S-a împlinit dorința Părintelui Profesor Ilie Moldovan (+ 9 februarie 2012): „Nădăjduiesc că Părintele Stăniloae va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ”

De Florin Palas  /  

Foto: Victor Roncea

Foto: Victor Roncea

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 13 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Ilie Moldovan, prieten al sfinților, publicăm din gândurile Părintelui Profesor, ucenic și confident al celui mai mare teolog ortodox contemporan, Sfântul Dumitru Stăniloae, acum trecut în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

L-am cunoscut pe Părintele Profesor Ilie Moldovan în anii ’90. Era peste tot. La amvon, la catedră, în presa scrisă, la conferințe publice susținute de-a lungul și de-a latul țării, militant pentru drepturile copiilor nenăscuți, initiator și animator al Universităților de Vară de la Mănăstirile Izvorul Mureșului, Recea, Făgețel, întemeietor al Mănăstirii de la Jacul Românesc, îndrumător al tinerilor studioși pe drumurile satelor și orașelor din Harghita și Covasna. Era peste tot unde era nevoie de un suflet mare de român.

Am avut onoarea să-l intervievez de câteva ori. Împreună cu colegii mei de la Liga Studenților sau de la ASCOR l-am invitat de mai multe ori la Brașov, pentru a conferenția pe diverse teme. Am fost împreună la Vlădeni pentru a-l pomeni pe părintele cu viață sfântă, Dumitru Stăniloae, mentor al Părintelui Ilie, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română, „ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ”. Am răspuns cu bucurie invitațiilor Sfinției Sale de a participa la universitățile de vară. Strigătul său "Ne piere neamul!” mă răscolește și acum. 
 
Părintele Ilie Moldovan ne vorbea adeseori despre actualitatea providențială a gândirii marelui său profesor și perenitatatea intervenției divine a Sfinției Sale în destinul neamului românesc. Părintele Moldovan îl consideră pe Părintele Stăniloae un profet al vremurilor noastre, atât pentru teologia ortodoxă cât și pentru destinul neamului românesc. Redăm mai jos transcrierea cuvântului rostit de Părintele Ilie Moldovan la parastasul organizat la Vlădeni (satul în care s-a născut patriarhul teologiei românești) la împlinirea a 15 ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae. 
 
Părintele Ilie Moldovan a fost profesor de teologie la universitățile din București, Sibiu, Alba Iulia și Baia Mare. Era prezent peste tot: la amvon, la catedră, în presa scrisă, la conferințe susținute de-a lungul și de-a latul țării, a fost militant pentru drepturile copiilor nenăscuți, inițiator și animator al Universităților de Vară de la Mănăstirile Izvorul Mureșului, Recea, Făgețel, întemeietor al mănăstirii de la Jacul Românesc, îndrumător al tinerilor pe drumurile satelor și orașelor din județele Harghita și Covasna.

Era fiu de țarani din Albești (un sat de lângă Sighișoara), de la care a păstrat, cum îi plăcea să spună, caracterul moral și credința ortodoxă, apărată de înaintașii săi. N-a uitat niciodată de unde a plecat, fiind un constant susținător al lumii țărănești. Această dragoste l-a făcut să ajungă preot în satul făgărășean Lisa. A trăit toate durerile acestui neam. A împărtășit suferințele luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului. Mulți țărani, al căror duhovnic era, se numărau printre sprijinitorii acestora. De altfel, învățătorul Olimpiu Borzea, șeful grupului de luptători anticomuniști din Munții Făgăraș, fiindu-i bun prieten. A intrat în atenția Securității.

I-a cercetat, cu toate riscurile de rigoare, pe Părintele Arsenie Boca și pe Episcopul martir Nicolae Popovici. În 1968 a fost anchetat pentru legăturile cu grupul profesorului Spiridon Cândea, fiind exclus de la doctorat.
A fost câțiva ani profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, la intervenția Patriarhului Justinian. În 1983 este nevoit să plece la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Încă de la liberalizarea avorturilor (prima lege care legaliza avorturile a fost dată în Uniunea Sovietică!), Părintele Ilie Moldovan a avut o atitudine fermă față de acest păcat de moarte, combătându-l fără preget. A susținut cu tărie că neamul este o realitate a vieții veșnice. Însoțindu-l pe unul din drumurile spre satul harghitean Bodogaia, unde s-a petrecut un fenomen cumplit (pe care Părintele l-a numit "bodogaism”), și anume maghiarizarea în forță a românilor, Părintele avea să ne spună că neamul poate fi pierdut pe pământ, dar nu și-n cer. S-a numărat printre inițiatorii înființării providențiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei.

În 9 februarie 2012, Părintele Ilie a plecat la Domnul. Avea să se nască în Ceruri, după o expresie a Sfinției Sale, folosită pentru cei care se săvârșesc după ce au dus o viață de sfințenie. Începând de anul acesta, Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei acordă Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan "în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români”.
 
 
 
Părintele Profesor Ilie Moldovan: "Nădăjduiesc că Părintele Stăniloae va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ”
 
În cer și pe pământ sfânta zi de astăzi este o sărbătoare. Mă refer la ceea ce însemnează cu adevărat sărbătoare. Ar fi trebuit să vă întâmpin în sfânta zi de astăzi cu strigarea din dimineața Învierii. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa.  

Am făcut afirmația „în cer și pe pământ e sărbătoare”, ceea ce însemnează că în cer, lângă îngerii Domnului, se mai găsesc aleșii Domnului, în cer se găsesc sfinții, în cer se găsesc mărturisitorii. Într-un fel aș putea spune că în cer se găsesc toți cei care înaintea noastră au trăit din plin ceea ce însemnează sărbătoarea, adică Învierea Domnului.

Este a 19-a duminică după Rusalii și această sărbătoare înseamnă un moment de ordin providențial. Este tocmai lucrul care a fost rânduit de Dumnezeu ca să ajung și eu astăzi în acestă sfântă biserică, și încă pentru prima dată. E adevărat, pentru prima dată, dar biserica aceasta, deși n-am cunoscut-o la modul propriu-zis trupesc al cuvântului, am adulmecat-o în adâncul ființei mele pe vremea în care eram discipolul Părintelui Stăniloae. Deci, într-un fel oarecare prin Părintele am sărbătorit și eu cu dumneavoastră atâtea ocazii, și spun lucrul acesta pentru că ne-a prilejuit ceva: să înțelegem cum este fiecare dintre noi care venim la biserică în fiecare duminică, ne închinăm, ne cuminecăm. Și mai e ceva, un lucru pe care nu pot să nu vi-l spun, fiecare dintre noi căutăm și un suflet românesc. Sufletul acesta în adâncul ființei mele vă rog să mă credeți că mi-a fost inspirat de cel pe care îl pomenim în sfânta zi de astăzi.

După socoteala mea, ziua de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului să-l sărbătorim pe Părintele Dumitru Stăniloae. E vorbă mare, și nu vreau să mă pretez la cuvinte care nu au acoperire, pentru că cuvintele care se rostesc în fața sfântului altar nu pot să fie decât cuvinte pe care Dumnezeu le judecă din înaltul cerului. Am greși, am păcătui dacă n-am mărturisi adevărul pe care se cuvine să-l descoperim și care în sfânta biserică de aici trebuie să răsune. Și încă trebuie să răsune până acolo unde Dumnezeu însuși rânduiește la modul providențial al cuvântului să fie auzit. 
 
Împlinește Părintele Stăniloae 15 ani, ca și când, trecând la cele veșnice, s-a mai născut o dată. S-a născut pentru că cel care e purtător de duh, precum a fost Părintele Stăniloae prin vorbe, trece la viață. Nu este cazul să ne întrebăm oare nu doar astăzi, în această zi de sărbătoare deosebită, ci în general, de sărbătorile noastre, de duminicile noastre, cu Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul? unde-ți este, iadule, biruința ta?”.

Părintele Stăniloae a trăit o viață îndelungată de 90 de ani. Și cu toate acestea, a dispărut din existență? Eu vă spun că nu, și vă spun ca unul care, într-un fel oarecare, mă socotesc martor al existenței unui dascăl de învățătură creștină din care s-a împodobit casa lui Dumnezeu cu aureolă de Apostol.

Dacă ați luat aminte la Apostolul care s-a citit astăzi, am văzut că Dumnezeu a știut ce a rânduit, ca astăzi, aici, să facem o legătură între cele spuse de către Sfântul Apostol Andrei și ceea ce a fost Părintele Stăniloae. Și anume că speră la învățătura apostolească.

Știți ce s-a spus despre Părintele Stăniloae? Și n-am spus noi românii, și mai cu seamă n-am spus noi ortodocșii. S-a spus că e cel mai mare teolog al secolului XX. Învățătura aceasta nu este învățătură de pe pământ. Dacă ar fi învățătură de pe pământ, n-am putea să ne simțim și noi, citind învățătura Părintele Stăniloae, ridicați de pe pământ la cer. A fost o învățătură sfântă, o învățătură inspirată, care a făcut din dascăl, din profesor, un apostol. Iată, eu sunt martorul celor afirmate aici. Să știți de la mine că ni l-a rânduit Dumnezeu pentru sufletul românesc, că ni l-a rânduit Dumnezeu nu numai ca să ne învețe pe noi, ucenicii. Ni l-a rânduit Dumnezeu să ne dăm seama de noi înșine, de sufletul pe care îl purtăm în adâncul ființei noastre.

De dumnezeiască înțelepciune a fost plin cu desăvârșire Părintele Stăniloae. De dumnezeiască înțelepciune, nu omenească înțelepciune, ceva care ne vine nouă dintr-un adânc. Și apoi, această cinstire pe care o are pentru țăranul român, pentru înaintașii lui, pentru moșii și strămoșii, pentru toți cei care coboară din etnogeneză, generații după generații, pe acest pământ străbun! „Țăran am vrut să fiu întotdeauna – ar fi zis Părintele Stăniloae – Să ar cu brațe ostenite via/ Și rezemat pe plug să-i cânt întruna/ Țărânei milostive Liturghia”. Eu o altă limbă în care să existe o tâlcuire a Sfintei Liturghii precum a făcut-o Părintele Stăniloae personal nu cunosc. Pentru că Părintele Stăniloae nici nu spunea și nici nu scria aiurea, ci cu sufletul. Dumnevoastră cei de aici nu trebuie să fiți mândri doar pentru că de aici din sat s-a recrutat o personalitate. Ci pentru că a fost un descoperitor al tâlcurilor acestui suflet pe care se cuvine să-l slujesc aici. 

Mai am un element pentru care spun că sfânta zi de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului.  Astăzi, la 15 ani de zile de la adormirea Părintelui Stăniloae, într-o localitate din Harghita, pe nume Bodogaia, facem o pomenire a morților. Ce mai este în satul acesta? Niciun român! Părintele Stăniloae trăgea semnalul de alarmă încă de când se găsea redactor la revista „Telegraful român” că ne dispare neamul. Dar tot Părintele Stăniloae ne-a mai insinuat în minte ceva: că neamul acesta nu mai poate să dispară. Că el aflându-se în pământ, asta nu însemnează că moșii și strămoșii noștri n-au mai rămas vii. Vii în sensul în care ne atrage atenția Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul tău?”. Și noi ne adunăm în Bodogaia în fiecare an, în prima duminică din octombrie, la un cimitir care face dovada prezenței unei comunități românești. Pentru mine acest lucru este profund semnificativ tocmai pentru că de aici, de la pomenirea Părintelui Stăniloae, merg împreună cu mulți credincioși la Bodogaia să facem slujbă de pomenire a morților.

Tare aș vrea să ajung vremea în care darurile cu care a fost înzestrat Părintele Stăniloae vor fi recunoscute ca intervenții divine și nădăjduiesc că acest glas plin cu înțelepciunea lui Dumnezeu va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ.

Aș vrea ca Părintele Stăniloae să fie unul care să încununeze prezența divină cu o sărbătoare. În sensul acesta, poate ne luminează Dumnezeu să-l considerăm pe Părintele Stăniloae patronul întru sfințenie al acestui cimitir și al bisericuței de lemn din Bodogaia, care ne așteaptă să sărbătorim sfânta zi de astăzi.

Despre Părintele Stăniloae nu voi înceta să vorbesc, și voi lua vocabule din Vechiul Testament: „să se lipească limba mea de gâtlejul meu” de voi uita vreodată ce a însemnat pentru biserica strămoșească, pentru preoți, pentru studenți și pentru popor în general această persoană care a întrupat înțelepciunea dumnezeiască. 

Și aș zice totuși „cu sfinții odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului tău Dumitru, profesorul, apostolul, mărturisitorul, profetul, cu sfinții odihnește și preamărește în generația noastră și cea următoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. 
 
Pictură bisericească de artistul George-Sorin Nicolae
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  7. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  8. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  9. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  10. Paul Gabriel Andrei, despre fuga lui Nicușor de la dezbatere: Avea o conferință de presă cu cine? Nu cu ziariști? Era mai de înțeles dacă spunea că îl așteaptă soția...pardon, partenera, la teatru

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

14:18

Ion Cristoiu: TikTok România mi-a închis definitiv contul. Apelul meu a fost respins

13:57

DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

13:53

Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

13:33

George Simion răspunde la manifestul oligarhului Dan Șucu: Ca viitor Președinte al României, țin să afirm limpede că România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic