Izvorul-monument al generalului Pavel Ion Georgescu (Pion), ridicat în 1937 la Chișinău în amintirea biruințelor ostașilor români de la Mărăști și Mărășești, dar distrus apoi de sovietici, a fost reinaugurat chiar de Ziua Armatei Române. FOTO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Izvorul-monument al generalului Pavel Ion Georgescu (Pion), inaugurat și sfințit pe 21 noiembrie 1937 la Chișinău în amintirea biruințelor Armatei Române la Mărăști și Mărășești în Primul Război Mondial, dar demolat de sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost reinaugurat pe 25 octombrie 2021, chiar de Ziua Armatei Române.
După 5 ani de eforturi susținute, la inițiativa Asociației Monumentum - Monumentele Basarabiei Furate, reprezentate de av. Iulian Rusanovschi, acest monument a fost reinaugurat și sfințit. Este al 37-lea proiect realizat în cei 12 ani de existență a Asociației. Felicitări!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.