduh au venit asupra cotropitorilor țânțari și muște câinești. Istoricul francez Duschesne L. spunea că orașul Nisibe s-a apărat în chip eroic și locuitorii lui "încurajați de Iacob, celebrul lor episcop, au respins timp de patru luni, toate asalturile regelui Sapor". Printre cei asediați se aflau și ofițeri romani trimiși de împăratul Constantin (fiul lui Constantin cel Mare) care conduceau operațiunile militare de apărare. 

Sfântul Iacob a călătorit de mai multe ori în Persia pentru a întări și încuraja pe creștinii de acolo. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 împotriva lui Arie. 

Sfântul Ierararh Iacob a trecut la Domnul în anul 358 și a fost îngropat în biserica din Nisibe, zidită chiar de el.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Ultima oră

12:11

Ideologia progresistă și delictul de a fi suveranist

10:59

Reacția lui Patrick André de Hillerin după filmul cu jurnaliștii Digi24 publicat de George Simion: NU a încălcat vreun off-the record și nici n-a făcut nimic ilegal. A filmat în propriul spațiu

10:44

Zoe Dantes: Ce faceți, domnule Călin Georgescu? Ce să fac?! Construiesc poduri între suflete!

10:01

Manuela Hărăbor: Hai că s-a rezolvat dilema cu "vin rușii". Magnatul rusofil Matei Păun și-a făcut din nou prezența printre susținătorii lui Nicușor Dan

09:46

Ion Cristoiu: Nu-i o campanie electorală. E hăituirea unui candidat. George Simion e atacat de toată presa Sistemului, după modelul linșării mediatice a lui Călin Georgescu

09:19

Daniel Siegfriedsohn: TRĂDĂTORI AU FOST, TRĂDĂTORI SUNT ÎNCĂ! Nicușor Dan și Klaus Iohannis - unul și-a bătut joc de București, celălalt a trădat România!

09:00

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

08:56

Valerian Stan: Nicușor Dan candidează fără ca lumea să aibă și dovada peremptorie că e un fost turnător securist

08:48

Lucian Ciuchiță: Dualitatea morbidă a unei națiuni în agonie

08:38

Marius Mioc: Tribunalul București respinge apelul meu din procesul cu Nicolae Țîbrigan și ISPRI. Notele scrise depuse de mine la dosar

08:33

Cotidianul: Tunetul din urnele de vot

23:00

Ion Cristoiu: Așa zisa scrisoare a foștilor ambasadori americani, ticluită de putred de coruptul Adrian Zuckerman, e o excrocherie. Maria Eftime: Afaceristul Zuckerman se manifestă împotriva Administrației Trump

23:00

13 mai: Sf. Mc. Glicheria, creștina din cetatea Trianopole din Tracia

22:30

12 mai: Sfântul Ioan VALAHUL, un român curat și demn. Silviu Andrei Vlădăreanu: A treia cale nu există

22:08

Adrian Onciu: Sufletul neamului pierdut