A fost nevoie ca o mamă să fie pregătită pentru a-L naște pe Ziditor, pentru re-facerea din temelii a întregii umanități. Ea trebuia să fie fecioară, căci așa după cum primul om s-a născut din pământ virgin, tot astfel re-facerea trebuia să se petreacă printr-un pântece feciorelnic, iar nu dintr-o plăcere trecătoare, fie ea și legitimă. Așa trebuia să fie săvârșită nașterea Ziditorului, căci Dumnezeu a primit să Se nască pentru izbăvirea celui robit de plăcere. Cine a fost așadar vrednic de aceasta?

Un nou an bisericesc debutează toamna, pe 1 septembrie, pentru că, potrivit vechii tradiții iudaice, toamna a început istoria omului în raiul pe care i-l pregătise Dumnezeu. Iar prima sărbătoare pe care o găsim în calendar, pe 8 septembrie, este, deloc întâmplător, cea a Nașterii Maicii Domnului. Este fixată în ziua a opta pentru a arăta strânsa legătură pe care acest praznic împărătesc îl are cu mântuirea noastră, întrucât cifra 8 reprezintă, în teologie, simbolul vieții veșnice. După cele șapte zile ale creației, va veni, la sfârșitul lumii, ceea ce numim ziua a opta, când lumea va fi judecată și vom avea un cer nou și un pământ nou.

Avem, așadar, în fiecare an, ca primă sărbătoare, tocmai pe aceasta - numită în popor și Sântă Măria mică, spre deosebire de Adormirea Maicii Domnului, care este Sântă Măria mare - pentru că, prin nașterea Fecioarei se pune începutul mântuirii noastre. Întrucât tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, își trăgea obârșia din Natan, fiul lui David, iar mama sa, Ana, era din neamul lui Aaron, putem spune că Maica Domnului era, după tată, din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc. Nu este lipsit de semnificație acest amănunt întrucât Cel Căruia îi va da naștere, Iisus Hristos, este numit și Împăratul împăraților sau Marele Arhiereu. Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune că această naștere a Maicii Domnului este cu totul deosebită și unică în întreg Vechiul Testament. Cu toate că și alte femei au născut după ce multă vreme au fost sterpe, cum ar fi Sara, Rahila sau mama lui Samson, acestea toate au născut nu fete, ci băieți. Prima și singura care a născut fată a fost Ana cea stearpă și aceasta arată rolul, unic în istorie, care se pregătea pentru Maria, acela de a-L aduce pe pământ pe Mântuitorul.     

Cel mai adesea, Maica Domnului a fost numită în teologie ca fiind A doua Evă sau Eva cea Nouă, prin analogie cu numele de Noul Adam ce s-a dat lui Hristos, Cel ce a restaurat chipul omului căzut în păcatul strămoșesc. În cartea Facerii știm că există un blestem al lui Dumnezeu adresat șarpelui celui viclean: "Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul" (Facere 3, 15). Femeia de care se vorbește aici este Maica Domnului, cea despre care noi spunem, în acatistul închinat ei, că este "izbăvirea lacrimilor Evei". Căci dacă printr-o femeie, Eva, a intrat în lume păcatul, tot printr-o femeie, Fecioara Maria, a venit și mântuirea neamului omenesc. Eva a auzit de la Dumnezeu, înainte de a fi alungată din Eden, cuvintele: "în dureri vei naște fii", în timp ce Sfânta Fecioară a auzit din glasul arhanghelului: "Bucură-te cea plină de har!". Eva a mai auzit, tot în acel moment: "atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni", iar Maria a primit în inima sa cuvintele: "Domnul este cu tine!", căci ea nu a cunoscut bărbat, ci a fost umbrită de puterea lui Dumnezeu atunci când l-a zămislit pe Iisus.

Cinstirea Fecioarei Maria este mai presus de cea acordată oricărui om, indiferent de sfințenia acestuia, dar nu este mai presus de cea acordată lui Dumnezeu Însuși. Dincolo de argumentele scripturistice sau cele din scrierile Sfinților Părinți, ca temei pentru cinstirea care se cuvine să o acordăm Maicii Domnului este un lucru extrem de simplu și pe înțelesul tuturor: atâta vreme cât Îl mărturisim pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și Îl slăvim în rugăciunile noastre, nu putem să nu lăudăm și să nu cinstim pe Maica Sa! Căci cine poate să despartă pe Maică de Fiul său? Sau cum putem să ne amăgim că Îl iubim pe Dumnezeu, dar să vorbim despre Maica Sa ca despre o femeie oarecare? Există, din păcate, chiar între cei care se numesc pe sine creștini, unii care spun că Maica Domnului nu a fost decât o femeie virtuoasă, dar căreia îi neagă pururea fecioria. Cât de mare poate fi rătăcirea unora ca aceștia ne dăm seama și din faptul că până și musulmanii, deși nu-L mărturisesc pe Iisus ca Fiu al Dumnezeu, ci doar ca pe unul dintre marii prooroci, totuși în Coran menționează că Acesta S-a născut din Fecioara Maria în chip supranatural.

Despre Maica Domnului există, și în limba română, o literatură extrem de bogată. Cu toate acestea, abia acum a fost publicată (mai exact, luna trecută) o lucrare care să cuprindă toate informațiile esențiale despre viața sa. Volumul "Viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria", publicat de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, este, putem spune fără nici un fel de ezitare, cea mai completă lucrare despre cea care s-a învrednicit a primi în pântece pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. Dincolo de cantitatea impresionantă de informații (ce se regăsesc în cele 556 de pagini alb-negru și cele 48 de pagini color, cu ilustrații), volumul surprinde prin faptul că oferă cititorului toate sursele credibile ce ne vorbesc despre Maica Domnului. Sunt prezente trimiteri la Vechiul și Noul Testament, cuvinte ale Sfinților Părinți și ale unor scriitori bisericești, elemente imnografice, dar și acele surse apocrife care contribuie la elaborarea unei teologii mariologice. Iar pentru că trăim într-o epocă a vizualului (dar mai ales pentru că imaginea este folosită de Biserică din cele mai vechi timpuri, spre a transmite sau întări mesajul său), deseori se regăsesc în text trimiteri la anexele color ce cuprind icoane sau fresce reprezentative, fotografii ale unor locuri menționate în viața Maicii Domnului sau hărți ale locurilor pe unde a peregrinat pe acest pământ.

Este o carte eveniment, cu alură de enciclopedie, dar și cu o anumită căldură ce răzbate din modul în care sunt prezentate date dintre cele mai diverse, de la tâlcuiri de o uimitoare profunzime și sensibilitate până la plastice descrieri ale traiului de zi cu zi sau ale unor rânduieli specifice societății în care a trăit Fecioara Maria. Spre exemplificare, am să închei cu un cuvânt al Sfântului Fotie (de la pagina 38), care, în omilia sa la praznicul Nașterii Maicii Domnului, explică:

 

"După ce Dumnezeu a dăruit omului bucuria Raiului și stăpânirea asupra oricărui lucru din Grădina aceea, a găsit de cuviință ca acela care fusese investit cu o atât de mare autoritate, să fie disciplinat și învățat printr-o oarecare poruncă. Dar, chiar și după săvârșirea păcatului, Ziditorul nu a trecut cu vederea făpturile Sale, deși căzuseră într-o așa de mare greșeală. A fost nevoie, de aceea, ca una dintre Persoanele Sfintei Treimi să se facă om ca să arate că re-facerea, ca și facerea, a fost propria Lui lucrare. Astfel, întruparea presupune o mamă și o sarcină. Așadar, a fost nevoie ca o mamă să fie pregătită pentru a-L naște pe Ziditor, pentru re-facerea din temelii a întregii umanități. Ea trebuia să fie fecioară, căci așa după cum primul om s-a născut din pământ virgin, tot astfel re-facerea trebuia să se petreacă printr-un pântece feciorelnic, iar nu dintr-o plăcere trecătoare, fie ea și legitimă. Așa trebuia să fie săvârșită nașterea Ziditorului, căci Dumnezeu a primit să Se nască pentru izbăvirea celui robit de plăcere. Cine a fost așadar vrednic de aceasta? Cu siguranță a fost ea, cea născută în acea zi, în chip neobișnuit, din Ioachim și Ana, din rădăcina stearpă. A fost nevoie, chiar mare nevoie, ca aceea care din leagăn și-a păstrat trupul curat, sufletul curat și gândurile curate, să fie arătată ca Maică a Ziditorului. A fost nevoie ca aceea care a fost adusă de mică la Templu, care a călcat pe locuri necălcate, să se arate ca un templu viu pentru El, Cel care i-a dat viață. A fost nevoie ca aceea care s-a născut în chip minunat dintr-un pântece sterp și care a înlăturat ocara părinților ei, tot ea să îndrepte greșeala protopărinților ei. Căci prin ea, ca urmașă, a venit biruința asupra păcatului strămoșesc, pentru că ea a dăruit trup și a dat naștere lui Hristos, Mântuitorul neamului nostru".

 

Articol publicat inițial pe Doxologia