La Festivalul Mondial de Poezie Mihai Eminescu, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a conferit Medalia de Aur Dionysius Exiguus poetului Knut Ødegård, Președintele Academiei Norvegiene de Literatură. IPS Teodosie, Ambasador Cultural ”Mihai Eminescu”

De Prof. Constantin Barbu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La Festivalul Mondial de Poezie Mihai Eminescu, în ediția a XIII-a, desfășurată între 10-15 iunie 2024, au luat parte zeci de scriitori din întreaga lume, mulți dintre ei celebri în țara lor și pe mapamond.

Astfel, au fost prezenți în Craiova poeți din Portugalia, SUA, Israel, Argentina, Chile, Serbia, Polonia, Guatemala, Mexic, Nepal, Canada și Norvegia.

Din Norvegia a participat academicianul Knut Ødegård, un mare poet de azi al Europei.

Knut Ødegård (născut în Molde, Norvegia, 1945) a studiat teologie și filologie, fiind student la Universitatea din Oslo și la Universitatea din Cambridge. A publicat zeci de cărți de poeme, poeziile sale fiind traduse în peste 40 de limbi. În norvegiană, opera sa este impresionantă:

„Drøymaren, vandraren og kjelda. Lyrikk. Noregs Boklag, 1967 Konsert i eit kvitt hus. Lyrikk. Noregs Boklag, 1968 I pensjonatet. Lyrikk. Noregs Boklag, 1970 Det mørke regnet. Lyrikk, Aschehoug, 1972 Einar Bragi: Regn i mai. Gjendikting, Noregs Boklag, 1973 Færøysk lyrikk. Gjendiktningar av færøysk notidslyrikk med essay. Aschehoug 1974 Gyula Illyés: Dikt i utval. Gjendikting (s.m. Vince Sulyok). Aschehoug, 1974 Fuglen og draumen. Barnebok. Noregs Boklag, 1974 Ólafur Jóhann Sigurðsson: Ved brunnane. Gjendikting. Aschehoug, 1976 Hoggormen. Skodespel. Dreyer, 1977 Vind gjennom Romsdal. Lyrikk. Noregs Boklag, 1978 Bjørnstjerne Bjørnson, i utvalg av Knut Ødegård. Dikt. Den norske Bokklubben, 1979. Broder Eysteinn: Lilja. Gjendikting med essay. Tiden Norsk Forlag, 1980 Einarr Skúlason: Geisli. Gjendikting med essay. Tiden Norsk Forlag, 1982 Biesurr, laksesprang. Lyrikk. Cappelen, 1983 Ørneblodet. Ungdomsbok. Tiden Norsk Forlag, 1983 Gudehovet. Ungdomsbok. Cappelen, 1984 Leid Henrik Ibsen ad Petri Gaut. Essay. 1989 Moderne islandske dikt. Gjendiktingar med essay. Samlaget, 1990 Kinomaskinist. Lyrikk. Cappelen, 1991 Molde, mitt Molde. Dikt og prologar. Molde kommune, 1992. Island, øya mellom øst og vest. Sakprosa. Aschehoug, 1992 Buktale. Lyrikk. Cappelen, 1994 Matthias Johannessen: Om vindheim vide. Gjendikting. Cappelen forlag, 1994 Dikt i utval (v/Kolbeinn Falkeid og Edvard Hoem). Lyrikk. Cappelen, 1995 Milan Richter: Røter i lufta. Gjendikting med essay. Cappelen, 1996 Missa. Lyrikk. Cappelen, 1998 Island. Fra saga til samtid. Sakprosa. Aschehoug, 1998 Matthías Johannessen: Salmer i atomalderen. Gjendikting. Cappelen, 2002 Nysilt. CD s.m. Inger Johanne Brunvoll Band, 2002 Stephensen-huset. Lyrikk. Cappelen, 2003 Ödön von Horváth: Historier frå Wienerskogen. Drama. Samlaget, 2003 Kringsjå. Dikt i utval (v/Thorvald Steen). Lyrikk. Cappelen, 2005 Grøne dikt. 9 moderne irske lyrikarar. Antologi. Gjendikting med essay (s.m. Jostein Sæbøe). Cappelen, 2005 Står om enn tårnene faller. Kyrkjespel i høve Molde domkyrkjes 50-års jubileum. 2007 Jóhann Hjálmarsson: Storm er et vakkert ord. Gjendikting. Solum forlag, 2007 Knut A. Ødegård sen.: Kornåker under himmelen. Dikt og essay. Fræna kommune, 2009 Det blomstra så sinnssjukt. Lyrikk. Cappelen Damm, 2009 Åsmund Sveen: Guten låg i graset. Dikt i utval ved Knut Ødegård og Knut Imerslund, 2009 Glacovi od cever, covremena, norveska poesija, moderne norsk lyrikk på makedonsk, utval, redigering og innleiingsessay (s.m. Yasminka Markovska). Struga, 2009 Friedrich Schiller: Don Carlos. Gjendikting. Samlaget, 2010 Eksempelet Island: om hvordan nykapitalismen angriper et folk. Sakprosa, red. og artiklar. Arneberg forlag, 2010 Olav den hellige. Spor etter helgenkongen. Essays og gjendiktingar (s.m. Lars Roar Langslet. Forlaget Press, 2011 Mennesket i sorteringssamfunnet. Sakprosa, red. og bidrag. Arneberg forlag, 2011 Fine spinn av draumar. Makedonske dikt. Antologi. Gjendiktingar og essay (s.m. Yasminka Markovska). Dreyers forlag, 2011 Edda-dikt I, Voluspå og Håvåmål. Gjendikting, essay og kommentarar. Cappelen Damm, 2013 Edda-dikt II, Gudedikt. Gjendikting, essay og kommentarar, Cappelen Damm, 2014 Liabonden. Prosatekstar. Via Media 2014. Gerður Kristný: Blodhest. Gjendikting med essay. Nordsjøforlaget, 2014. Edda-dikt III, Heltedikt 1. Gjendikting, essay og kommentarar. Cappelen Damm, 2015 Drankarar og galningar. Dikt i utval (v/Endre Ruset og Steinar Opstad). Cappelen Damm, 2015 Edda-dikt IV, Heltedikt, del 2. Gjendikting, essay og kommentarar. Cappelen Damm, 2016 UFO og englar over Holmarka. Prosatekstar. Via Media 2016 Tida er inne. Lyrikk. Cappelen Damm, 2017 Missa. Lydbok. ebok.no, 2017, Fuglespråk, roman. Cappelen Damm, 2019. Sirkusdirektøren - og andre dikt, lyrikk, Cappelen Damm, 2020. Teikn i sol og måne, prosatekster, Via Media, 2022." (apud Wikipedia)

Opera sa a fost încununată de premii și medalii în Norvegia, Macedonia, Mongolia, Israel, Islanda, România.

De asemenea, amintim:

„Bastian Prize (1984) by the Norwegian Association of Literary Translators

Norway Anders Jahre Cultural Prize (2001)
 Slovakia Jan Smrek Prize (2009) for his literary work in Bratislava, Slovakia
Sweden Dobloug Prize (2011) by the Swedish Academy
Golden Medal, 1. Prize, World Congress of Poets, Taiwan (2010)
The Goden Key of Smederevo, Serbia (2014)
International poetry prize Le Prix Special and Mihai Eminescu medal, Academie Internationale "Mihai Eminescu", Romania (2015)
International poetry prize The Golden Grape, Kosovo (2016)
Ulaanbaatar international poetry prize, Mongolia (2017)" (apud Wikipedia)

Knut Ødegård este un domn cald și prietenos cu o structură sufletească de poet înnăscut.
Amintim frumosul poem Seară de ianuarie, într-o traducere inspirată: 

Seară de ianuarie

Seară de ianuarie
Limpede ca și înghețul subțire
Ca vocile băiatului nostru în întuneric
Echipajul de bob a urcat
Până la The Loakant
Ferma de sub stele
A bunicului meu.
Scântei zboară peste tot
Când alergătorii calcă pietrișul
Iar bobul se oprește în dungă.
Mă întorc pe gheața neagră
Cu capul printre stele și aurora boreală
Afară, în tăcerea stelelor și a nopții,
Mă străbat tunete nesfârșite
Pe când ferma bunicului
A alunecat peste dealuri
Plutind peste orașul Molde: Mathias
Ole Bjorn, Rune, e echipa de bob
A copilăriei mele.
Auzindu-l pe Dumnezeu ce suflă
Peste aurora boreală și stele
Și văzând ferma bunicului meu cum zboară
În spațiu, într-o seară de ianuarie
În anul ‘55, în orașul Molde.

Manuscris Ødegård.

Ødegård a fost director general de editură, fondator și președinte al Festivalului Internațional de Literatură Bjørnsonfestivalen, fondat în 1992. Membru PEN Club, Secretar general al Academiei Europene a Poeților, academician și președinte al Academiei Norvegiene de Literatură. Este Cavaler al Regatului Norvegiei.

Cu acest prilej sărbătoresc al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu", poetul Knut Ødegård a primit din partea Acad. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Medalia de Aur Dionysius Exiguus, Diploma de Membru titular în Academia Tomitana, Premiul pentru Poezie al Academiei și Diploma de Membru titular în Academia Universalis Poetarum. Așa cum se știe, în Academia Tomitana și Academia Universalis Poetarum sunt membri titulari și laureați o seamă de poeți din întreaga lume.

Așa cum se știe, Academia Tomitana conferă Coroana de Aur Ovidius și Cocoșul (bronz aurit reconstituit după lucrarea distrusă a lui Brâncuși, o capodoperă executată de marele sculptor Rodion Gheorghiță).

Publicăm cu bucurie câteva imagini de la decernarea acestor onoruri culturale, oferite pe merit cu drag și cu bucurie acestui mare poet al Europei contemporane:

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu", unul dintre cele mai valoroase festivaluri mondiale de poezie din lume, rămâne un regal de poezie cu oaspeți celebri din întreaga lume. Demn de memorat.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Despre arestarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut la Pe Drept Cuvânt cu Florentin Țuca și Nae Georgescu

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

19:12

Comisia Europeană: Transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriți nici la vamă, nici în trafic

17:41

Armata israeliană a măcelărit peste 70 de oameni nevinovați în incercarea de a-l ucide pe fostul comandant Hamas - VIDEO ȘOCANT

17:22

Kievul recunoaște că a încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin

15:45

Zuckerberg se dă bine pe lângă Trump: I-a scos toate restricțiile de pe Facebook și Instagram

14:35

Andrei Gușă: Festivalurile de drogangeală ca proiect de țară în România. CSAT? O glumă proastă!

14:23

Misiunea de pace 5.0 - Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump

14:04

Klaus Iohannis în zece ani de mandat nu a vizitat niciodată românii năpăstuiți din teritoriile ilegal ocupate de Ucraina după 1944 supuși unei barbare deznaționalizări

13:30

Brejnevul nostru, Pravda noastră, Uniunea Sovietică a noastră...

12:53

Poveste de coșmar pentru doi părinți din Elveția: Statul le-a luat fiica pentru că au refuzat să-i aprobe tranziția de gen

12:32

Ciolacu, afirmație misterioasă: ”Dacă dl. Iohannis ajunge prim-ministru, sunt convins că are un plan”

12:21

Luminița Arhire: O FRUNZĂ DE SALATĂ PE PLATOUL CU SINECURI

12:12

"Ai bască? - N-ai bască?" - Paul Gabriel Andrei: Iarăși e iureș

12:02

Iulian Capsali: CANONIZARILE NU SUNT TREABA ORICĂRUI BEZMETIC

11:55

Mihai Tîrnoveanu: Când Dumnezeu este incorect politic, intervine Institutul Ellie Wiesel!

11:48

Ierarhi români și bulgari la noua sărbătoare a Sf. Dimitrie cel Nou: Îi cerem să păzească Bisericile și popoarele noastre