De curând a avut loc la Craiova Festivalul Mondial de Poezie al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu", unde au fost prezenți zeci de scriitori celebri din întreaga lume.
Cu acest prilej IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, fondator al Academiei Tomitane, a primit prestigiosul Medalion, pentru contribuția sa la susținerea culturii și a păcii la nivel internațional, o recunoaștere simbolică oferită de International Writers Association - Asociația Internațională a Scriitorilor "Pjetër Bogdani” din Bruxelles, asociație condusă de acad. prof. dr. Jeton Kelmendi de la Bruxelles
Arhiepiscopul tomitan, care a înmânat numeroase premii la manifestarea culturală, a primit la rândul său distincția de Ambasador Cultural al Fundației și Academie „Mihai Eminescu”, după cum au transmis organizatorii. IPS Teodosie este și Membru de Onoare al
Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă din Republica Moldova, prin semnătura regretatului academician Nicolae Dabija, „pentru merite deosebite în susținerea și promovarea valorilor europene”.
„Figură cinstită a ortodoxiei române, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este un cărturar drept și entuziast, iar cei drepți și entuziaști au lumină în viitor.”, a afirmat cu această ocazie filosoful Constantin Barbu, prezent la evenimentul cultural internațional.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.