Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu

„Toate semnele pledează pentru sfințenia Părintelui Ilie, venerarea populară și pietatea pe care moaștele lui le trezesc în popor lucrează continuarea predicării sfinte pe care el a făcut-o, și în viață fiind; ele lucrează sporind credința oamenilor și slăvind, prin ea, pe Dumnezeu cu o putere înmiită față de cum s-a petrecut pe când sfântul trăia. Sunt atâția preoți buni care, în viața lor, au lucrat sfințenia în enoriașii lor, mulți dintre ei suferind sau murind în închisori. Cine își amintește de ei? Doar familiile și prietenii rămași în viață. În Părintele Ilie Lăcătușu, Dumnezeu a pus ceva mai mult: neputrezirea, mireasma sfântă și, mai ales, puterea predicării Cuvântului și după moarte, prin minunea pe care a făcut-o cu trupul lui”. (Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - „Sfântul Ilie Lăcătușu. Viața, minunile, acatistul”)

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu s-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Țepești, comuna Crăpăturile, din județul Vâlcea. Părinții săi, Marin și Maria, erau oameni credincioși și se îndeletniceau cu lucrul pământului. Ei au avut șapte copii, Ilie fiind al doilea prunc al familiei.

Sfântul Ilie urmează școala în comuna Șerbănești-Tetoiu, apoi Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea și își desăvârșește studiile la Facultatea de Teologie din București.

În ziua de 5 iulie 1931 se căsătorește cu învățătoarea Ecaterina Popescu, alături de care întemeiază o frumoasă familie creștină. Dumnezeu le binecuvintează familia cu cinci copii, însă patru dintre ei trec la Domnul la vârste fragede, provocând multă durere în inimile părinților lor.

Tânărul Ilie este hirotonit diacon la 27 august 1934, apoi, în următoarea zi, preot pe seama parohiei Osica de Jos din județul Olt, de către Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin. La 5 octombrie 1934, Sfântul Ilie Lăcătușu este transferat la Parohia Pluta – Buicești din județul Mehedinți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 noiembrie 1942, Sfântul Ilie a fost trimis de Mitropolia Olteniei în Transnistria, slujind la parohia Șerșenița din raionul Rîbnița, unde a rămas până în martie 1943.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, s-a declanșat o mare prigoană atât asupra slujitorilor Sfântului Altar, cât și asupra credincioșilor ortodocși. În această perioadă s-a arătat mulțime de clerici, călugări și credincioși care au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească sau suferind pentru multă vreme temniță grea, umilințe și torturi nenumărate.

Sfântul Ilie a primit și el cu bărbăție duhovnicească această cruce grea a suferinței pentru dragostea lui Hristos. A fost arestat în perioada 18 iulie 1952 – 26 aprilie 1954 și trimis să lucreze în coloniile de muncă de la Galeșu – Constanța, apoi Peninsula – Constanța (Canalul Dunăre – Marea Neagră), iar în 1953 este dus la Târgu-Ocna de unde este eliberat și revine la Buicești pentru a-și continua activitatea preoțească. Între 1 iulie 1959 și 6 mai 1964 este din nou arestat și trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava.

În temniță, Sfântul Ilie Lăcătușu a fost ca un apostol care a îndrumat mulțime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, se îndeletnicea permanent cu rugăciunea. Îi plăcea tăcerea; rar îl auzeai vorbind ceva, și atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea. Avea cu adevărat darul smereniei, în toată vremea căutând să își ascundă virtuțile și să nu iasă în evidență. Îi îndemna pe mulți la rugăciune, mai ales atunci când erau în primejdie.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie era un model de lepădare de sine și împărțea orice lucru pe care îl avea. Ori de câte ori primea un pachet cu haine de acasă, îl oferea de îndată deținutului care era mai bolnav, iar el rămânea în zeghea lui ruptă. Sfântul a ales să se priveze pe sine de cele mai elementare lucruri și să renunțe până și la hrana sa, pentru a-i ajuta pe cei mai suferinzi dintre deținuți.

Fericitul Ilie îi ajuta pe cei care sufereau în urma torturilor la care erau supuși, preluând și normele lor de lucru pentru a nu fi din nou pedepsiți. Această forță imensă de dragoste și dăruire către celălalt i-a sfințit viața, fiind un model desăvârșit de smerenie, dragoste și bunătate.

După ce este eliberat în 1964, i se fixează domiciliu forțat la Bolintin unde va fi obligat să lucreze ca zidar. La 1 aprilie 1965, prin grija Patriarhului Justinian Marina, își reia slujirea preoțească la parohia Gârdești, din județul Teleorman. În 1970 este transferat la parohia Cucuruzu, din județul Giurgiu, unde slujește până la 1 ianuarie 1978.

Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea desăvârșită, și-a sfârșit viața aceasta pământească la 22 iulie 1983, pe un pat de spital, după o perioadă de suferință trupească, înconjurat de familia sa. Strălucind în dragoste și smerenie, s-a făcut vas curat primitor al darurilor dumnezeiești, al discernământului și al înainte-vederii, arătându-se astfel îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii și mare făcător de minuni.

După adormirea sa, la 15 ani de la mutarea la Domnul, trupul său a fost aflat întreg, binemirositor și frumos la vedere, numeroși credincioși alergând la cinstitele sale moaștele, prin care mulțime de bolnavi au primit tămăduire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Sfânta Maria Magdalena