În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea pătimire. Tot miercuri se face pomenirea vânzării lui Iisus de către Iuda, pentru 30 de arginți.
Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.
În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă.
La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn", informează Basilica.ro ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, 1999)
.jpg)
Părintele Nicolae Steinhardt scria în Jurnalul Fericirii: „Cel mai tainic pasaj din Evanghelii – mai greu de înțeles decît chiar Luca 16 ori Ioan 17 – mi se pare ungerea din Betania.
Cînd Iuda spune: „ce risipă! e păcat de bani! un vas atît de scump și s-ar fi putut ajuta atîția săraci!”, Iuda vorbește în numele nostru al tuturor. Toți judecăm ca el: da, e păcat, atîta risipă de mir și sunt atîția săraci!… Vorbește logica omenească, migăloasă și pizmașă. (Pentru noi înșine nimic n-ar fi prea scump, pentru alții orice e prea mult. Și nici pe noi nu îndrăznim să ne răsfățăm!) Vorbește meschinăria îngrijorată de a limita pornirea spre dărnicie ori spre sacrificiu.
Iar răspunsul lui Hristos, nițel brusc: „ia mai dă-i încolo de săraci, că or să tot fie săraci cît va fi lumea și o să-i tot aveți, pe cînd pe mine nu, iar femeii acesteia i-a fost milă de mine”– răspunsul acesta e de natură a stîrni cea mai justificată (righteous) indignare a fariseului care mocnește în fiecare din noi. E nedrept și scandalos! ne vine a zice, mai grijulii de gospodărire și chiverniseală decît oricînd.
Așa să fie: orgoliu din partea miruitului? (Să nu fie!) Ori nepăsare față de alții? (Să nu fie!) Prea bună părere despre sine și nevoie de alintare? (Să nu fie!) Dispreț pentru săraci? (Să nu fie!)
Ungerea din Betania e altceva. De fapt e o lecție – ca tot ce se petrece și se spune în Evanghelii. Cele rostite pentru noi sunt rostite, să ne fie de învățătură.
Și ni se dă o lecție grea, anevoie de adus la îndeplinire: datoria noastră cînd vedem o suferință, un om în pătimire, pe aproapele nostru pe o oarecare cruce, ori în apropiere, în preajma, în perspectiva unei cruci, datoria noastră nu este să ne refugiem în abstracțiuni și generalizări, în dragostea de omenire și emiterea dorinței de a se modifica legile și sistemele sociale, ci e să-l ajutăm și să-l mîngîiem și, pe loc, să-l covîrșim cu bunătatea noastră pe omul acela și suferința aceea anume.
Nimic nu-i prea bun, nimic nu-i de ajuns, nimic nu-i prea scump pentru lovitul, năpăstuitul, suferindul, nenorocitul nostru semen, chip al lui Dumnezeu”.
Interpretând ungerea cu mir ca o jertfă cu bun miros, ca o manifestare de iubire și ca un simbol al îmbălsămării Sale apropiate, certându-și ucenicii pentru a fi dat în vileag o minte obtuză, o concepție meschină a vieții și un atașament avar pentru arginți, Iisus iarăși ni se înfățișează ca un adevărat gentelman. Și totodată ca un model pentru toți creștinii care se cade să fie cât mai puțin înrobiți de bunurile trecătoare ale acestei vieți și cât mai convinși că Hristos e vrednic de orice sacrificiu, că nimic nu-i bun ori prea mult, ori prea costisitor pentru El".
Miercuri se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 11 la 22 și cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ce lucru nedrept și înfricoșat! La asaltul omului împotriva Făcătorului său, el folosește cele mai cumplite metode: minciuna, viclenia, coruperea prin bani, trădarea, forța, amenințarea, bătaia, întunericul nopții. Pe Care Îl voi săruta, Acela este, puneți mâna pe El, a zis Iuda vânzătorul. Iar Domnul și Mântuitorul lumii întreabă cu dragoste și blândețe pe trădător: Prietene, pentru ce ai venit? Îl numește „prieten” pe vânzător, ca să-l apropie de pocăință, ca să-i dea nădejde de mântuire și să-l mustre pentru păcat. Apoi îl întreabă pentru ca să mărturisească singur trădătorul, pentru ce a venit, ca să-l izbăvească de minciună și să-l ierte de păcat. Stă minciuna în fața Adevărului și nu se rușinează. Stă omul apostat și vânzător, robit de demonul banului, în fața Dumnezeului său și încearcă să-L sărute, să-L lege, să-L omoare. Desfigurat la față, descumpănit în voință, demonizat la suflet, aprins de mânie, viclean ca un șarpe, cu prețul trădării în buzunar, se apropie, face semn cu mâinile, stă înaintea lui Hristos tocmai în ceasul rugăciunii. Vine noaptea, că nu poate suferi lumina. Trădătorul, vicleanul, apostatul, demonizatul, noaptea trădează, noaptea vinde ce nu este al său, noaptea fură, noaptea ucide și sărută pe întuneric. El se teme de oameni, nu de Dumnezeu; se teme de istorie, se teme de lumină. El lucrează noaptea, fiind fiu al întunericului, și urăște ziua, că lumina îl vădește. Dar Dumnezeu toate le vede! El cunoaște inimile și cugetele noastre. El nu lasă lumina să fie cuprinsă de întuneric. Nu lasă pe cel ce priveghează și crede, și se roagă, și iubește, și iartă, și nădăjduiește, să cadă în cursele trădătorului lepădat de Hristos, demonizat și ucigaș de oameni.
Izbăvește, Doamne, Iisuse Hristoase, sufletele noastre de demonii patimilor! Izbăvește-ne de duhul iubirii de argint și de tot păcatul! Sub aripile Tale nădăjduim, izbăvește-ne de cursa vânătorilor. Ca și cu o armă, înconjoară-ne cu Adevărul Tău! Păzește Țara noastră de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă întru întuneric, de întâmplare și de dracul cel de amiazăzi (Psalm 90, 3-6). Izbăvește lumea de demonul iubirii de argint, care corupe și aduce apostazie și războaie! Izbăvește omenirea de trădători, de mincinoși și de toți urmașii lui Iuda vânzătorul, care învrăjbesc popoarele, dezbină Biserica și macină unitatea familiilor noastre!“
https://marturieathonita.ro/in-gradina-ghetsimani-cu-parintele-cleopa/?fbclid=IwAR0IX34P_26RLJ9YgQSLM3dtCO06l9xajunm9PK1WVk2TRct1Y4_2RD8n54&fs=e&s=cl