Despre genialitatea lui Petre Țuțea, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc azi 32 de ani, s-au scris și spus multe. Martori au fost contemporanii săi, dar și scrierile pe care le-a lăsat în urmă.

De abia după căderea comunismului românii au ajuns să cunoască vorbele și gândurile lui Țuțea, încarcerat de bolșevici timp de 13 ani pentru dragostea sa de patrie.

E bine de știut, însă, că și conducătorii statului român l-au onorat pe Țuțea. Și nu o dată.

Primul a fost Regele Carol al II-lea. Acesta i-a oferit „Coroana României” în grad de cavaler la 7 mai 1937. Trei ani mai târziu, tot Regele Carol îl onora cu diploma „Meritul comercial și industrial” cl.I. Era 9 mai 1940.

Peste un alt an, Petre Țuțea era onorat de ambii conducători ai țării: Regele Mihai I și Mareșalul Ion Antonescu. Acești i-au semnat împreună distincția de conferire a Ordinului „Steaua României” în grad de cavaler.

Ultima distincție a venit în 1943, tot în preajma sărbătorii naționale de 10 mai: „Coroana României” în grad de ofițer, la 9 mai 1943, oferită de regele Mihai și de mareșalul Antonescu.

Dovezile distincțiilor naționale au fost descoperite într-unul din dosarele de la CNSAS ale marelui economist și au fost publicate pe site-ul Mânăstirii Petru-Vodă - FOTO-DOCUMENTE mai jos.

Alexandru Florian, fost propagandist bolșevic de la Institutul Elie Wiese,l a încercat interzicerea lui Petre Țuțea în spațiul public invocând falsa acuza că acesta ar fi fost condamnat ca „criminal de război”, fără să știe că marele filosof a fost reabilitat de două ori de Justiția Română.

Totodată, în mai multe scrisori trimise de Emil Cioran lui Petre Țuțea, confiscate și păstrate de Securitate în dosarul filosofului creștin-ortodox răsplătit cu 13 ani de detenție, "scepticul de serviciu al unei lumi în declin” îi recunoaște, încă de la finele anilor ’30, genialitatea marelui său prieten.

Materialele au fost obținute din dosarele CNSAS de către regeretatul cercetător Eleodorus Enăchescu, prieten al Mănăstirii Petru Vodă, pe site-ul căreia acesta a publicat o parte din documentele istorice de mai jos, oferite cu generozitate și portalului MĂRTURISTORII, împreună cu alte două scrisori, cu totul inedite.

Spicuim din acestea:

"Suntem atât de singuri, încât nu mai putem colabora decât cu Dumnezeu. Este unicul meu gând și unica mea scăpare. (…) Eu sunt un Diogene care și-a stâns lămpașul, întâlnindu-te pe tine. În fine, un om. Și părăsesc și butoiul, ca să te îmbrățișez.”

"Sunt poate singurul care a priceput dimensiunea shakespeare-ană a ființii tale, precum îmi place să cred că ești singurul care ai pătruns incurabilul trecerii mele printre dobitoace. Îți scriu din orașul în care toate îndoelile sunt permise (Paris -n.n.), și care adaugă umbrelor mele un parfum de cangrenă. Sunt fericit că pot să stau aici singur, neînchipuit de singur, și că sunt departe de Balcanii în care numai tu justifici apariția soarelui.”

"De câte ori citesc câte un lucru inteligent mă gândesc la tine, iar claritatea ta vizionară, accentul patetic al înțelegerii tale, îmi trezesc imaginea unui secol al XVIII-lea meditând Apocalipsul.”

"Am o senzație de libertate infinită de câte ori mă gândesc că n’am ce învăța de la francezi. „Spiritul” începe unde sfârșește neliniștea lor. (…) O Românie legionară în câțiva ani de zile ar putea vorbi cu Franța fără nici un ton diplomatic, căci nimic nu provoacă aici complexe de inferioritate mai mari ca fenomenele de afirmare instinctivă. Franța n’are ce să opună forței în afară de paradox. La acesta apelează ea în toate eșecurile de politică externă și internă. Întrebarea ta stranie, dacă tot francezii sunt la putere, poate mai curând decât credem se va degrada într’o evidență. Franța este un tot ce tinde să devină nimic, România un nimic ce tinde… Dar, vai! am uitat că Pitpalac [Carol al II-lea] îi dă un curs funebru și ridicul.”

"Nu știu dacă te-ai îmbolnăvit vreodată de primăvară de mare, de întinderi. Este cazul meu. Dar pe când eu a trebuit să vin să le văd, tu le descoperi probabil în vocile lăuntrice. Și astfel între noi se interpune infinitul, care îți îngăduie independența de natură. Tu ești un Socrate oceanic. ”

"Regret timpurile în cari adevărurile ultime se spuneau pe la răspântii și în cari tu ai fost un pontifex maximum al gândirii”.

Vremuri care par să se fi întors, însă, momentan, fără un Român ca Țuțea…

Integral la INEDIT. Emil Cioran îi recunoaște genialitatea lui Petre Țuțea într-o serie de scrisori către acesta descoperite în Arhiva CNSAS

DOCUMENTE:

Mai multe documente la Mănăstirea Petru Vodă