Regizorul Toma Enache a declarat că motivația acestui film a fost necesitatea de a aduce „un mic tribut” oamenilor care au trecut prin chinurile din temnițele comuniste.

„ Poveștile uluitoare de viață și de rezistență ale unor oameni fantastici, povești care au luat naștere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simțit că rezistență și tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite și într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e ușor. Chiar și să asculți adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu și dureros. Chinurile și torturile la care au fost supuși acei oameni sunt de neimaginat iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea ușoară. Însă efortul meu și al echipei contează mai puțin. L-am privit cu toții că pe un mic tribut adus acestor oameni excepționali. Am considerat că este de datoria noastră să povestim lumii, atât cât putem noi, despre aceste adevăruri dureroase, despre suferințele îndurate de acești superoameni, despre puterea lor de a răbda, și în în final, de a ierta. Cred că Experimentul Pitești și rezistența anti-comunistă în general ar trebui să fie tema a multor zeci de filme. Din păcate, deși a trecut atâta timp de când avem libertatea de a face filme despre orice dorim, adică vreo 30 de ani, acesta este primul film artistic de lungmetraj cu acest subiect, care va apărea în cinematografele din România”, a afirmat el pentru Adevărul.

Persoana care l-a inspirat pe Enache este fostul deținut politic Tache Rodas, o victimă și un supraviețuitor al Experimentului Pitești.

Enache spune că România ar trebui să cunoască ororile comunismului, iar cei care s-au opus ar trebui onorați în istorie și societate.

„Din nefericire, în loc să-și onoreze eroii, România onorează în continuare comuniștii. Și cum comuniștii sunt cei care au săvârșit aceste orori, nu putem să avem niciun fel de așteptări din partea lor. Ar fi trebuit că ei să să fie menționați în cărțile de istorie, cu un întreg capitol dedicat doar rezistenței anticomuniste. Ar fi trebuit să să-i cunoaștem, să-i onorăm, pe ei și pe familiile lor.[...] Acum, când în sfârșit suntem oarecum liberi, putem să vorbim despre adevărul acelor vremuri, despre oamenii excepționali care au supraviețuit acelor vremuri și despre cei care nu au trădat și nu au cedat, cei mai mulți dintre ei plătind cu viață pentru asta și devenind sfinți ai închisorilor”, a încheiat el.