Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este pomenit în calendarul creștin ortodox, în calendarul greco-catolic și cel romano-catolic la data de 30 martie.

 

Sfântul Ioan Scărarul era originar din Palestina și a trăit între anii 578-649. A fost fiul lui Xenofont și al Mariei. 

Xenofont a avut doi fii: Ioan și Arcadie. Mergând la școală în Berit (azi Beyrut), în Fenicia, o furtună a scufundat corabia cu care călătoreau dar au scăpat cu viață, ajungând în părți diferite. S-au călugărit amândoi, Ioan și-a păstrat numele, Arcadie s-a numit Gheorghe. După o perioadă s-au întâlnit cu părinții lor la Ierusalim, care au intrat și ei în monahism

Atras de carte, a ajuns la numai 16 ani foarte bun cunoscător al învățăturii creștine dar și al științelor profane, ceea ce arată că Sfântul Ioan Scărarul provenea dintr-o familie cu multă avere, care își putea permite să plătească aceste studii.

De la această vârstă a ales însă calea monahală, la 20 ani fiind călugărit în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”. După patru ani de noviciat, tânărul este primit în rândul călugărilor. După moartea călugărului Macarie, petrecută după 19 ani de la venirea sa în mănăstire, Ioan hotărăște să se dedice și mai mult rugăciunii și contemplației, retrăgându-se într-o chilie săpată în munte, la o distanță de câțiva kilometri de mănăstire. Despre această perioadă din viața sfântului nu știe nimeni detalii.

Deși era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit, faima lui Ioan a crescut într-atât, încât a devenit o adevărată autoritate duhovnicească în timpul său. După 40 ani de viață în singurătate, întreruptă doar de călătoriile la mănăstire, pentru primirea Sfintei Împărtășanii, și de vizitele unor monahi care căutau sfat și lămurire, Ioan a fost ales de călugării de la mănăstirea din vârful Muntelui Sinai și de sihaștrii care trăiau prin împrejurimi, să le fie întâistătător. Avea atunci 75 ani.

Ioan Scărarul, deși era o persoană modestă, căreia nu-i plăcea să vorbească prea mult despre sine, trezise atâta admirație, încât se auzise despre el până la Roma. Așa se face că însuși papa i-a trimis o mare sumă de bani, pentru a-i folosi la întreținerea spitalului mănăstirii sau pentru a ajuta pelerinii veniți de departe.

Dacă după modelul vechi, fiecare monah bătrân avea câte un tânăr învățăcel pe care-l deprindea cu tainele ascezei, înmulțirea numărului tinerilor în mănăstiri a ridicat problema unei noi maniere de educare a acestora, mai sistematice. Din acest motiv s-a simțit nevoia compunerii unui „tratat de îndrumare a vieții duhovnicești", un manual care să-i ajute mai ales pe stareții de mănăstiri cu mulți călugări tineri, scrie Basilica.ro.

În acest sens, ideea alcătuirii unui îndrumar pentru tinerii novici i-a venit starețului Mănăstirii Raithu, situată pe țărmul Mării Roșii, la distanță nu foarte mare de Mănăstirea Sinai. Și-a dat seama, însă, că o asemenea operă nu putea fi scrisă de oricine, ci doar de un monah înțelept și cu experiență ascetică, dar, totodată, și bun cunoscător al psihologiei și firii omenești. De departe, cel mai capabil în epocă pentru un astfel de demers era Sfântul Ioan, starețul Mănăstirii Sinai. 

Primind scrisoarea starețului de la Raithu, Ioan a răspuns cu modestie că se va strădui să împlinească porunca primită, deși el nu este în stare să învețe pe alții, aflându-se încă la vârsta la care el însuși învață de la alții. 

Pentru a se face cât mai bine înțeles în explicarea complexului drum spre dobândirea sfințeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară, iar fiecare treaptă reprezenta o virtute. În total, a imaginat 30 de trepte, după numărul anilor pe care Mântuitorul îi avea atunci când a început propovăduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisă de Ioan, starețul Mănăstirii Sinai, s-a numit „Scara", iar autorul ei a rămas cunoscut în veacurile ce au urmat ca „Ioan Scărarul". 

Acuratețea cu care sunt prezentate ispitele întâmpinate de cei angajați în drumul spre desăvârșire, cât și remediile propuse de Sfântul Ioan în „Scara" au provocat un extraordinar interes pentru această lucrare, nu doar în epocă, ci până în zilele noastre. „Scara" a devenit o fascinantă lectură nu numai pentru călugări, dar și pentru creștinii interesați de creșterea duhovnicească și de mai buna înțelegere a complexului peisaj sufletești. Tot datorită succesului de care s-a bucurat, „Scara" a fost introdusă și în slujbele Bisericii, la mănăstiri citindu-se în întregime, pe durata Postului Mare. 

Apăsat de povara bătrâneților, după patru ani de stăreție la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, în vârstă de peste 70 de ani, hotărăște să plece din nou în singurătate la chilia sa, unde își petrecuse cea mai mare parte a vieții sale, trecând la Domnul la 30 martie 649.