Roger Scruton: un cavaler al valorilor tradiționale

De Bogdan Munteanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Numele unui intelectual de marcă circulă zilele acestea mai mult ca oricând în mediile de informare, indiferent de orientarea lor. E vorba de filosoful englez Roger Scruton (1944-2020), care a trecut la cele veșnice recent, pe 12 ianuarie,  răpus de cancer.

În cazul său vorbim de una din cele mai importante figuri intelectuale ale conservatorismului ultimelor decenii. Adept al firescului și al bunului-simț în vorbă, atitudine și cugetare, cu un temperament și un stil tipic britanic, Scruton a fost tot un produs intelectual al frământatului an 1968, marcat în vestul Europei de revoltele studenților îndoctrinați de comunism. Numai că el s-a profilat cu o orientare opusă acestui stângism care de atunci încoace a acaparat treptat mai toate mediile academice și politice occidentale.  A fost una din puținele voci care s-a opus în permanență acestui tăvălug dizolvant al ideologiilor de cabinet ale leftismului contemporan, cu tendințele lor de inginerie socială și de transformare a realității în conformitate cu patul procustian al imaginarului propriilor concepții zămislite de aburii întunecați ai ideologiei. S-a implicat și în vremea războiului rece, vizitând țări aflate dincolo de Cortina de Fier și inițiind legături cu intelectuali anticomuniști din spatele acesteia. Nu fără riscuri. Conform mărturisirii dintr-una din cărțile sale, în anul 1985 a fost arestat și expulzat din Cehoslovacia.

Opera pe care a lăsat-o în urmă este una vastă și cu un caracter enciclopedic. Numărul volumelor sale se ridică la câteva zeci, pentru a nu-i mai menționa articolele, interviurile, luările de poziție. Trecând peste numeroasele sale scrieri cu tematică din domeniul artei, culturii, arhitecturii, istoriei filosofiei, sau peste luările sale de poziție cu caracter politic (semnatar al „Declarației de la Paris” din 2017 despre „O Europă în care putem crede”, un contraproiect pe baze tradiționale la actuala UE, sau ca susținător al Brexitului, adică al ieșirii țării sale din chingile sufocante ale birocrației bruxelleze) pentru noi cele importante rămân reperele pe care le le-a lăsat în cărțile sale cu un caracter doctrinar sau polemic împotriva tendințelor actuale de stânga: „The Meaning of Conservatism”, „A Dictionary of Political Thought”, „The West and the Rest: Globalisation and the Terrorist Threat”, „Immigration, Multiculturalism and the Need to Defend the Nation State”, „How to be a Conservative”, „Fools, Frauds and Firebrands: Thinkers of the New Left” – pentru a înșira doar o mică parte din cărțile sale.

Linia directoare a gândirii sale conseravtoare poate fi cuprinsă în următorul rezumat succint pe care îl face autorul în debutul uneia din cărțile sale mai recente:

„Există două tipuri de conservatorism: unul metafizic și altul empiric. Primul rezidă în credința în lucruri sacre și în dorința de a le apăra împotriva desacralizării (profanării). Această credință a fost exemplificată în fiecare moment al istoriei și va avea mereu o puternică influență în relațiile interumane. În manifestarea sa empirică, conservatorismul este în mod specific un fenomen modern, o reacție la vastele schimbări induse de Reformă și Iluminism. Conservatorismul pentru care voi pleda ne spune că avem parte de o moștenire colectivă a unor lucruri bune, pe care trebuie să ne străduim să o păstrăm. (...) Aceste lucruri, alături de multe altele, ne sunt familiare și de la sine înțelese. Toate sunt amenințate. Iar conservatorismul reprezintă răspunsul rațional la această amenințare. Poate că e vorba de un răspuns care necesită o înțelegere mai profundă decât cea pe care omul de rând e pregătit să i-o acorde. Dar conservatorismul este singura atitudine care poate răspunde realităților emergente. (...) Conservatorismul începe cu sentimentul care este împărtășit de mulți, anume acela că lucrurile bune pot fi distruse cu ușurință, dar cu greu pot fi create.” (How to be a Conservative)

Aflat în permanență în răspărul concepțiilor „progresiste”, Sir Roger Scruton – care este, iată, atât un cavaler în rang cât și în unul în spirit -   a dus o cruciadă în mare măsură solitară pentru valorile de bine și frumos în sensul atribuit lor dintotdeauna de firescul tradiției europene. Ideile pentru care a militat nu sunt prin urmare spectaculoase, ci în cele din urmă cât se poate de naturale. Dar prin claritatea și profunzimea argumentației sale și prin stilul său impecabil, Sir Roger a stat mereu ca un ghimpe în coasta corifeilor stângii contemporane. A fost marginalizat pe cât și-au putut permite adversarii dar, evident, nu și pe cât și-ar fi dorit aceștia. Anvergura sa era prea mare pentru a putea fi redus la tăcere sau scos complet pe linie moartă de isteriile corectitudinii politice.

De pe urma sa rămâne moștenire o amplă operă care fără îndoială va rămâne una de referință și o parte esențială a adevăratului patrimoniu cultural european.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?