Sf. Proroc Iona și Sf. Ap. Codrat

De Andreea Ilie  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Apostol Codrat era unul din cei şaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena şi în Magnesia, unde a fost şi episcop şi pe mulţi i-a adus cu învăţăturile sale la lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a fost după cuvântul lui Sirah: "Ca o stea de dimineaţă în mijlocul norilor". 
 
Tot astăzi este pomenit Sfântul Proroc Iona, fiul lui Amitai din Gat-Hahefer. A profețit între anii 830-800 î.Hr. Aparține grupului de doisprezece profeți mici.

În Vechiul Testament, istoria lui Iona este arătată în "Cartea lui Iona". De asemenea, se face referire la el în Cartea a doua a Regilor (14, 25), în Evanghelia după Matei (12, 38-41) și Evanghelia după Luca (11, 29-32).

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în cartea numită Iona, cuprinde mai multe informații cu privire la viața sa.

Prorocul Iona a fost trimis de către Dumnezeu să îndemne pe niniviteni la pocăință (cetatea Ninive era capitala imperiului asirian), acesta însă nesocotește poruncile Lui. Încercând să fugă pe mare, Iona a fost înghițit de un chit (pește uriaș) în pântecele căruia a stat trei zile.

Rugându-se, a fost aruncat pe țărmul mării și a primit din nou poruncă de la Dumnezeu, de a merge în orașul Ninive (Iona 3, 3). Aici, Iona a prevestit distrugerea orașului: "Atunci ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari și până la cei mai mici''.

Și a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac și s-a culcat în cenușă.

Apoi, din porunca regelui și a dregătorilor săi, s-au strigat și s-au zis acestea: ''Oamenii și animalele, vitele mari și mici să nu mănânce nimic, să nu pască și nici să bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac și către Dumnezeu să strige din toată puterea și fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea și de la nedreptatea pe care o săvârșesc mâinile lui" (Iona 1, 5-8).

Așa s-au pocăit ninivitenii, primind iertarea lui Dumnezeu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Cum reușim să păstrăm noua generație pe linia de plutire? Răspund: Gabriela Alexandru și Iulia Țoța - NOUA EMISIUNE ActiveNews - Starea de Libertate. Transmisie VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

15:48

Zelenski agită din nou apele: Putin va ataca Țările Baltice, Polonia și Germania. Cetățenii Statelor Unite vor lupta în Europa - VIDEO

14:47

Șoc în magistratură! Un judecător de la Curtea de Apel București a murit la nici 40 de ani. Cauza: AVC

13:47

Patru președinți SUA în New York: trei după bani, al patrulea pentru a omagia un polițist ucis de un fost deținut

13:00

Date Eurostat: UE a primit 5,1 milioane de migranți în 2022. Câți au ajuns în România

12:30

Bătaie cu Bălegar între Washington și Moscova

12:06

Tucker Carlson: Medicii care au recomandat vaccinul anticovid ar trebui să-și ceară scuze - VIDEO

11:30

Imagini șocante din Gaza: Soldații israelieni ucid civilii, îi îngroapă cu excavatoarele, apoi se joacă cu lenjeria intimă a femeilor

10:41

Biden l-a numit din nou "măcelar" pe Putin

10:21

România e declarată de Putin țintă militară legitimă

09:39

Ion Cristoiu: Coaliția vede în alegerile pe București o demonstrație a unității sale

09:24

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat planul roșu

09:14

Iulian Capsali: PRIMUL candidat cert la președinție este Răzvan Constantinescu, care și-a făcut publică intenția în emisiunea doamnei Anca Alexandrescu

08:42

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

08:20

Alertă în Brăila! O dronă militară s-a prăbușit la 15 km de oraș: ”Scotea un sunet ciudat, puternic” - VIDEO

00:15

29 martie: Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul