V i c l e i m
(Vicleim – patru scene – Scrisă pentru copiii și nepoții mei, ca să-l joace de Crăciunul anului 1941)
„Tata a scris pentru noi acest „Vicleim”, prelucrând tema nașterii
lui Iisus, întâlnită și în teatrul popular, sub același nume – Vicleim,
Vifleim sau Viflaim. Sunt patru acte, patru scene „scrise pentru copiii
și nepoții mei, ca să le joace de Crăciunul anului 1941”. Acesta este
subtitlul notat de tata pe dosarul în care mai păstrez și astăzi textul
Vicleimului, desenele, explicațiile și indicațiile „regizorale” date de
el.” (Măriuca Vulcănescu)
„Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung și așteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfășura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în piețe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea și în care fiecare avea un rol bine stabilit.
Cred că a scris Vicleimul ca să-și arate dragostea față de noi și grija de a ne învăța să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a nașterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăiești ca pe ceva irepetabil și unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbați, e drumul anevoios al Magilor, la sfârșitul căruia găsești împlinirea.”
CHIPURILE
Trei crai de la Răsărit
Baltazar
Spirică
Poartă mustăți și barbă, de câlți ori de iarbă. E îmbrăcat într ‘un halat; decorat și înstelat.
Și mâna lui de maur, poart ‘un bulgăre de aur.
Melchior
Măriuca
E chior. Are barbă de fuior. Cu stânga ține un ulcior. Poartă șalvari și ochelari și un halat înstelat și decorat. Pe cap, poartă potcap de hârtie ascuțit, peste el coroană de carton poleit și totul învelit într ‘un turban făcut dintr ‘un tulpan. În dreapta are un ochian.
Gaspar
Sandra
Negru, tuciuriu, smolit, cu dop ars de un chibrit. Poartă și el un halat decorat și înstelat
și un turban făcut dintr ‘un tulpan. Și ca nimic nespus să nu rămăie,
în mâna lui de lămâie are un vas cu tămâie.
Curtea lui Irod
Irod
Năică
E cam nerod. Poartă haine împărătești și mustăți mari ungurești,
care se apleacă ‘n jos când privește fioros.
– Poartă coroană regală făcută de poleială.
Irodiada
Vivi
E frumoasă și are rochie de împărăteasă. Peste părul de beteală, poartă coroană de poleială.
Un soldat
Charlie
E îmbrăcat ca tot natul, dar poartă, drept cască, o mască și pentru crimă,
are spadă de scrimă.
Oastea Domnului
Îngerul
Ioana
Dalb, îmbrăcat în alb, în halat înstelat de gradel și drept aripi poartă legate din spate și de mâini două prosoape albe la fel. Sau dacă vrei să dai de cheltuială, are aripi aurite de poleială. Pe cap are o aureolă legată de frunte cu o banderolă, de carton aurit, poleit la fel.
Și drept singură așezare, îți trebuie tot timpul în fund, o pânză
mare, pe care să fie pictate câteva stele argintate și la mijloc, să se
vadă, o stea mai mare, cu coadă. Drept stea poți să pui un felinar de
pom de Crăciun, sau o lampă de buzunar. La Irod și Irodiadă,
două jețuri ca să șeadă. Și când umblă Magii „ Velerim”, lumina trebui să cadă pe-o criptă din Vicleim.
| SCENA I
O răspântie. Trei drumuri. O stea. Craii Melchior (vine prin dreapta și vede pe Baltazar care Cine ești? De unde vii? Baltazar Eu sunt Baltazar, Melchior De-i adevărat, Baltazar Astă noapte ‘n vis, Melchior Eu sunt craiul Melchior, Baltazar Ochii mei par’că s’au deschis, Melchior Nu vrei să mergi atunci cu mine, (se aude un sgomot) Baltazar Ba vreau! Melchior Dar ia stai! Cine vine? (Gaspar intră prin stânga) Gaspar V’am ascultat vorbind (tainic, către ceilalți, care se apropie Dar aici i-un cui, Baltazar (se dă înapoi înspăimântat) Vai, dar cum se poate? Melchior (acelaș joc) Vorbești fără șir! Gaspar (tainic, apropiindu-i iarăș) Asta-i o minune, (Se aprinde steaua pe cer). Baltazar Uite steaua, s’a mișcat! Melchior Par’că s’a și apropiat! Gaspar Uite steaua! Ce mai stea! (Pleacă prin fund, spre stânga și în
SCENA II Un palat. Două tronuri. O straje. Irod Irod Irodiadă, Irodie Soldatul Ce să fie stăpâne? Au venit Irodiada Cine să fie oare, cine? Irod Aduceți-i aici degrabă, Soldatul Iată-i! (Magii vin, se închină lui Irod). Irod (către Magi) Trei crai de la Răsărit,
Baltazar Am plecat din Assiria, Melchior Pertida, Gaspar Etiopia, Melchior Ca să aflăm pe Messia, Gaspar Cel prezis de Eremia. Melchior Semn în cer s’a arătat, Gaspar Și din fund de Răsărit, Melchior Să-l aflăm și să-l urmăm. Gaspar Dar aici dac’am ajuns, Melchior Semnul dacă-l știi ceti, Irod Eu sunt Irod împărat, Gaspar Prea luminate împărate, Irod Ce mă tot amăgiți cu proorocia? Baltazar Pentru asemenea știință, Irodiada De ce știință și de ce semne Irod Eu știu ce-am apucat, Irodiada Regele ‘n văzul tuturor e uns; Irod Una să știți: Eu apăr ce-am preluat, Melchior Chiar de vei cuteza, să știi că-i greu, Irod (poruncitor, către ostaș) Soldați înarmați! Degrabă îi luați, (Soldatul se repede spre Magi. Irod Ce semne ciudate! Irodiada (pentru sine) Dar dacă vor fi având dreptate? (către Irod) Împărate, Prea luminate, Irod (reculegându-se, către Magi) Voi zeii zeilor,
(Magii ies) Soldați înarmați, (către Irodiada) Acum, cu toată știința lor, (în timp ce se schimbă scena,
SCENA III La ieslea din Vicleim. Întunerec. Magii dorm sub Baltazar (deșteptându-se) Credeți că mai avem mult de umblat, Melchior (la fel) De când am fost plecați de la Irod, Gaspar (urmând) Dar steaua de sub nori nu vrea să iasă, (Se aprinde steaua deasupra, luminând și pe
Îngerul Voi, trei Crai de la Răsărit, Magii (cad în genunchi și cântă: „O ce Baltazar (înaintând spre lumină) Stăpâne, eu sunt craiul Baltazar, Melchior Eu smirnă ti-am adus.
Gaspar Și eu tămâie, Îngerul (către Magi) Trei Crai de la Răsărit. (către mumă) Iar tu Iosife și Mărie,
(în timp ce se schimbă scena, se aude
SCENA IV Palatul lui Irod din scena a II-a. Irod și Irod Soldați fără minte, ce-ati făcut, Soldatul Stăpâne, porunca ți-am ascultat Irod (deznădăjduit) Așadar, e viu, Împăratul, viu! Soldatul (aspru) Nu-ți mai putem ajuta cu nimic.
Irod (rugător și sfâșietor) Irodiadă, vino-mi tu în ajutor, Irodiada (ca de piatră) Nici eu nu am nici o putere să-ți ajut. (Se aud afară țipete de copii) Irod Vai de mine, vai ce viată amară! Îngerul (luminându-se, deodată, către Irod) Așa e, dac’ai mâniat pe Domnul! Irod Doamne, credeam că rostu-mi pe pământ Îngerul (întorcându-se spre lumea care privește) Iar voi, care astă-seară ascultați, (Se stinge lumina și se aude cântând: sfârșit
|
|
Descărcați de aici:
Mircea Vulcanescu – Vicleim – PDF - Editura Crater
Măriuca Vulcănescu
„Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung și așteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfășura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în piețe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea și în care fiecare avea un rol bine stabilit.
Tata a scris pentru noi acest „Vicleim”, prelucrând tema nașterii lui Iisus, întâlnită și în teatrul popular, sub același nume – Vicleim, Vifleim sau Viflaim. Sunt patru acte, patru scene „scrise pentru copiii și nepoții mei, ca să le joace de Crăciunul anului 1941”. Acesta este subtitlul notat de tata pe dosarul în care mai păstrez și astăzi textul Vicleimului, desenele, explicațiile și indicațiile „regizorale” date de el. Am jucat Vicleimul, povestea drumului magilor care-l căutau pe Pruncul Iisus, doar în 41 și 42, apoi războiul și alte întâmplări au făcut să nu-l mai putem juca. Dar, dacă mă gândesc acum la acei ani, cred că acelea au fost cele mai frumoase Crăciunuri din viața mea și a surorilor mele, Vivi și Sandra, și din viața familiei noastre. Am jucat sceneta în fața rudelor adunate în salon. Eu am fost magul Melchior, Sandra a fost Gașpar, iar Vivi, sora mai mare, din prima căsătorie a tatii, era Irodiada. Celelalte personaje erau jucate de verii noștri și de un vecin, care a devenit peste ani cumnatul meu, căsătorindu-se cu Sandra.
Mariuca, Sandra, Vivi
Iar tata, bineînțeles, a fost nu numai autorul textului, dar și corepetitorul, și regizorul, scenograful și sufleurul. El a fost sufletul acestui joc al nostru, sufletul întregii sărbători și, chiar dacă era ocupat, căci era subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe, își făcea timp pentru toate aceste pregătiri. Și ca să închei acest răspuns, cred că a scris Vicleimul ca să-și arate dragostea față de noi și grija de a ne învăța să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a nașterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăiești ca pe ceva irepetabil și unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbați, e drumul anevoios al Magilor, la sfârșitul căruia găsești împlinirea.”
Surse: Sf. Ioan Iacob Hozevitul
MĂRTURISITORII / Cuvântul Editorului de pe coperta a IV-a a minunate lucrări editate de dl. Ion Papuc la Editura Crater:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.