

În fiecare zi mă rog să fiu învins de Tine...
Altfel nu pot să birui moartea care sunt...
E-o răzvrătire cosmică în pulsul vieții mele
de șarpe care-nghite și pământ și stele
și-mi mușcă inima mereu cu propriul gând....
În fiecare zi mă rog să fiu învins de Tine...
Chiar de Te mint și cu această rugăciune
cu ea îmbrățișez cuvântul Tău și-aștept
din el să-mi crească viața Ta în piept
și să străpungă fiara care crește-n mine!...
În fiecare zi mă rog să fiu învins de Tine...
Pe crucea Evangheliei sufletul mi-am pus
să-l răstignească tot ce ai făcut și-ai spus...
Și ca din leul sfâșiat de Samson, și din mine
să curgă-n lume mierea Iubirii lui IISUS....
ÎN URMA TA
În urma Ta colindele s-au stins
și viața a-nceput, din nou, să doară...
Numai în Evanghelii încă ninge
cu lumea ce din iesle-o să răsară...
În urma Ta colindele s-au stins
și azi lumina vieții nu mai cântă...
Ne este dor de Tine ca de-un vis
ce face viața limpede și sfântă...
În urma Ta colindele s-au stins
și Pomul de Crăciun se face Cruce...
Miroase lumea a copil ucis
ce-și iartă ucigașii și se duce...
În urma Ta colindele s-au stins
și viața ni se-ntoarce în noroi...
Dar când citim în Evanghelii ce mai faci
simțim cum crește Dumnezeu în noi...
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.