Mărturisitorul Ioan Ianolide a fost pomenit sâmbătă, 3 februarie 2024, la împlinirea a 38 de ani de la trecerea sa la veșnicele lăcașuri, la Mănăstirea Cernica, acolo unde și-a aflat vremelnica odihnă întru nădejdea învierii.

 

Pe 5 februarie se împlinesc 38 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide, mărturisitor al credinței în temnițele comuniste. „Cu acest prilej, ne-am adunat la mormântul său, în cimitirul Mănăstirii Cernica, pentru a-i aduce prinos de recunoștință prin participarea la slujba de parastas”, au transmis tinerii de la ASCOR - București.

Anul trecut, la Slujba Parastasului săvârșită de către părintele protosinghel Vasile Pîrjol, starețul obștii monahale, împreună cu părintele conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, au participat reprezentanți ai filialelor din București și din Brașov ale Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români, precum și credincioși care îi cinstesc memoria, între care s-a distins și doamna Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan, surprinsă de fotograful Basilica:

 

În 1937, pe vremea când era elev de liceu, Ioan Ianolide se înscrie în Frățiile de Cruce, iar în 1941, în urma unei înscenări a Siguranței, este arestat.

În timp ce își ispășea condamnarea la Galda de Jos, o cunoaște pe Valentina Gafencu, sora lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.

În 1958, autoritățile îi înscenează un nou proces. Acuzațiile sunt demente: că ar fi organizat o bandă de legionari la Târgu Ocna și că a dispus ca cei ce se eliberează să mențină organizația și să realizeze o contrarevoluție împotriva ”clasei muncitoare”.

În timpul anchetelor, Ianolide află că o nuntă poate fi considerată „adunare legionară contrarevoluționară”, un cadou făcut la botez ar putea fi „ajutor legionar” organizat în scopuri antistatale; un pelerinaj la mănăstire este „marș legionar de antrenament” în „scopul cuceririi puterii politice” și multe astfel de interpretări absurde pe care le întâlnim și azi.

După eliberare, încearcă să intre ca monah la o mănăstire, dar este oprit de autoritățile comuniste. În 1965, se căsătorește cu Constanța, o femeie care îl va iubi și îngriji cu devotament până la final.

Deși este urmărit permanent, hărțuit și amenințat cu moarte de către Securitate, Ioan hotărăște să își riște din nou viața și sufletul pentru a lăsa o mărturie scrisă despre cele trăite și văzute în temnițele comuniste. Astlfel, vreme de trei ani, din 1981 până în 1984, deși se afla sub teroarea continuă de a fi depistat de Securitate, scrie sute de pagini, ce vor fi editate mai târziu, după 1990, sub titlul „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă" – PDF AICI, carte de referință a fenomenului Sfinților Închisorilor bolșevice.

 

Pe una din aceste file va nota: „am scris în pripă, pe furiș, singur și fără corecturi. Rog să se facă corecturi. Nu am avut documente, nici prieteni cu care să mă consult, nici cel puțin nu am putut reciti cele însemnate căci imediat ce o filă este scrisă, este bine ascunsă. (…) Am scris ca o mărturisire. Am scris ca un testament. Am scris cu speranța că aceste rânduri vor supraviețui mie.”

 

Vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania scria: „În închisoare s-a desăvârșit, era ca un sfânt. După eliberare, într-o bună zi, m-a chemat pe mine, mi-a trimis vorbă mie și părintelui Grigore Băbuș (trecut la Domnul pe 7 februarie 2008 - n.n.) să ne ducem să-l vedem. L-am văzut acasă. Era întins pe pat, învelit cu o pătură, liniștit, senin cum a fost totdeauna. Aveam două scaune lângă patul lui și-mi spune: "V-am chemat ca să-mi iau rămas bun, pentru că diagnosticul îmi este de cancer în ultima fază și urmează să mă mut dincolo. Vreau să stăm de vorbă înainte de a ne despărți." Iar ultimul său cuvânt a fost: "Nu v-am chemat aici pentru serviciul religios, sunt spovedit și împărtășit. Sunt pregătit de drum. Eu v-am chemat să vă rog un singur lucru. Amândoi sunteți călugări și preoți, să vă rugați pentru mine! Dacă vă veți ruga, eu voi simți vibrația rugăciunii voastre acolo unde voi fi, dar dacă mă veți uita și nu vă veți ruga pentru mine, eu acolo mă voi simți din ce în ce mai singur.”

 

Iată de ce este important să nu uităm să ne rugăm și să-i pomenim pe toți ai noștri, împreună cu Sfinții Închisorilor!

 

 

VEDEȚI: Trei Sfinți: Părintele Justin citește din Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu 

MĂRTURISITORII vă oferă AICI 15 articole cu despre mucenicul mărturisitor Ioan Ianolide