La conferinţa susţinută în 1979, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, Maica Teresa a spus: „Simt că astăzi cel mai mare distrugător al păcii este avortul, fiindcă este un război direct, o ucidere directă – de către mamă însăşi. (…) Mulţi oameni sunt foarte-foarte preocupaţi de copiii din India, de copiii din Africa, unde mulţi mor de malnutriţie, de foame, sau din alte cauze, dar milioane mor prin învoirea liberă a mamelor la aceasta. Aceasta reprezintă cea mai mare distrugere adusă păcii azi. Dacă o mamă îşi poate ucide propriul copil – ce mai rămâne ca să mă oprească să nu îl ucid pe celălalt, sau pe celălalt să mă ucidă pe mine? Nu mai avem nimic care să ne poată opri”.

Astăzi se spune că binele mamei trebuie să primeze asupra binelui copilului ei. Avortul este o metodă ipocrită, menită să înlocuiască adevărata soluţie, care ar trebui să fie sprijinirea materială a mamelor şi a copiilor.

Avortul face să primeze problema materială a mamei asupra dreptului la viaţă al copilului, ceea ce reprezintă primatul celui mai puternic asupra celui slab şi lipsit de voce şi de apărare.

Dacă în cea mai intimă şi mai puternică legătură interumană care există pe lume – cea dintre mamă şi copilul ei – se aplică principiul învingerii celui mai slab de către cel mai mai puternic, care vrea să-şi protejeze interesele sau problemele cu orice preţ, atunci nu ne putem aştepta ca între străini sau naţiuni să primeze raţiuni mai blânde şi atitudini mai iubitoare şi mai conciliante.

Prin simpla lor prezenţă, femeile ar trebui să răspândească mai multă pace, grijă şi blândeţe în jurul lor.

Sociologii şi politologii arată că cele mai instabile societăţi sunt cele în care procentajul bărbaţilor tineri care nu au format legături familiale şi sociale puternice este mai mare decât al femeilor. Dar şi aici este un cerc vicios, căci aceste societăţi ajung astfel în urma gendercidului, prin practicarea avortului selectiv pe criterii de sex. Această practică des întâlnită a dus la creşterea numărului de bărbaţi, mai ales în China şi India. Şi, e foarte posibil ca, în curând, aceste ţări să plătească scump pentru aceasta, prin revolte interne şi instabilitate mărită (o dezvoltare mai amplă se poate citi în volumul Bare Branches. The Security Implications of Asia’s Surplus Male Population, de Valerie M. Hudson şi Andrea M. den Boer, MIT Press, Harvard, 2004).

Un faimos filosof utilitarist care promovează avortul, infanticidul şi eutanasia a fost întrebat într-un interviu de ce, totuşi, din moment ce pretinde că persoanele suferind de demenţă ar trebui eutanasiate, nu a făcut acelaşi lucru cu mama lui, bolnavă de Alzheimer. A răspuns senin că mama sa ar fi putut să nu mai fie în viaţă dacă sora lui nu ar fi trebuit implicată în deciziile legate de îngrijirea ei.

Aşadar, ca dătătoare de viaţă (semnificaţia numelui «Eva») şi hrănitoare ale vieţii, femeile sunt mai înclinate spre pace şi caritate. De altfel, studii medicale arată că, în caz de primejdie, în organismul lor se declanşează hormonul ataşmentului, oxitocina, care le face să dispreţuiească pericolele pentru a-i ajuta şi îngriji pe cei din jur.

Femeile sunt chemate să nutrească viaţa. Când ele abdică de la acest deziderat, lasă cale deschisă violenţei, pentru că primesc violenţa în sânul lor şi şi-o însuşesc. Un studiu american arată că femeile care au avut avorturi induse sunt cu 144% mai predisupuse să-şi abuzeze fizic copiii pe care i-au născut. Psihologul american Philip Ney menţionează ca explicaţii faptul că avortul descrește pragul de reținere instinctuală a persoanei în caz de furie ocazională față de cei care depind de îngrijirile ei si că permisivitatea față de avort erodează tabuul care spune că cei fără apărare nu trebuie agresați.

În concluzie, în timp ce totul în jur încearcă să le facă pe femei să-şi piardă pacea şi să aleagă moartea, acestea au în mâinie lor cea mai puternică „armă a păcii”: naşterea de copii, în pofida tuturor adversităţilor.

În plus, mamele sunt cele care îşi învaţă copiii să fie aducători de pace sau – dimpotrivă – purtători de ură şi războaie.

Pacea din lume trebuie să izvorască din inima şi din sânul femeii. Dacă acolo nu este pace, nu va fi nici în lume. După cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, îndrăgitul părinte rus care îmblânzea până şi sălbăticiunile: „Dobândeşte tu însuţi pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău"