Inspirat de primele fraze alcătuite de Sergiu Ciocârlan la începutul noii sale cărți intitulate Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Române. Părintle Visarion Iugulescu[1], înalț înainte de toate mulțumiri Domnului nostru Iisus Hristos pentru ajutorul dat fratelui scriitor creștin patriot cum puțini mai avem astăzi în lumea în curs de globalizare satanistă ce tinde să ne înghită. Cercetarea sa laborioasă deloc ușoară, întrucît, după cum mărturisește, a întîmpinat inerția, blazarea, moleșeala istorică pe care o traversează societatea românească (cf. p. 13), e cu atît mai meritorie, vădind lucrarea minunată a Duhului Sfînt în vremurile de prigoană neomarxiste pe care le trăim.

Evocarea Părintele Visarion Iugulescu, un mare misionar în vremuri de prigoană datorată IPS Serafim Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale și de Nord (pp. 19-21) și Cuvîntul înainte (pp. 23-38) semnat de pr. conf. dr. Nicolae Moșoiu pregătesc lectura prin calde aprecieri: Îi mulțumesc Mîntuitorului Hristos, Biruitorul morții, că m-a învrednicit să-l cunosc pe Părintele Visarion și să mă folosesc de cuvintele lui vii, din care mă inspir mereu,  respectiv: o carte atît de necesară […] un discurs echilibrat, pertinent, persuasiv. 

Cititorului onest i se pune la dispoziție reconstituirea cu acribie[2] a biografiei asaltate securistic de acțiuni compromițătoare asupra unuia dintre părinții duhovnicești eminenți ai românilor ce-și are un loc meritat alături de mai bine cunoscuții Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu, Sofian Boghiu, Ilie Cleopa, Benedict Ghiuș, Constantin Galeriu ș.a. În ultimul capitol al reușitului său demers Sergiu Ciocârlan scrie: Investigația pe care am întreprins-o asupra vieții și activității pastoral-misionare a Părintelui Visarion Iugulescu are în principal rolul de a scoate la lumină adevărul istoric, iar în subsidiar, o funcție demitizatoare (v. Moștenirea duhovnicească a Părintelui Visarion Iugulescu, p. 282). Mai precis, cartea se vrea o alternativă la referințele editoriale de pînă acum datorate fie unor fețe bisericești precum pr. Simeon Adrian, diac. P. I. David, pr. David Pestroiu, ierom. Adrian Făgețeanu, ierom. Mihail Stanciu, pr. Matei Vulcănescu, fie unor laici între care se găsesc Sorin Dumitrescu și Răzvan Codrescu, toți aceștia amăgiți de haloul biografic zvonistico-defăimător înadins creat și întreținut de securitate înainte și după 1989.

Sergiu Ciocârlan a cercetat dosarele ACNSAS, fond Informativ, găsind nu mai puțin de treizeci de informatori ascunzîndu-și delațiunile sub felurite nume conspirative: „Florică", „Vlad", „Adam Marcela", „Nae Vasile", „Dîmbovița", „Filimon", „Dima", „Marian", „Daniela", „Sandu Marin" ș.a. Dintre aceștia, doar „Sandu Marin", în nota datată 3 iunie 1987, se apropie de adevăr, schițînd un portret colectiv celor formați de Părintele Visarion Iugulescu: Nu cîntă nicio cîntare din Oastea Domnului, sînt ascultători, se spovedesc, se împărtășesc […] De altfel, toți au servicii, toți sînt în cîmpul muncii și nu lipsesc de la servicii duminica, cînd sînt convocați la lucru, pentru a veni la biserică, deci sînt loiali și față de Stat, fiindcă spun ei că așa i-a învățat, să fie supuși și ascultători. Părintele Visarion n-a apărut niciodată în mijlocul lor aici în biserică (v. p. 267).

Cu totul altceva constatase la 31 ianuarie 1982 „Daniela": Înainte de a ajunge la sfinția sa, ni s-a spus că este „făcător de minuni" și mai ales că are „turmă mare", foarte mult tineret, studențime și intelectuali, și cei ce au dat bani de rugăciuni la acesta, au cunoscut „ajutor" în orice nevoie. M-am lăsat și eu influențată, ba chiar m-am arătat amatoare să cunosc acest [sic!] părinte „făcător de minuni", pentru că am vrut să cunosc  ce influență și ce metode folosește acesta de atrage atîta lume, căci am întîlnit acolo oameni din: București, Fetești, Slobozia, Călărași, Bacău, Piatra Neamț, Timișoara, Oradea, Suceava      ș. a., și vin foarte mulți. Am asistat la slujba liturghiei, apoi la o cuvîntare rostită de Visarion, care a fost – cum s-ar zice – „pe cinste și adevărată", dar ce-a mai urmat după slujbă, n-a mai fost deloc „pe cinste", fiindcă nu aparținea religiei și m-am mîhnit mult cînd am văzut cît de plini de daruri bisericești (icoane, cruciulițe, tămîie ș. a.) sînt acești preoți-falși, și toate le au cu aprobarea patriarhului; pe cîtă vreme, în bisericile noastre (religia aprobată și… care apără interesele țării), nu sînt nici măcar lumînări, ca să nu mai vorbim de celelalte. Iată de ce atîta lume se adună la astfel de preoți și în astfel de biserici, căci aici nu-i loc să te miști de mulțimea de oameni și în special de tineret. (V. pp. 196-197. Am păstrtat nemodificate și nemarcate erorile de punctuație, de sintaxă etc. Atenționarea [sic!] aparține autorului).

Adevărul scos la iveală de acest volum este că Visarion Iugulescu a fost un Părinte duhovnicesc, care nu a alimentat un fals orizont de așteptare, nu a dat curs acelei speranțe politice iluzorii în capcana căreia au căzut foarte mulți, ci doar și-a asumat misiunea Samarineanului milostiv, manifestînd milă, durere, dragoste față de suferințele omului contemporan (p. 269).

Într-o mai mică măsură decît alt părinte prigonit, Nil Dorobanțu, părintele Visarion Iugulescu a fost nevoit să peregrineze prin diferite așezăminte monahale și bisericești: Balaciu, Ghighiu, Cernica, Bunea (schit), Crasna, Căldărușani, Pustiul Cerbilor, Snagov, București (Biserica Sfîntul Nicolae Sîrbi), sau să predice după Sfînta Liturghie la mînăstirile Țigănești ori Zamfira; la bisericile din București – Cărămidarii de Sus-Grozăvești, Parcul Ghencea I, Sf. Nicoale Negustori, Sf. Nicolae Broșteni – la biserici din alte localități: Afumați, Buzău – Sf. Dimitrie, Tîrgoviște – Simileasca, Brașov –Turcheș, Tulcea – Ciucurova, Fîntîna Mare etc. I se contura treptat portretul unui monah recalcitrant, nestatornic, predispus la vagabondaj. Sergiu Ciocârlan psihanalizează exact: Din punct de vedere logic, în orice epocă, un monah misionar și mărturisitor reprezintă o tipologie derapantă. Societatea noastră, infestată cu narațiuni ideologizante, devine extrem de vulnerabilă în judecățile de valoare pe care le emite. Similitudinile epocii comuniste cu cea postdecembristă nu sînt foarte multe, dar par edificatoare. Logica societății actuale reclamă inutilitatea monahismului, în primul rînd fiindcă acesta nu este invenția omului. (V. pp. 123-124). Adeseori, a fost obligat să se confrunte cu sine însuși, prins între ascultarea administrativă (adaptarea) și mărturisirea pastoral-misionară (vocația). Tragic este că-i înconjurat de oameni care nu-l înțeleg, nu-l acceptă, nu-l girează. Toți îl constrîng la ascultare administrativă, la a se conforma, la a fi acel călugăr subaltern, chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea misiunii și a mărturisirii (p. 126). Retras în sihăstrie, revine convins că nu poate renunța la idealul său, la vocația sa. Cultura monastică, în esența sa, presupune inadaptabilitate. Nu neascultare, ci inadaptabilitate. Contextul ideologic impune samavolnic o accepție reducționistă a monahismului, exprimarea sa limitată, handicapul funcțional al eclesialității. De aceea, problema care stă înaintea lui […] este cum să păstreze Duhul vieții, nu norma trasată administrativ-politic (p. 127).

Cercetînd învățăturile omului lui Dumnezeu (cf. Visarion Iugulescu, Predici: „Pîine și apă pentru suflet", Brașov, Editura Transilvania Expres, 2007), ascultîndu-i chemarea: […] „frați creștini, veniți să ascultați Cuvîntul lui Dumnezeu! Primiți-L, cei bolnavi și vă veți tămădui, primiți-L cei învrăjbiți, cei fără pace și veți primi pace în casă și între voi, soți și copii; primiți-L și hrăniți-vă cu El!" (p. 184), înțelegîndu-i mesajul: „Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, l-a tămăduit pe slăbănogul din Capernaum și i-a întins mîna Sa părintească; El și astăzi întinde mînă de ajutor altor slăbănogi și deznădăjduiți prin Biserica Sa, prin persoana preoților evlavioși, care-i cheamă să vină la spovedanie, să li se ierte păcatele, să li se lumineze sufletele și să se tămăduiască toate bolile sufletești și trupești" (p. 185), vibrăm  pătrunși de actualitatea frazelor sale. Realizăm, totodată, resorturile satanice ale securiștilor și ale informatorilor care persecutau pe un slujitor al altarului cu un asemenea har: „Avem nevoie să spălăm trecutul, haina sufletului, haina botezului cea murdărită, ruptă, cîrpită, peticită, urît mirositoare. Dacă ni s-ar deschide ochii sufletului să ne vedem unul altuia haina aceasta a sufletului, ne-am mira, ne-am îngrozi cît de goi și de peticiți, de murdari și de ticăloși sîntem. Dar, iubiți creștini, să știți că haina aceasta nu se repară, nu se spală cu orice, ci trebuie pocăință […] [Deci] ia hotărîrea, apoi mergi și te spovedește să scoți afară tot nămolul, răul […] Dacă ai scos afară tot nămolul, tot răul de pe haină, plîngi, fă metanii, roagă-te cu căință și ferește-te ca să nu mai adaugi, să nu mai greșești în aceste păcate mari, grele, păcate de moarte" (pp. 185-186). Viu răsună în minte și-n inimă, grație harnicului Sergiu Ciocârlan, cuvintele acestui luminos terapeut: „Lepădați-vă de lucrurile satanei, căci acestea sînt cauza tuturor bolilor sufletești și trupești! Cine vrea să se tămăduiască cu adevărat, să observe ce piedici îi stau în cale de nu poate primi tămăduirea, ce patimă îl ține legat și să se lepede cu desăvîrșire pînă nu e prea tîrziu" (p. 187). Urgent le-ar trebui împărtășit un ideal veritabil atît tinerilor #rezist, cît și tuturor politicienilor de astăzi ce neagă tradițiile luptînd „progresist" să ne aducă „libertățile" occidentale și să combată infantil prin mascare și distanțare îmbolnăvirea covidică, anume „idealul creștinului adevărat [care] este sfințenia. […] Această sfințenie este un fluviu de viață care caută să rupă digurile și să inunde lumea […] A fi sfînt înseamnă a fi prins de Fiul, atras de Tatăl și legat de Duhul Sfînt, legat în sfințenie. Așa se stabilește între om și Dumnezeu un schimb, o comunicare de viață și de sfințenie" (pp. 187-188). Biserica văzută de „autoritățile sanitare" actuale ca focar de infectare încornorată, e realmente spital duhovnicesc – comentează Sergiu Ciocârlan învățăturile preotului Visarion Iugulescu – Aici vin „toți cei osteniți și împovărați", „cei prădați" și „căzuți între tîlhari". Fiindcă nu pot veni singuri, sînt aduși de cel care are milă. (V. p. 186). Unul dintre acești samariteni milostivi a fost, în timpul regimului comunist-ateist, părintele cel prigonit; la fel este, pe urmele aceluia, Sergiu Ciocârlan, în vremea noastră, aflată sub asaltul ideologiei neomarxiste. Prin cartea aceasta admirabilă și necesară, scriitorul ne alină durerile sufletești provocate de neostoita sete de putere și de control global care-i devorează pe uneltele drăcești ce-au cutezat să declanșeze cel mai amplu atac terorist-biologic al deceniului.

Spre a dovedi anvergura lucrării pastoral-misionare a părintelui Visarion Iugulescu, exemplar concretizate prin comunitatea eclesială de la Biserica Sfîntul Nicolae-Sîrbi din capitală (depășită, după opinia mea de bucureștean trăitor al acelei epoci, doar de aceea de la Biserica Sfîntul Silvestru, unde slujea și predica părintele Constantin Galeriu), mă bucur că pot cita pentru cititorii acestor însemnări o pagină dintre cele preluate de scormonitorul cercetător din scrisorile de recunoștință ale creștinilor învăluiți de excepționala putere taumaturgică a providențialului slujitor:

„Preacuvioase Părinte Visarion, mă numesc Vâlcu Dumitru și sînt preot în județul Tulcea. Am crescut din copilărie în dreapta credință. Deși am audiat multe predici ale unor preoți cu renume, deși am citit multe cărți religioase, cînd am avut ocazia să ascult și eu o casetă a Sfinției Voastre, m-a impresionat foarte mult, încît am zis că nu poate să existe pe fața pămîntului un asemenea om ca să predice așa. După ce am auzit multe predici ale Sfinției Voastre, ardea inima în mine să vă cunosc, lucru care nu a fost posibil pînă în 1980, cînd v-am cunoscut predicînd în biserica în care ați slujit și unde v-am cunoscut întreaga comunitate, pe care și acum o conduceți. În ziua în care v-am văzut întîia dată, mi-ați rămas în minte și în inimă ca o persoană nepămîntească. Fiind elev la Seminar în București, aveam posibilitatea să vă întîlnesc mai des. Apoi, în anul 1984, după ce mi-am luat parohia în primire, ați venit la noi acasă. Cine poate spune cîte lacrimi de bucurie am avut cînd v-am văzut chiar lîngă casa noastră! Stînd de vorbă, m-ați privit în ochi și mi-ați citit toată durerea sufletului meu. Eram căsătoriți de doi ani și nu aveam încă un copil, lucru pe care Sfinția Voastră l-ați simțit cu duhul și mi-ați zis: «La anul, pe vremea asta, veți fi trei!», lucru care m-a bucurat nespus de mult și mare a fost bucuria mea și a soției mele. Au trecut apoi două luni și ne-am întîlnit iarăși cu Sfinția Voastră. Atunci i-ați dat soției mele trei crini și i-ați zis: «Și cu treaba aceea rămîne așa!». În anul 1985, exact în ziua în care ne-ați zis că vom fi trei, am făcut botezul unui băiețel pe numele celui care ne-a prezis, și anume Vasile [numele mirenesc al părintelui – nota mea, M. F.]. Această minune grozavă, văzută și trăită de mine, am mărturisit-o tuturor necredincioșilor și chiar în predică, pentru întărirea creștinilor și aprecierea pe care o am față de Sfinția Voastră, ca un mare predicator și om al lui Dumnezeu, trimis pentru aceste timpuri atît de grele, pentru cei ce vor să mărturisească pe Hristos." (V. pp. 191-192). Cred că trebuie să adaug, preluînd din nota autorului, că pruncul născut în 1985 ca încununare a rugăcinilor părintelui Visarion Iugulescu voită de Domnul nostru Iisus Hristos a ajuns, la rîndul său, preot.

Ei bine, pe unul ca acest ieșit din comun slujitor al altarului, căruia i-au mai trimis mesaje emoționante de mulțumire Floarea Stănilă, Ioana Ungureanu și alții (cf. „Scrisori de recunoștință către Părintele Visarion Iugulescu" – de pe o casetă aflată într-o colecție personală pe care îmi permit a o recomanda grabnic publicității!) îl urmărea cu înverșunare satanică securitatea! Dacă în numele acestei atitudini ideologice (admit: explicabilă în vechiul regim ateist) l-au persecutat pe părinte pînă-n 1989 oameni fără credință-n Dumnezeu, în urma răsturnării revoluționare manipulate de aceeași omniprezentă securitate a fost rînduit ca abia la treisprezece ani de la trecerea în 2008 la Domnul Iisus Hristos a preotului Visarion Iugulescu să apară scrierea lui Sergiu Ciocârlan.

Ce-ar mai putea adăuga nevrednicul cronicar, care, în virtutea profesiei sale, a însemnat pe exemplarul dăruit cu generozitate de autor 84 de abateri de limbă[3], 54 de punctuație[4], 23 de erori tehnoredacționale și 16 de grafiere?…

Nu cred să existe o mai bună încheiere a acestor însemnări decît chemarea ce răsună dintre filele acestei cărți de căpătîi „Treziți-vă, fraților! Haideți să mergem la Iisus! Iată-L că ne așteaptă cu brațele deschise să ne ierte păcatele, să ne primească pe toți, să ne facă fii și părtași ai împărăției cerurilor! Lepădați-vă de toate lucrurile diavolului!…" (p. 273).

Mihai Floarea

București, 20-26 făurar 2021

„Revista de lingvistică și cultură românească” nr. 27, mărțișor 2021 

 

[1] Brașov, Editura Art Soleil, 2020, carte tipărită cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord (cf. p. 4).

[2] Autorul scrie peste tot „acrivie", dar eu prefer această formă livrescă a adjectivului.

[3] De exemplu: „o mutație criteriologică care a servit consensului…", „era încadrat ca și cîntăreț", „Duhul Sfînt, Mîngîietorul, care a fost trimis", „cu mult entuziasm să facă catehizare", „pe care o am ca și patroană", „omenirea […] are nevoie Samarineanul milostiv să o ajute", „avusese posibilitatea de face practică", „supraveghere […] a locuințelor și a locurilor de muncă a unor elemente", „o serie întreagă de locașuri de cult-victime", „supus oprobiului public", „agentul […] se întîlnea în aceeași locație", „starea de sănătate spirituală care a avut-o dintru început", „o zonă care-i este foarte proprie", „deosebit de important este […] stăpînirea minții, păstrarea ei în cele curate", „să transmită determinarea lui în viața duhovnicească" etc.

[4] De pildă: „conducerea Mănăstirii […] din Balaciu, înainta o adresă", „Aporia, care rezulta, era următoarea", „cu mențiunea că dacă nu se va conforma va fi deferit Consistoriului" etc.

Rezumat

Cartea înfățișează în lumina adevărului exemplara lucrare pastoral-misionară a părintelui Visarion Iugulescu desfășurată, între altele, și la Biserica Sfîntul Nicolae-Sîrbi din capitală. Prigonit de regimul ateu, părintele duhovnic și-a continuat curajos misiunea predicînd ca invitat în biserici din București și din diferite localități. Cîteva dintre învățăturile sale sînt redate de către autorul volumului ca argumente spre a se înlătura falsa imagine creată de securitate înainte de 1989. Autorul a întreprins o amplă documentare prin diferite arhive, contribuind hotărîtor prin demersul de față la alcătuirea biografiei reale a pr. Visarion Iugulescu.